Punctul forte al filmului lui Alexander Payne e capacitatea de a creste strangand aluviuni si dezvoltand o poveste tot mai complexa. Daca Bruce Dern n-ar fi iradiat povestea cu aerul lui candid-otravitor, jumatate din impresia pozitiva s-ar fi evaporat imediat dupa vizionare.
Cand am vazut filmul anul trecut, la Cannes, unde a concurat in Competitia Oficiala (fiind pana la urma distins pentru interpretare masculina), parea sa inceapa destul de jos. La 10 luni distanta, impresia initiala aproape ca s-a sters iar filmul s-a asezat ca o poveste umana si dulce-amara despre familie, timp si ce se alege din noi in decursul anilor.
Ca un armasar care pleaca in cursa gata obosit, „Nebraska” dadea in primele 10 minute impresia de comedie dramatica independenta prea turnata dupa tipare ca sa te astepti ca o va lua de nebuna la goana. Plus ca imaginea alb-negru (a lui Phedon Papamichael, care mai lucrase cu Payne la „Sideways”/”In vino veritas”) parea si ea destul de pretentioasa.
In centrul actiunii e un barbat in varsta si aproape senil pe nume Woody (Bruce Dern), care o tine gaia-matul cu un premiu de un milion de dolari pe care l-ar fi castigat, drept pentru care vrea sa plece la Lincoln, Nebraska, sa-si ridice banii. Sotia (June Squibb) ii reproseaza ca a fost toata viata un egoist si mai mult nu are ce-i face.
Cand unul dintre cei doi fii ai sai, David (Will Forte) hotaraste sa plece cu el (mosul neavand masina), mai ales ca si-a pierdut slujba si l-a lasat iubita, povestea pare sa se orienteze spre tiparul relatiei dintre tata si fiu pentru care o neasteptata calatorie e sansa unui nou inceput.
Scenaristul debutant Bob Nelson (care s-a trezit nominalizat la Oscar cu primul lungmetraj, dupa ceva activitate in televiziune) a avut, har Domnului!, un plan mult mai amplu.
Desi sotia si fiul i-au explicat batranului ca hartia pe care o flutura nu inseamna ca a castigat un milion de dolari, ci ca ar putea castiga daca ar face nu stiu cate abonamente la respectiva publicatie, Woody e fixat pe Lincoln, Nebraska asemeni torpilei pe vaporul spre care e expediata.
Iar filmul ii ia pe tata si fiu, ii pune in masina si ii arunca in principiu in directia indicata. Numai ca titlul filmul n-are legatura cu milionul de dolari (care era doar un pretext), ci si cu Madison County, Nebraska, localitatea de obarsie a lui Woody.
Paraul crescand si umflandu-se, tatal si fiul (pe urma si sotia si celalalt fiu) se vor regasi in locul de unde a pornit totul, unde alti frati, cumnati, nepoti, prieteni vechi vor incerca sa il aseze pe Woody in tiparul in care il stiau si vor incerca sa-l stoarca de bani – mai ales ca acum e si milionar!
Premiindu-l pe Bruce Dern, e posibil ca juriul de la Cannes (din care a facut parte si Cristian Mungiu) sa se fi gandit ca premiaza intreg filmul. Woody e centrul povestii nu doar pentru ca e omul cu milionul si cel de la care iradiaza toate subintrigile, dar e singurul personaj care se desavarseste sub ochii nostri prin dezvaluirea trecutul sau.
Aruncandu-se ca berbecul in aceasta calatorie (nici nu ni se sugereaza daca e constient ca n-a castigat sau doar se preface), Woody forteaza de fapt o calatorie in timp, inevitabila desi va scoate la lumina amintiri dureroase.
Si pas cu pas, acest Woody capos si dificil ne devine tot mai simpatic (desi aflam ca n-a fost deloc un sfant) in vreme ce felul in care altii il trateaza ne irita si ni se pare tot mai nedrept. Scenariul ii da eroului sansa de a-si recapata demnitatea, de a se impaca cu cei apropiati si de a fixa limitele cu ceilalti inainte ca toate conturile sa fie inchise.
Habar n-am cati ani are scenaristul, dar pare sa stie ca in viata oamenii nu gresesc neaparat pentru ca sunt rai, ci pentru ca de multe ori iau decizii gresite crezand ca fac bine, sunt influentati de anturaj, au momente de slabiciune sau pur si simplu nu se gandesc ce fac.
Generozitatea fata de personaje e o calitate pe care toate filmele lui Alexander Payne o au, dar „Nebraska” e mult mai orchestral decat „About Schmidt”/”Totul despre Schmidt”, cu care are niste puncte comune.
Noul road movie reuseste mult mai bine sa se extinda si temporal, iar amestecul de comedie si nostalgie il plaseaza in grupul acelor filme („Terms of Endearment”/”Vorbe de alint”, „Postcards from the Edge”/”Salutari din Hollywood” s.a.) pe care le revezi cu placere tocmai pentru ca sunt dulci-amare, umane, credibile.
Poate ne fac si un pic mai toleranti cu ceilalti, dar nu ne tine mult.
(„Nebraska” a avut cinci nominalizari la Globurile de Aur si sase nominalizari la Oscar: cel mai bun film, regie, actor rol principal, actrita rol secundar, scenariu original, imagine).
"Nebraska" – de Alexander Payne, cu: Bruce Dern, Will Forte, June Squibb, Stacey Keach, Bob Odenkirk. Premiera romaneasca 14 martie 2014
0
0
