Primind trofeul pentru regie la Berlin, Radu Jude a spus ca isi doreste ca Centrul National al Cinematografiei "sa sustina mai bine calitatea actului cinematografic". Darren Aronofsky, presedintele juriului international, a numit competitia din acest an "exceptionala", dovada premiile acordate ex-aequo. Doi cineasti chilieni in palmares- Pablo Larrain si Patricio Guzman.
Radu Jude a primit Ursul de Argint si Premiul de regie ex-aequo impreuna cu poloneza Malgorzata Szumowska, autoarea lui "Body". Radu Jude si-a inceput discursul spunand: "Daca as fi stiut ca voi castiga un premiu si ca veti vorbi asa frumos despre mine, as fi fost mai serios la filmari", multumind apoi echipei si distributiei filmului ("premiul le apartine lor"), si incheind prin a spune ca si-ar dori ca "institutia care gestioneaza filmul din Romania sa sustina mai bine calitatea actului cinematografic".
Trailer "Aferim!"
De o surprinzatoare prospetime, desi construit pe conventia unui film de epoca, in alb-negru si cu actiunea plasata in anul 1835, "Aferim!" cauta in trecut cauzele intolerantei etnice de azi. Desi personajele vorbesc cu replici luate din texte vechi (iar tiganii nu mai sunt robi de mult), filmul actioneaza ca un revelator al mentalitatilor de azi, caci la cele de ieri, asa cum a spus regizorul la conferinta de presa de la Berlin, n-avem acces decat prin "constructii subiective".
Umanitatea zapciului (Teodor Corban) care ii porcaie pe tigani ca etnie, dar incearca sa obtina in final o pedeapsa mai blanda pentru tiganul recuperat, se intalneste pe undeva cu umanitatea medicilor din "Moartea domnului Lazarescu", de Cristi Puiu. Nu e vorba despre "banalitatea raului", ci despre felul cum se negociaza separarile dintre caste in contactul unu-la-unu, cand intoleranta se inmoaie.
Conferinta de presa "Aferim!" la Berlinale 2015
Premierea Malgorzatei Szumowska si a lui “Body” e, insa, o surpriza. Filmul (un fel de Kieslowski din zilele noastre despre viata, moarte si paranormal) e corect, dar neterminat. Efectiv te lasa in aer ca un episod de serial.
Ceremonia decernarii premiilor celei de-a 65-a editii a Festivalului de Film de la Berlin care a avut loc sambata seara la Berlinale Palast i-a adus lui Jafar Panahi Ursul de Aur pentru cel mai luminos film al sau de pana acum, "Taxi", un pseudo-documentar in care cineastul se joaca pe sine in chip de taximetrist.
Prin intermediul pasagerilor care urca pe rand in masina, Panahi face un portret uman, viu si cald al Iranului de azi, tara in care nu mai are voie sa faca film timp de 14 ani si pe care o evoca fara amaraciune, dar cu acelasi ochi ingrijorat de lipsa libertatilor cetatenesti.
La ceremonie au fost prezente sotia si nepoata lui Jafar Panahi, care joaca si in film, iar nepoata a urcat pe scena si si-a aruncat victorioasa-n sus mana cu Ursul de Aur, dar a izbucnit in plans si, ca sa salveze finalul ceremoniei, gazda Anke Engelke i-a chemat pe toti premiantii pe scena pentru poza de final.
Grad Jury Prize i-a revenit lui "El Club", semnat de chilianul Pablo Larrain, o nemiloasa drama contemporana despre felul in care Biserica Catolica din Chile ascunde sub pres cazurile preotilor acuzati de pedofilie, trafic de copii si altele.
Filmul urmareste ancheta dusa de un preot intr-o locuinta secreta in care oile negre sunt ascunse de ochii lumii (ai presei, mai ales) si unde un preot se sinucide cand un fost copil de cor pe care l-a abuzat sexual ameninta sa-l dea in vileag.
Conferinta de presa "El Club" la Berlinale 2015
Premiul "Alfred Bauer" pentru un film care deschide noi perspective a fost acordat filmului "Ixcanul", regizat de debutantul guatemalez Jayro Bustamante, care si el denunta o stare de fapt din tara sa – faptul ca multe indigene tinere cad victima unor traficanti de nou-nascuti.
Bustamante, care a lucrat numai cu actori neprofesionisti alesi in urma unor ateliere, a venit sa isi ridice premiul insotit de cele doua interprete indigene care le joaca pe mama si fiica, eroinele filmului. La fel ca “Taxi” ori “Aferim!”, si “Ixcanul” (dupa numele unui vulcan activ din Guatemala), a fost unul dintre filmele luate in brate de critica.
Conferinta de presa "Ixcanul" la Berlinale 2015
La fel si “45 Years”, de britanicul Andrei Haigh, dublu premiat pentru interpretare feminina si masculina – admirabilii Charlotte Rampling si Tom Courtenay. Desi surprinsa, Charlotte Rampling a fost pe faza, povestind ca in 1936 tatal sau a castigat medalia de aur la Olimpiada de la Berlin iar ea, ca fiica bataioasa, si-a propus sa castige si ea ceva la Berlin. Lucru care s-a intamplat 78 de ani mai tarziu. (Actrita are 69 de ani.).
Fara cei doi interpreti, “45 Years” nu s-ar fi povestit, iar premierea lor e intru totul justificata.
Trailer "45 Years"
Celalalt chilian din competitie, respectatul documentarist Patricio Guzman, a primit Ursul de Argint si premiul pentru scenariu – o alta surpriza a palmaresului. “El boton de nacar”/”The Pearl Button” e un documentar despre apa, mult mai putin reprezentativ comparativ cu “Nostalgia de la luz” , multipremiatul sau documentar din 2010 in care pleca de la Desertul Atacama pentru a ajunge la tema sa predilecta, dictatura militara din Chile a carui victima si el a fost.
Patricio Guzman pleaca de la Oceanul Pacific pentru a vorbi despre populatiile indigene, cosmos si din nou despre victimele dictaturii (pentru multe dintre ele oceanul fiind mormant), dar discursul sau e mult prea didactic pentru un film demn de competitia internationala a unui festival de talia Berlinului.
Premiul pentru contributie artistica deosebita a fost acordat ex-aequo directorilor de imagine ai filmelor “Pod electricheskimi oblakami”/”Under the Electric Clouds” de Alexei Gherman, Jr. (coproductie Rusia-Ucraina-Polonia) si “Victoria”, de Sebastian Schipper (Germania).
Aici, din nou, premiile s-au dus pe merit, filmul lui Gherman. Jr. fiind notabil doar pentru imagine, iar “Victoria”, film fara taieturi, fiind un tur de forta mai ales pentru operator.
Trailer "Victoria"
Inainte de anuntarea premiilor, Darren Aronofsky a spus ca juriului i-a fost “incredibil de greu” sa decida premiile pentru ca in acest an au fost multe filme foarte bune.
Juriul international prezidat de cineastul american Darren Aronofsky a fost compus din: Daniel Brühl, Bong Joon-ho, Martha De Laurentiis, Claudia Llosa, Audrey Tautou şi Matthew Weiner.
De fapt, daca anul trecut competitia a fost mai compacta, a 65-a editie a adus impreuna filme foarte bune si filme care nu ar fi trebuit sa concureze pentru Ursul de Aur. De pilda, "Queen of the Desert", recomandat nu de calitatea lui, ci de numele lui Werner Herzog la regie, precum si de prezenta lui Nicole Kidman, James Franco si Robert Pattinson.
Sau “Knight of Cups”, de Terrence Malick, inclus in competitie, dar trecut cu vederea de juriu si primit cu politete de critica.
Sau nelipsita drama de epoca, de asta data "Journal d'une femme de chambre" de Bernard Jacquot, ideal pentru un pui de somn. Pana si filmul de deschidere, "Nobody Wants the Night", de Isabelle Coixet, a fost considerat de cei mai multi critici "kitsch", "spanac" samd, desi rolurile principale erau interpretate de Juliette Binoche si Rinko Kikuchi.
De fapt, juriul a reusit ca prin aceste premii ex-aequo sa faca in asa fel incat sa fie premiate toate filmele care meritau si nu s-a lasat influentat de reputatia autorilor - deci bravo lui!
1
3
