Aristoteles Workshop si-a ales castigatorii

"Brick in the Wall", cel mai bun documentar la Aristoteles Workshop 2013

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 24 septembrie 2013, 15:10


Echipa documentarului Brock in the Wall si Dan Nutu dupa decernarea premiului
Foto: Aristoteles Workshop
Cea de-a opta ediție a atelierului de film documentar Aristoteles Workshop (AW), al cărui producător este Dan Nuțu, s-a încheiat ieri, la capătul a 30 de zile de cursuri teoretice și filmări pe zi, noapte, arșiță sau ploaie pe dealurile Bucovinei. Filmul „Brick in the Wall” a primit Premiul pentru cel mai bun documentar - o poveste  despre încercarea unei femei de a trăi o viață normală, în umbra visului neterminat al soțului său: o casă a cărei construcție a început acum 30 de ani și nu se știe când sau dacă va fi terminată vreodată.

Premiul de anul acesta, în valoare de 600 de euro, a fost acordat datorită suținerii Farmexim. În anii precedenți, premiul de la finalul workshopului a fost oferit de Institutul Cultural Român (ICR), se arata in comunicatul remis Hotnews.ro.

Cu puțin înaintea premierei, cei 12 participanți de anul acesta, veniți la Casa Călin  din câteva țări ale Europei de Est, migăleau ultimele corecții de culoare, emoționati de ideea că vor debuta în fața unor reprezentanți ai industriei filmului european, organizatori de festivaluri, regizori și critici de film.

Din juriu au făcut parte Véronique Rabuteau (Coordonatoarea Programelor de Film Documentar Unité Découverte et Connaissance al televiziunii ARTE France), alături de Emmanuel Chicon (selecționer al festivalului Visions du Réel, din Nyon), jurnalistul Nick Roddick (Split Screen, din Marea Britanie) și de regizorul Cristi Puiu. Sorin Botoșeneanu, Decanul facultății de Film din cadrul UNATC București s-a alăturat de asemenea invitaților Aristoteles Workshop sosiți pentru seara închiderii.

Marea provocare pentru studenți a fost aceea de a realiza un film într-un loc de care erau complet străini. Dar tocmai această provocare s-a transformat într-un mare beneficiu, pentru că au descoperit un mod cu totul nou de a gândi și construi un film, conștienți că fiecare pas pe care îl fac și fiecare cadru pe care îl trag îi poate costa scump la sfârșit, atunci când vor fi jurizați exact de oamenii cu care speră să lucreze pe viitor.

Filmele AW de anul acesta:

- „Brick in the Wall” urmărește „povestea unei case a cărei construcție a început acum 30 de ani și nu se știe când sau dacă va fi terminată vreodată”, spune Grzeg Brzozowski, regizor. Filmul redă o bucată din viața unui cuplu de oameni în vârstă și a fiului lor; ei caută să încheie construcția interminabilă a unei case. Încercarea unei femei de a trăi o viață normală, în umbra unui vis neterminat. Străduința dublată de neputința soțului ei de a nu termina clădirea, din teama că viața viața lui ar ajunge de asemenea la final odată cu împlinirea acestei lucrări/dorințe.

„Brick in the Wall” a fost realizat de Grzegorz Brzozowski (regizor, Polonia), alături de Ioana Turcan (imagine) și Iulia Matei (montaj).

Faptul că într-un timp atât de scurt ei s-au apropiat așa de mult de această familie, încât cei trei oameni și-au deschis sufletul în fața camerei, este uimitor.

- Documentarul “Nicu” a fost de asemenea apreciat de juriul Aristoteles Workshop de anul acesta. „Alergăm cu camera și cu boom-ul după un om obișnuit din Vama, și toată lumea (inclusiv personajul nostru), se miră că îi dăm lui și nu altcuiva din sat atâta importanță”, spune regizorul Cristi Iftime. De fapt, prin el, sper să le dau importanță tuturor.”

Deși este unul dintre cei mai importanți membri ai clubului de fotbal F.C. Bradul Vama, domnul Nicu nu se poate implica total în pregătirea stadionului pentru meciul de duminică, pentru că a pierdut cheile de la căminul cultural.

Regia îi aparține lui Cristi Iftime (România), montajul, Alexandrei Roată, iar imaginea a fost realizată de Andrei Toth.

- Un film inedit este și „Mohamed Tomescu”, realizat de Olesya Bortnyak (regizor, Ucraina), Norbert Fodor (imaginea) și Răzvan Ilinca (montajul).

„De mai bine de doi ani, conflicul din Siria continuă să crească în intensitate”, povestește Olesya. „Dorința lui Mohamed, un băiat sirian care trăiește în satul Vama, de a-și schimba numele va face ca relația, deja rece, pe care o are cu tatăl său, de origine siriană, să devină și mai fragilă.”

Documentarul realizat în vama este povestea lui Mohamed Tomescu, un tânăr passionat de muzică și care încearcă să-și răspundă la întrebări despre propria identitate. Tatăl lui este sirian, mama, româncă. Divorțați. Mohamed vrea să își schimbe numele și să uite de Siria, dar nu știe cum să-i spună asta tatălui său.

- Cel de-al patrulea film realizat în numai patru săptămâni la Aristoteles Workshop, „Vama, Texas”, decupează o zi din viața unui cuplu de pensionari americani, retras din tumultul unui oraș texan în bucolicul sat bucovinean, Vama.

„Imediat după ce i-am cunoscut, cei doi texani ne-au cucerit prin exuberanță și prin modul în care viața lor de cuplu se desfășoară într-un loc în care timpul are parcă alt ritm”, spune regizoarea Anca Păunescu.

Alături de Anca Păunescu (regizor, România), din echipa filmului „Vama, Texas” au făcut parte Cristina Haneș (imaginea) și Andrej Farba (montajul).

Regizoarea/tutorul Tania Rakhmanova, invitată la Aristoteles Workshop pentru al doilea an, consideră că premiera în sine este un prilej de destindere, în comparație cu provocările pe care studenții le-au depășit pe parcursul ultimelor 30 de zile: “În orice alt context, dacă ai cere unui realizator de film să facă un documentar în cinci săptămâni, pornind de la zero, ar râde de tine. Cred că în cazul Aristoteles Workshop contează mult și atmosfera: participanții mănâncă, dorm și lucrează sub același acoperiș, departe de casă, iar asta îi face să fie foarte motivați și să se concentreze doar pe filmul lor și pe modul în care îl pot face mai bun, fără să fie distrași de lumea de afară. Tinerii aceștia sunt la capătul unui adevărat «cantonament» de film. “

Atât tutorii, experții, cât și invitații Aristoteles Workshop sunt de părere că modul în care este structurat acest atelier este un privilegiu de care studenții nu vor avea parte la nicio facultate de film sau program de masterat din lume.
Despre Aristoteles Workshop (AW)

Aristoteles Workshop (ediția a opta) este un atelier internațional de film documentar în care profesioniști ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală și de Est în crearea propriului documentar. Editia Aristoteles Workshop 2013  tocmai s-a încheiat. Atelierul a avut loc în perioada 22 august - 22 septembrie, în satul Vama din Bucovina (județul Suceava ).

În acest an studenţii au fost ghidați de Jeroen Berkvens , Rafi Pitts, John Appel și Tania Rakhmanova.

În ultimii 7 ani, filmele produse de AW au fost selecționate și premiate la festivaluri de prestigiu: Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon, IDFA Amsterdam, Namur, Montpellier, Sarajevo, Trieste etc.


Citeste mai multe despre   
















1029 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version