Filmul „Just the two of us” a primit Premiul pentru cel mai bun documentar, in valoare de 2000 de euro, la finalul celei de-a noua editii a atelierului international de film documentar Aristoteles Workshop (AW), organizat de Dan Nutu. Atelierul a avut loc in perioada 20 august – 21 septembrie, in aceeasi locatie in care are loc de patru ani consecutiv: satul Vama, din Bucovina (judetul Suceava).

„Just the two of us” este povestea de dragoste a unui cuplu de octogenari care sunt impreuna de 65 de ani, si au povesti si atitudini diferite fata de viata. Documentarul este semnat de Nina Blazin (regizor, Slovenia) si sustinut de o echipa excelenta formata din Erno-Aron Palfi-Horvath (imagine, Romania/Ungaria) si Raluca Petre (editor de montaj, Romania).

Cei 12 participanti de anul acesta au realizat patru filme, la patru poluri opuse, toate patru foarte apreciate de juriul international, din care au facut parte:

Jean-François Pellier (Departamentul de Relatii Internationale al televiziunii ARTE France), Agnes Wildenstein (associate programmer al Festivalului international de film Doclisboa, Lisabona), Mihai Fulger (critic de film si film programmer al Cinematecii Romane), Razvan Penescu (fondator liternet.ro), Simon Brook (regizor si producator, Paris) si Wessel Vanderhammen (program adviser pentru Festivalul international de film IDFA, Amsterdam).

Premiul celei de-a noua editii a fost acordat datorita sustinerii Farmexim. Compania a sustinut atelierul si anul trecut dupa ce, in perioada 2008-2011, premiul pentru cel mai bun film fusese oferit de Institutul Cultural Roman (ICR).

Atat tutorii, expertii, cat si invitatii Aristoteles Workshop sunt de parere ca modul in care este structurat acest atelier este un privilegiu de care studentii nu vor avea parte la nicio facultate de film sau program de masterat din lume.

Sustinut de Canalul ARTE/France, Aristoteles Workshop este un proiect cultural finantat de Administratia Fondului Cultural National (AFCN), de Centrul National al Cinematografiei si de iStyle.

Despre cele patru filme Aristoteles Workshop de anul acesta:

Just the two of us

Povestea de dragoste a unui cuplu de octogenari, impreuna de 65 de ani, dar care au povesti diferite, atitudini diferite fata de viata.

Sotii Olas sunt perfect impacati cu ideea mortii, tinand in casa, la vedere, poza pentru mormantul lor. Ei continua sa se hraneasca din excentricitatea cu care s-au mandrit in tinerete - au dus amandoi vieti duble ca artisti, el sculptor, ea, seara, actrita (cu jumatate de norma). Acesta este refugiul lor intr-un regim plin de “politruci”. Rad cu pofta, se tachineaza in timpul unui joc de carti, se uita impreuna la tenis - mici momente prin care ei traiesc pe deplin.

Juriul a apreciat documentarul Just the two of us ca fiind „un film aparent simplu, dar care reuseste sa transmita foarte multa emotie. O poveste de dragoste, cu un umor excelent si un montaj foarte bun.”

Documentarul a fost semnat de Nina Blazin (regizor, Slovenia) si sustinut de o echipa excelenta formata din Erno-Aron Palfi-Horvath (imagine, Romania/Ungaria) si Raluca Petre (montaj, Romania).

Intersection

Scurt documentar observational, Intersection surprinde momente si reactii ale trecatorilor care isi petrec parte din zi la o rascruce de drumuri: taietori de lemne, vanzatoare de afine si ciuperci, politisti, calugarite. Sunt oameni aparent ignorati de majoritatea celor care tranziteaza spatiul respectiv. Filmul face ca acestia sa fie pusi intr-o noua lumina.

Intersection a fost de asemenea apreciat de juriul Aristoteles Workshop de anul acesta pentru „maniera interesanta/aparte de a observa, ideea foarte inteligenta de mizanscena, o inteleapta alegere a personajelor si un montaj bun”.

Regia ii apartine lui Dmytro Sukholytkyy-Sobchuk (Ucraina), imaginea, lui Barbu Bogdanovici (Romania), iar montajul a fost realizat de Ciprian Cimpoi (Romania).

End of Summer

Un grup de adolescenti dintr-un sat bucovinean care isi petrec impreuna ultimele seri de vacanta. Trecerea lor spre maturitate este un joc fragil, in care limitele pot fi restabilite in permanenta.

Un documentar „ambitios, curajos, atat din punct de vedere al conceptului, cat si al executiei. Ne-a facut sa ne simtim din nou ca la 17 ani”, a fost aprecierea Juriului.

End of Summer este regizat de Alina Manolache (Romania), avandu-l ca director de imagine pe Ruben Agadjnean (Republica Moldova), si ca editor pe Mircea Bobina (Republica Moldova).

In the name of the Father

Un baietel dintr-un sat bucovinean, crescut de bunica sa in valorile unui crestinism excesiv, intampinate de copil cu reactii neasteptate, pline de umor si candoare. Mama a plecat cand baiatul era foarte mic, iar tatal munceste departe de casa.

„Un documentar sensibil, bine filmat, cu scene foarte puternice. Realizat printr-o directie de imagine inteligenta, care iti aduce emotia copilului aproape. E ca si cum ai putea vedea efectiv ce simte el. ”

In the name of the father a fost semnat de Evdokia Moskvina (regizor, Rusia), beneficiind de contributia de exceptie a lui Razvan Chirila (director de imagine, Romania) si a Dianei Radulescu (montaj, Romania).

Aristoteles Workshop (AW) este un centru de training si de dezvoltare menit sa sustina noua generatie de realizatori de film documentar din Europa Centrala si de Est. Filmele produse timp de opt ani de AW au fost selectionate si premiate la festivaluri de prestigiu: Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon, IDFA etc. Programul ofera participantilor un triplu beneficiu: sa invete, sa produca un film si sa fie promovati ca cineasti.

Structura workshopului este simpla. Din peste 100 de participanti au fost alesi 12, care formeaza patru echipe mixte a cate trei participanti – un regizor, un director de imagine si un editor de montaj – care au la dispozitie patru saptamani pentru realizarea unui documentar, indrumati de profesionisti ai industriei filmului european.

Cei doi profesori/experti care i-au indrumat pe studentii editiei de anul acesta in primele 10 zile au fost cineastii John Appel (regizor, director de imagine, lector universitar invitat al Academiei Olandeze de Film si Televiziune) si Jeroen Berkvens (cineast, profesor de film documentar, producator si membru al Academiei Olandeze de Film si Televiziune, premiat international pentru filmele sale despre muzica, dragoste sau amandoua) ale caror cursuri teoretice si studii de caz au fost menite sa ofere studentilor o introducere consistenta in filmul documentar.

Participantii si-au cautat apoi viitoarele subiecte, iar in a doua jumatate a workshopului doi tutori i-au ghidat in procesele de filmare si montaj, urmate de post-productie, rezultatul final fiind un film documentar de 30 de minute.

Cei doi tutori de anul acesta au fost regizoarele Nino Kirtadze (unul dintre cei mai apreciati regizori de film documentar din Europa, onorata cu Premiul Academiei Europene de Film, Premiul pentru Cel mai bun regizor la Sundance etc., si care realizeaza documentare despre subiecte controversate, creand portrete profunde ale oamenilor din filmele sale) si Tania Rakhmanova (regizoare de filme documentare pe teme istorice sau politice, castigatoare a Premiilor Emmy, profesoara la University of France Television).

Modulul propus este deschis la elemente de fictiune. Atelierul se adreseaza tinerilor cu experienta anterioara in regie, imagine, montaj sau productie de film sau televiziune.

La sfarsitul workshopului a avut loc evaluarea finala a proiectelor, realizata in fata unui juriu international.

Pe parcusul celor opt editii precedente, training-ul a fost sustinut de nume importante din cinematografia mondiala:

- John Appel (regizor, director de imagine, lector universitar invitat al Academiei Olandeze de Film si Televiziune)

- Steven Ascher si Jeanne Jordan (documentaristi nominalizati la Oscar, premiati la Sundance si castigatori ai premiului Peabody),

- Jeroen Berkvens (cineast, profesor de film documentar, producator si membru al Academiei Olandeze de Film si Televiziune, premiat international pentru filmele sale despre muzica, dragoste sau amandoua),

- Martichka Bozhilova (producator AGITPROP, Bulgaria) si commissioning editor al canalului Arte/France.

- Michal Bregant (decanul universitatii FAMU din Praga),

- Simon Brook (producator, regizor, membru al Academiei Britanice de Film si Televiziune),

- Jacques Deschamps (unul dintre cei mai importanti documentaristi francezi, autorul a peste 15 filme documentare, profesor la celebra scoala de film Fémis)

- Jennifer Fox (una dintre cele mai controversate si premiate regizoare si producatoare de film documentar din SUA),

- Thierry Garrel (fostul sef al Departamentului de Film Documentar al canalului TV ARTE/France),

- Dominique Gros (scriitoare franceza, regizor si producator a peste 60 de filme documentare, a primit the Silver Toucan la Rio si the Special Prize la Tokyo)

- Nino Kirtadze (unul dintre cei mai apreciati regizori de film documentar din Europa, a primit Premiul Academiei Europene de Film, Premiul pentru Cel mai bun regizor la Sundance etc. Face filme despre subiecte controversate, creaza portrete profunde ale oamenilor din filmele sale.)

- Rafi Pitts (celebrul regizor care face parte din Noul Val al cinematografiei iraniene si ale carui filme au participat in competitiile festivalurilor de la Berlin, Venetia etc.),

- Tania Rakhmanova (regizoare de filme documentare pe teme istorice sau politice, castigatoare a Premiilor Emmy, profesoara la University of France Television)

- Marijke Rawie (presedinte ExpertDocs).