REX, primul festival de animaţie din capitala Suediei, va avea loc în perioada 6-8 noiembrie şi va prezenta publicului suedez o selecţie de 40 de filme de animate din 10 ţări europene: Cehia, Germania, Finlanda, Franţa, Italia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ucraina. În programul festivalului vor fi proiectate 4 scurtmetraje de animaţie româneşti, toate realizate recent de tineri şi talentaţi animatori.

REX- festival de film de animatie StockholmFoto: Afis

REX, primul festival de animaţie din capitala Suediei, va avea loc în perioada 6-8 noiembrie la cinematograful Klara din cadrul Kulturhuset Stadsteatern, casa de cultură a oraşului Stockholm, şi va prezenta publicului suedez o selecţie de 40 de filme animate din 10 ţări europene: Cehia, Germania, Finlanda, Franţa, Italia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ucraina. Programul festivalului, care va include secţiuni de animaţie de lungmetraj, animaţii de scurtmetraj pentru copii şi animaţii de scurtmetraj pentru adulţi, este realizat de Maria Razakamboly, membru în echipa Festivalului Internaţional de Film de la Stockholm, şi poate fi consultat aici.

Institutul Cultural Român de la Stockholm este unul dintre organizatorii festivalului de animaţie REX, alături de membrii clusterului EUNIC Stockholm, reţeaua institutelor culturale şi ambasadelor europene reprezentate în Suedia. Festivalul este iniţiat din dorinţa de a promova filmul european de animaţie pentru copii şi adulţi, de a prezenta diversitatea producţiei europene în acest domeniu, şi de a discuta, prin intermediul limbajului specific acestui mediu, teme de interes european. Festivalul REX vine de asemenea ca răspuns la interesul publicului suedez pentru animaţie şi banda desenată.

În programul festivalului vor fi proiectate 4 scurtmetraje de animaţie româneşti, toate realizate recent de tineri şi talentaţi animatori. Scurtmetrajul Cum s-a făcut lumea, realizat de Maria Brudaşcă prin stop-motion şi pictură pe sticlă, va fi prezentat în cadrul proiecţiei de gala de la deschiderea festivalului. În cadrul secţiunii de film pentru copii va fi prezentat filmul The Space Boy and Space Do, animaţie 3D de Andrei Nicolae, iar în secţiunea dedicată filmului animat fără dialog vor fi proiectate animaţiile Pâine, stop-motion de Ana-Maria Lemnaru şi Pui de somn, animaţie realizată prin pictură şi desen de Paul Mureşan.

Alături de scurtmetraje şi lungmetraje adresate atât copiilor, cât şi unui public adult, festivalul include şi o secţiune de discuţii pe tema filmului de animaţie şi a rolului acestuia în cinematografia europeană şi se bucură de participarea unor oaspeţi internaţionali din Finlanda şi Ucraina.

Festivalul de animaţie REX este continuarea unei iniţiative din 2009, un festival anual de scurtmetraje europene recente realizat cu succes de membrii reţelei EUNIC în Stockholm în perioada 2009-2014. Festivalul este realizat în parteneriat cu cinematograful Klara, Biblioteca de Muzică şi Film şi Biblioteca de Bandă desenată din cadrul Kulturhuset Stadsteatern.