Desi in documentarul coprodus si co-scris de Radu Mihaileanu "Caricaturistes, fantassins de la democratie", prezentat la Cannes in Selectia Oficiala si in afara competitiei apare undeva fraza "Cine citeste la urma citeste mai bine" ("Lira bien qui lira le dernier"), corespondenta de azi e mai mult audio. Motivul e simplu: la Cannes n-ai timp nici sa mori.
Nici ca ti-ai dori, pentru ca ai tot timpul ceva de facut, ceva de vazut, ceva de citit. Conferinte de presa pe care le vezi fragmentar macar pe monitoarele din Palatul Festivalului, reviste din care (ca sa nu te deselezi pana seara) rupi pagini pe care cine stie cand apuci sa le citesti. Filme care in acest an si pana acum cel putin nu sunt deloc rele.
Descarca fisierul audio in format MP3
In corespondenta audio alaturata, reusita dupa vreo sase incercari balbaite pe care le-am dat deoparte ca sa infulec un sandvis, vorbesc despre ce am vazut in ultimele doua zile. Despre excelenta satira a Hollywoodului "Maps to the Stars" de David Cronenberg, candidat serios la Premiul de scenariu, reprezentat la Cannes de regizor si de Julianne Moore, John Cusack, Mia Wasikowska si Robert Pattinson.
Trailer "Maps to the Stars":
Despre documentarul amintit in sapou, care e un omagiu angajat si de multe ori simpatic adus caricaturistilor politici din lume si umorului ca forma de rezistenta. Nu a fost multa lume la vizionarea de presa, probabil pentru ca jurnalistii erau ocupati cu conferinta de presa a lui Bennett Miller, Channing Tatum, Steve Carrell si Mark Rufallo pentru "Foxcatcher", film vazut dimineata si care e o drama puternica despre cum pot banii sa infranga spiritul unui om.
Filmul celui care a regizat „Moneyball” e inspirat din povestea reala a campionului american de lupte Mark Schultz (interpretat de Channing Tatum) care e ingenuncheat de un bogatas filantrop (Steve Carrell), el insusi infantilizat de mama (Vanessa Redgrave).
Clip "Foxcatcher":
Pana acum, editia pare sa fie dominata de preocuparea pentru diferentele sociale si de felul cum ele reverbereaza in relatiile dintre oameni. Delicatesa zilei de ieri a fost pentru mine "Muntii albastri", filmul din 1983 al gruzinului Eldar Shengelaia, vazut in prezenta regizorului in Cannes Classics. Superb film! Mi-a mers la inima in nebunia acestui festival la care, in fiecare an imi propun sa nu mai vin...
"Muntii albastri", povestea scriitorului care patru anotimpuri la rand vine la editura unde a depus un manuscris si e tot timpul amanat, fiecare avand preocupari decat cele pentru care e platit, lucrurile evoluand foarte incet desi raman constant in acelasi punct, mi se pare un contrapunct ironic la acest cel mai mare festival de film al lumii unde lucrurile, desi se schimba, raman in esenta in acelasi loc.
"Muntii albastri" a reprezentat URSS in Quinzaine des Réalisateurs in anul 1984, dar autorul lui nu a fost instiintat si nu i s-a permis sa vina. A ajuns in 2014, 30 de ani mai tarziu.
Nu am mai apucat sa vorbesc audio despre filmul lui Kornel Mundruczo "White God", care are mari sanse la premiu in sectiunea Un Certain Regard. Fac o paranteza: comunicatul oficial al festivalului, cand a anuntat selectionarea lui Mundruczo, dupa ce se anuntase line-up-ul, a botezat filmul "White Dogs", dupa care a revenit si s-a scuzat: exista, totusi, si caini in film.
In ce mai rau caz, filmul cineastului maghiar poate lua doar la Palme Dog, premiu neoficial fireste acordat celui mai bun caine interpret intr-un film din festival. Concurenta e mare anul asta: Hagen din "White God" e aproape la fel de bun ca dogul german din "Amour fou" de Jessica Hausner, dar filmul lui Mundruczo are un "cast" canin cu totul impresionant.
"White God" ar trebui proiectat in fata tuturor celor care isi arunca propria umanitate la cos si sustin eutanasierea cainilor comunitari. E un fel de "Lassie" combinat cu "Doamna si vagabondul" combinat cu singuratatea unei fetite pasata de la un parinte despartit la altul si combinat cu toata situatia sociala din Ungaria care seamana cu situatia sociala din atatea alte tari. Dar nu e un film despre caini.
La fel ca in subapreciatul film al lui Steven Spielberg "War Horse", oamenii sunt observati prin ricoseu, prin felul in care reactioneaza in relatia cu animalele. Filmul incepe puternic, cu o viziune usor postapocaliptica (ca din „I Am Legend”) cu o pe fetita pedaland intr-o Budapesta complet pustie pana cand, de dupa coltul unei case si cu muzica de orga penetrandu-ti urechile, apare o turma intreaga de caini care se iau dupa ea.
Pe masura ce vezi filmul intelegi tot mai clar ca nu era nimic amenintator in acele imagini: fetita nu fuge de caini, ci fuge odata cu ei.
Trailer "White God":
