Nu trebuie sa-ti folosesti nici macar 2% din creier ca sa intelegi noul film al lui Luc Besson, o superproductie impanata cu efecte speciale, dar saraca in idei pe care le exprima rudimentar. Pe post de al „n”-lea element, Scarlett Johansson muta muntii din tocurile ei cui dar, nemuritoare si rece, trece pe langa ecran.
Scris, regizat si montat de Luc Besson, „Lucy” e -cum ar veni- un film de autor, mai ales ca Besson e si co-fondatorul companiei producatoare, EuropaCorp, iar actuala lui sotie, Virginie Silla, e producatorul filmului. Dar Besson si-a taiat singur craca de sub picioare inca din faza de scenariu.
Ideea nu era rea: o studenta americana folosita de mafia taiwaneza pe post de caraus al unui drog sintetic e batuta, iar punguta cu drog i se varsa in burta; drogul albastru ii intra in sistem, facandu-i sa-i creasca exponential inteligenta, si transformand-o intr-un monstru fara sentimente care n-are prea multe de facut pana cand filmul va trebui sa se termine.
Neexistand o intriga propriu-zisa, scenaristul Besson avea o mare provocare in fata: cum sa tina spectatorul in tensiune, dat fiind ca eroina foloseste tot mai multe procente din capacitatea ei cerebrala, organismul incepe sa-i cedeze, iar mafiotii nu se lasa nici ei?
Ca un barbat adevarat, Besson nu face nimic si lasa lucrurile sa curga de la sine. Practic (!), mare parte din film se duce pe procesul de acumulare de cunostinte al lui Lucy, care creste inghitind informatie ca o gaura neagra pentru ca, atunci cand va disparea, totul pare ca se va duce pe apa sambetei.
E putin neclara foamea intelectuala a lui Lucy. E condamnata din start sa se bucure de o conditie aproape divina, dar ce poate face cu ea? Un singur lucru, nu prea interesant dramatugic. Filmul e destul de frustrant pentru ca nu satisface nici 10% din curiozitatea fata de conditia si posibilitatile eroinei (dar ce multe sugereaza trailerul!).
Cinematografic vorbind (ca si cum dramaturgic am fi epuizat discutia), Besson putea face mai mult decat sa figureze seva copacilor si sa o arate pe eroina circuland cu scaunul in timp si spatiu dupa ce ii umilise (nespectaculos, totusi) pe killer-ii asiatici.
Totul e mult prea serios si uscat pe traseul robotizatei Lucy care isi pierde cu fiecare procent de inteligenta castigat si sentimentele pe care se presupune ca le avea. Daca va asteptati ca filmul sa fie un amestec viu de SF, actiune, umor, lirism, putina filosofie (cat sa nu ni se crape ochelarii de efort) si o imaginatie care inunda totul, de la decoruri si costume pana la dialoguri si interpretari, cum se intampla in „Al cincilea element”, luati-va gandul!
Besson ar fi trebuit sa faca acest film acum 20 ani, cand capacitatea lui creativa si simtul ludic ii erau mult mai pronuntate. Ambele l-ar fi facut sa se joace mai eficient cu ideea elementului feminin primordial altoit pe imaginea de blonda sexy care lipeste mafiotii de tavan cu o singura miscare din deget.
Sau l-ar fi facut macar sa dea consistenta povestii si sa-i gaseasca armatura care sa-i permita sa fie in acelasi timp entertaining si convingatoare. Varianta de bomba (sexy) care trebuie sa faca implozie de desteapta ce e ii da teoretic lui Lucy o aura comica si in acelasi timp tragica. Si in aceasta directie s-ar fi putut duce scenariul, insa tot ce face e sa balteasca.
Cum posibilitatile erau practic (!) nelimitate, capacitatea povestii de a decupa realitatea filmului e rudimentara, parca gandita pentru cei care folosesc mai putin de 10% din creier (asa sustine filmul: ca oamenii dau in mod normal doar 10% din cat ar putea da.).
Montajul asociativ folosit de la bun inceput - cand Lucy e obligata de prieten sa duca servieta pentru domnul Jang in hotel, iar ea isi imagineaza scene de savana, cu antilope pandite de feline – e scolaresc si ridicol, si nu functioneaza nici macar in cheie ironica pentru ca montajul continua in aceeasi nota.
Dupa ce inteligenta lui Lucy sporeste, in montaj se vor intercala permanent cadre de film stiintific, apoteoza fiind o intoarcere pana la Big Bang, trecand prin intalnirea lui Lucy cu Lucy, primul humanoid ale carui ramasite sunt pastrate pana azi (ceea ce a facut ca filmul lui Besson sa sa fie comparat cu „Tree of Life”; n-a fost destul ca a fost comparat si cu „2001: Odiseea spatiala”!).
Cireasa de pe acest tort de nunta in a carui compozitie kitsch intra tot ce vrei si ce nu vrei e Morgan Freeman. Probabil ca Luc Besson s-a gandit ca e o ironie sa-i dea actorului identificat mai nou cu emisiunile tv despre cucerirea spatiului rolul unui savant, dar doua lucruri devin clare pe masura ce trece timpul:
1. Prof. Samuel Norman (Morgan Freeman) nu o ajuta decat empatic pe Lucy pentru ca e la fel de depasit de situatie ca Besson, prin urmare
2. Folosirea lui Freeman in postura de om de stiinta e un bluf si se intoarce impotriva filmului. Morgan Freeman face efectiv figuratie, stiinta si regulile de scriere a unui scenariu fiind ineficiente in fata inteligentei lui Lucy.
In alta ordine de idei, e interesanta preocuparea de azi a cinemaului pentru extinderea campului constiintei - cu atat mai interesanta cu cat pare sa treaca pe langa miez. Ca si in „Inception” sau, mai recent, in „Transcendence”, nu calitatea informatiei conteaza, ci aglomerarea de referinte si informatie – fisele si folderele. Cantitatea tine loc de interpretare.
Pentru Lucy extinderea campului constiintei inseamna o bulimie care nu o face mai empatica cu universul (macar din punctul asta de vedere filmul e paralel cu Terrence Malick). Leeloo, femeia perfecta din „Al cincilea element”, plangea cand ajungea pe calculatorul de pe care infuleca informatie la litera W (war). Lucy e mult mai eficienta si nu-si permite sa simta mila, manie, iubire samd (desi simte materia!).
Dar poate ca in loc de o psihanaliza de cartier despre cum suntem coplesiti de informatie si nu stim sa o/ne controlam (decat devenind insensibili, poate), mai bine sa incheiem intrebandu-ne in ce masura Lucy e un alter ego al lui Luc Besson. O fi partea lui feminina in involutie?
Dupa succesele din anii 80-90, „Marele albastru”, Al cincilea element”, „Léon”, „Nikita” ori „Subway”, cineastul s-a manieri(maneli)zat. E mai influent, dar „izvorul creatiei” s-a dus. Ce folos ca „Lucy” e filmul sau cu cele mai multe efecte speciale, cand se vad de la distanta urmele dupa care a fost taiat tiparul?
Daca „Al cincilea element” era un foarte reusit entertainment, „Lucy” e un simulacru de entertainment. Nu e convingator in nici un aspect al lui si suna fals de la bun inceput, ca si cum ar fi autorul ar fi detasat emotional de ceea ce povesteste, la fel ca eroina lui.
P.S. Comisia de rating de la Centrul National al Cinematografiei scuipa-n san si nu recomanda filmul spectatorilor sub 15 ani. Motivul nu poate fi decat unul: Lucy e silita sa transporte droguri in burta. Iti vine sa si razi.
Trailerul (mult mai bun ca filmul):
„Lucy” – de Luc Besson, cu: Scarlett Johansson, Morgan Freeman, Choi Min-sik, Amr Waked. Premiera romaneasca 1 august 2014
3
3
