Cum s-o fi simtit Pablo Berger cand vedea "The Artist" cu o saptamana inainte de a incepe turnajul la "Alba ca zapada"/"Blancanieves", proiect alb-negru la care lucra de aproape 10 ani? Azi, cineastul spune ca "The Artist" a spart gheata. Ce sa mai zica? La fel ca-n viata, "timing"-ul e totul. "The Artist" nu doar ca a spart gheata, dar a luat si caimacul.
Pablo Berger nu mai facuse film din 2003, de la "Torremolinos 73". Desi nu e atat de in varsta (50 de ani), are inca de june aceasta idee in cap pe care o intalnesti doar la cineastii mai copti, un fel de "era mai bine inainte" care spune ca alb-negrul e mai expresiv decat culoarea - lucru pe care o sa ti-l spuna si operatorii ®izorii romani - Iosif Demian, Vivi Dragan Vasile s.a.: "O imagine face cat o suta de cuvinte".
Ce reusea Michel Hazanavicius cu "The Artist" e partial urmarit si de "Alba ca Zapada" si se refera la gradul de autoreferentialitate al unui asemenea proiect. Preluand un mod "desuet" de a filma, preiei si un subiect, o tema, un cadru care sa te ajute sa armonizezi mai bine povestea cu mijloacele.
"The Artist" se ducea la modul fizic la Hollywood si la perioada de inceput a acestuia, debutul star system-ului si aparitia bulversanta a sonorului - pe care le punea in relatie cu statutul vedetei azi si cu dezvoltarea galopanta a tehnicii. "Alba ca Zapada", cum o spune insusi titlul, reia basmul Fratilor Grimm adaptandu-l la Spania anilor 20 si impanandu-l cu coride, flamenco si un imaginar apropiat de cel al lui Alex de la Iglesia (cu care Berger e prieten).
Din acest punct de vedere, "The Artist" e mai complex pentru ca pune in ecuatie doua perioade de timp oarecum similare, sugerand ca cinemaul, arta se pot reinnoi revenind la trecut. Plus ca avea o sumedenie de apropouri nu doar la filme clasice, dar si unele pline de umor la situatii mai noi.
Pablo Berger nu si-a propus un film prea amplu, nu a vrut sa atinga radacini mitice ori sa esentializeze la extrem povestea numai pentru ca folosea alb-negrul, dar e interesant ca pe langa referinte la Dreyer, Abel Gance, Murnau sau Hitchcock, strecoara diverse apropouri punctuale: cortina care se trage in deschidere, ca la "Copiii paradisului", de Marcel Carné, un cadru recurent din "Anul trecut la Marienbad" de Alain Resnais si chiar o maimuta care seamana (sau nu?!) cu Chewbacca din "Razboiul stelelor" (dupa cum Alba ca Zapada seamana si cu Madonna din videoclipul de la "Rain").
"Alba ca Zapada" e superb vizual si e construit astfel incat nu doar sa fie un omagiu adus felului cum aratau filmele odinioara, dar si sa poata functiona ca un film de altadata. Sa fie - daca se poate spune - si aici, si acolo. Dupa felul cum cadreaza, filmeaza, expresiile faciale ale personajelor (care sa suplineasca absenta dialogului), textura imaginii etc "Alba ca Zapada" e mai mult un film de acolo decat de aici ("The Artist" era mai mult de aici pentru ca era mai referential.).
Iar povestea e cam asa: un toreador celebru (Daniel Giménez Cacho), care e casatorit cu o cantareata (Inma Cuesta), e luat in coarne de un taur in timpul unei coride. Sotia gravida intra prematur in travaliu si moare dupa ce naste o fetita, iar asistenta care il ingrijeste pe toreadorul devenit vadud (Maribel Verdú), il vrajeste pana il face s-o ia de nevasta.
Devenita mashtera, asistenta Encarna troneaza peste conacul unde l-a izolat la etajul doi pe toreadorul acum in scaun cu rotile si pe care il umileste cu putinele ocazii cand il vede. Moartea bunicii (Angela Molina) Carmencitei (Sofia Oria), fiica pe care toreadorul a refuzat sa o vada pentru ca din pricina ei ii murise sotia, o face pe Encarna sa o aduca la conac, pe post de servitoare.
Crescand, Carmencita (Macarena García) e tolerata pana cand tatal - pe care reuseste sa il cunoasca si sa il imblanzeasca, moare. Atunci, urmand basmul, mastera il trimite pe un "vanator" (adica pe amantul ei) sa o ucida in padure, dar Carmencita reuseste sa scape si se lipeste de un grup de toreadori suferind de nanism hipofizar care fac mai mult show decat corida in arena.
Alba ca Zapada anilor 20 are parul negru scurt, poarta pantaloni si e neinfricata in fata taurilor, iar Fat-Frumos, cel care ii va da sarutul salvator... ei bine, o sa-l vedeti la cinema. Daca tot a modificat atat de drastic basmul, Pablo Berger isi permite un alt final decat cel la care ne-am fi asteptat.
Dar nu povestea e importanta, ci ceea ce se vede, anluminurile (in alb-negru, nu color ca in manuscrisurile medievale!) cu care fiecare pagina e impodobita. Filmul incepe de la un moment dat sa treneze, cam de cand apar piticii in schema (trimit cu gandul la Dan Pita si la fantasy-urile cu Peter Dinklage), dar are o rara calitate pe care o imprumuta, cum spuneam, de la filmele vechi.
Daca in aceste filme vechi te uiti si ca sa vezi cum era pe atunci, poti sa remarci si la "Alba ca Zapada" ca, de pilda, are acelasi apetit pentru spatiile largi, neocupate de mana omului, ca din orice film vechi - dar si din "Anul trecut la Marienbad".
Trailer:
"Alba ca Zapada"/"Blancanieves" - de Pablo Berger, cu: Macarena García, Maribel Verdú, Sofia Oria, Daniel Giménez Cacho, Angela Molina, Inma Cuesta. Premiera romaneasca 6 decembrie 2013
