Lungmetrajul de debut al Alexandrei Gulea parca e facut de un strain: arata bine, dar arata lucrurile care iￂar sari in ochi cuiva care vine in Romania pentru prima oara. Senzatia apare de pe generic, atunci cand muzica de influenta populara se suprapune peste imaginea unor blocuri staliniste peste care pluteste ceata. Poezia mizerabilista nu suna fals initial, dar nesiguranta scenariului si lipsa de autenticitate a interpretarilor scad treptat potentialul filmului de a convinge.
Alexandra Gulea s-ￂa nascut, spune, putin in cinema, iar faptul ca tatal ei, Stere Gulea, e regizor, a facut-o sa se orienteze spre aceasta profesie. A studiat filmul in Franta (la Ecole Nationale Superieure des Beaux Arts din Paris) si Germania, a si predat (sau mai preda inca) la Scoala de Film de la Munchen, si pana la "Matei, copil miner" a facut, nu fara ecou, film documentar, lucrand si ca monteur.
Acum cativa ani, cand filma ceva la Gara de Nord, a cunoscut un copil de 9ￂ-10 ani care fugise de acasa, din Valea Jiului. (Azi e in Italia.). Povestea a ramas cu ea si, cand a venit vremea debutului, a ales sa o spuna. Pentru Matei, eroul filmului, ca si pentru alti interpreti, regizoarea a facut casting in zona.
Alexandru Czuli, un copil care venise la probe pentru un rol episodic, a impresionatￂ-o asa de mult incat lￂa pastrat pentru rolul principal. Cu figura mai mult lipsita de expresie decat obstinata sau resemnata, Matei inainteaza, fara sa para motivat in vreun fel, prin peisajul poetic si dezolant al unui orasel de pe Valea Jiului, pustiu nu doar pentru ca e inceput de iarna, dar si pentru ca maturii muncesc in alte tari.
Bloculetele staliniste nu arata rau prin ochii directorului de imagine Reinhold Vorschneider care le surprinde de cateva ori cu interesul unui turist estet si curios. Montajul isi ia de mai multe ori libertatea de a inlantui, de pilda, patruￂ-cinci cadre fixe cu intrarea mai multor asemenea blocuri, sau de a decala imaginea si dialogul.
Nu aceste lucruri sunt deranjante (dimpotriva!), ci faptul ca interpretarile nu sunt la fel de naturale ca mediul in care se desfasoara actiunea. Inautenticitatea nu vine doar din partea copiilor, ci si din cea a unor actori profesionisti ca Remus Marginean care in rolul bunicului lui Matei are aceeasi stangacie fata de text pe care o are si copilul.
Din felul lipsit de empatie in care se poarta cei doi unul fata de celalalt nu iti poti da seama ca se iubesc sau ca ar fi macar rude ￂ si asta nu din vina lor, ci a scenariului ®iei care nu realizeaza punti intre personaje.
Ideea filmului dateaza de acum cinci ani, iar turnajul a avut loc in 2011. De atunci sￂ-a mai vorbit si sￂau mai facut filme care tratau macar razant drama copiilor ai caror parinti muncesc in strainatate (cel mai recent e documentarul de lungmetraj al Laurei Capatana Juler "Aici..., adica acolo". ).
Se stie ca exista cazuri de copii care sￂ-au sinucis de dorul parintilor si din sentimentul de parasire. Matei nu pare sa aiba vreo depresie (nici nu pare sa aiba viata interioara), dar e clar ca ceva se intampla cu el.
Initiativa de a vopsi masina directoarei scolii pentru ca iￂa bruscat prietenul ar putea fi un simptom, dar filmul nu adanceste acest moment, ci il trateaza in cheie ludica, atasanduￂ-i la montaj o muzica buna pentru o bataie cu bulgari (e prea multa muzica in film.). Cum si reactiile maturilor (bunicul, directoarea) sunt defazate (e o stridenta in severitatea acestora), de ce neￂ-am astepta ca Matei sa reactioneze bine?
Personajele nu se comporta normal nu doar psihologic, ci in interiorul situatiei dramaturgice. Aceasta lipsa de reactie o constatam si mai tarziu cand mama venita sa isi ia copilul in Italia nu se poarta si nu spune lucrurile pe care ar trebui sa le spuna fie si o mama insensibila in acel context.
Asa ca treptat, cum nici ritm nu prea e, incepem sa ne desprindem de erou si sa il urmarim detasat cum fuge de acasa si se duce singur prin zapada pana in munti, la un cioban, cum se intoarce fara vreo problema de orientare, scapa de ranita si laptele adus (unde le lasa?) pentru a se urca in trenul de Bucuresti.
De aici filmul incepe sa flirteze cu realismul poetic, dar patrunderea frauduloasa in Muzeul Antipa (Matei e pasionat de entomologie) si intalnirea cu un om de stiinta binevoitor (Cornel Scripcaru) e neverosimila. Nu stii in ce cheie sa o tratezi. E vis ori realitate?
Si de ce ar fi aceasta fuga la Antipa, expediata in asa putin timp, schimbatoare de soarta? Doar pentru ca entomologul ii spune eroului o poveste hasidica si vedem animale impaiate ascunse sub pungi de plastic? In orice caz, intors acasa, la capataiul bunicul deja muribund, Matei e gata maturizat.
Ultima secventa pune capac unei povesti care nￂ-a avut suficient curaj sa isi asume un singur drum (de pilda, ori neorealist, ori realist poetic) si sa se tina doar de el, consecvent. Sￂa facut primavara, Matei dezveleste copacii pe care ii acoperise la inceputul filmului impreuna cu bunicul si se catara pana in varf, in timp ce il auzim din off pe entomolog povestinduￂ-i intrￂ-o scrisoare despre metafora fluturelui lui Chuang Zhu.
Introducerea temei transformarii dupa ce n-ￂa avut loc nici o transformare da rau. Cu sau fara Tao, fluturii raman in crisalida, iar eliberarea e iluzorie. Dilemei daca Chuang Zhu se visa fluture sau era fluture care se visa Chuang Zhu filmul iￂ-o opune pe aceea a unei povesti care crede ca a rezolvat o intriga cand, de fapt, a lasat-ￂo neatinsa, aproape neenuntata.
E pacat. Crisalida arata frumos, dar tot crisalida ramane. Ecloziunea se amana pentru data viitoare.
"Matei, copil miner" - de Alexandra Gulea, cu: Alexandru Czuli, Remus Marginean, Cornel Scripcaru, Tania Popa, Mirela Cioaba, Ada Navrot, Claudiu Ababei. Premiera: 22 noiembrie 2013.
