Cinema de calitate, documentare provocante, descoperiri cinematografice din Europa Centrala si de Est sunt punctele forte ale Festivalului International de Film Cottbus, care va avea loc intre 5 si 10 noiembrie 2013.

Juriul international format din actrita franceza, Elisabeth Duda, actorul german Stipe Erceg, regizoarea slovaca Mira Fornay, directorul Festivalului de Film de la Odessa, Denis Ivanov si producatorul francez Luc Ntonga, va acorda premii celor mai bune dintre cele 11 filme selectate in competitia de lungmetraj si prezentate in premiera germana la Cottbus.

Romania ocupa doua locuri in cadrul acestei competitii, cu peliculele 'Roxanne', in regia lui Valentin Hotea si 'La limita de jos a cerului', in regia lui Igor Cobileanski, concurand pentru premiul cel mare cu productii din Polonia, Serbia, Bosnia-Hertegovina, Slovacia, Croatia, Ucraina, Rusia si Slovenia.

In fiecare an festivalul prezinta si o selectie de pana la 15 scurtmetraje in deja traditionala Lunga Noapte a Scurtmetrajului la Cottbus. La aceasta sectiune au fost invitati sa participe din Romania regizorul Andrei Tanase cu pelicula 'Claudiu si pestele', filmul 'Probleme de familie', in regia Ruxandrei Ghitescu, precum si scurtmetrajul 'Colectia de arome', in regia lui Igor Cobileanski. Juriul sectiunii de scurtmetraj este format din Jana Cernik, director AG Kurzfilm, englezul Damian Le Bas si kosovarul Sami Mustafa.

Totodata Festivalul International de Film Cottbus prezinta in cadrul sectiunii Spektrum peliculele 'Killing Time', in regia lui Florin Piersic Jr. si 'Lupul', in regia lui Bogdan Mustata.

La sectiunea Fokus - Osteuropa der Regionen va fi proiectat filmul 'Talking Letters', a carui regie este semnata de artistul vizual, Pavel Braila.

Nu in ultimul rand, la platforma de co-productii a festivalului, Connecting Cottbus, care a inclus pana in prezent 173 de proiecte, va fi prezentat si proiectul '17 SECUNDE' al lui Andrei Cretulescu.

Premiul cel mare al festivalului in valoare de 20.000 Euro va fi acordat de catre membrii juriului in cadrul ceremoniei de premiere, care va avea loc in seara zilei de 9 noiembrie.

Institutul Cultural Roman din Berlin este partener de traditie al festivalului si sustine anual prezentele cinematografice romanesti la Cottbus.