Filmul 'Canibal' de Manuel Martín Cuenca, pentru care Olimpia Melinte a fost nominalizată la prestigioasele Premii Goya (categoria 'Revelaţia anului'), va fi prezentat în premieră de gală vineri la Cinema Studio din Capitală, informează distribuitorii, Transilvania Film.

Evenimentul va avea loc în prezenţa Olimpiei Melinte. De altfel, de vineri, producţia intră în cinematografele româneşti.

Carlos, personajul principal al filmului 'Canibal', este cel mai prestigios croitor din Granada, dar şi un criminal în umbră. Nu simte nicio remuşcare ori vinovăţie până în ziua când în viaţa lui apare Nina (Olimpia Melinte). Ea îl va face să realizeze adevărata natură a actelor sale şi să simtă pentru prima oară fiorul dragostei. Carlos este răul încarnat, inconştient iar Nina este inocenţa pură. Manuel Martín Cuenca s-a născut în 1964 în Spania, este regizor, scenarist şi producător.

În rol principal spectatorii îl vor putea vedea pe Antonio de la Torre, cunoscut pentru rolurile sale din 'Nuntă în ofsaid' (ce va avea premiera în curând şi în cinematografele din România), 'Albastru închis aproape negru' şi 'Verii'.

Olimpia Melinte s-a născut la Iaşi şi a debutat pe marele ecran cu rolul din filmul 'Cele ce plutesc' în regia lui Mircea Daneliuc. Au urmat apoi lungmetrajele 'Sette opere di misericordia' (regia: Massimiliano şi Gianluca de Serio), 'Killing Time' (regia: Florin Piersic Jr.), 'Selfie' (regia: Cristina Iacob) şi scurtmetrajele 'Draft 7', 'My Baby' şi 'O lume nouă' (regia: Luiza Pârvu).

'Canibal' este o coproducţie România (Libra Film) - Spania (MOD Productiones) cu participarea Rusiei şi a Franţei, şi-a început circuitul festivalier în 2013, la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, urmând apoi San Sebastian IFF, unde a primit importante aprecieri din partea presei internaţionale. Are opt nominalizări la prestigioasele premii Goya - echivalentul spaniol al Premiilor Oscar şi alte şase la Medaliile CEC (Círculo de Escritores Cinematográficos), printre care Premiul 'Revelaţia anului' (Olimpia Melinte) şi Premiul pentru cel mai bun film.

Filmul este distribuit în România de Transilvania Film şi va putea fi văzut în prima săptămână în Bucureşti, Botoşani, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti şi Vaslui.