Filmele Rocker în regia lui Marian Crişan şi Trois Exercises de Cristi Puiu vor fi proiectate pentru prima oară la Londra în cadrul Festivalului Internaţional de Film East End, unul dintre cele mai importante festivaluri de film din Regatul Unit.

Festivalul de film East End este un mare suporter al cinematografiei din România şi include frecvent în program filme româneşti. În 2011, festivalul a organizat în parteneriat cu ICR Londra o secţiune specială dedicată Noului Val, la care au participat numeroşi cineaşti români premiaţi pe plan internaţional. De asemenea, ediţia de anul trecut a inclus premiera britanică a filmului Undeva la Palilula, în regia lui Silviu Purcărete. Aflat la ediţia cu numărul 12, cel de-al doilea mare festival ca importanţă din Londra, după BFI London Film Festival, se desfăşoară în perioada 25 iunie-10 iulie şi include peste 100 de lungmetraje, precum şi evenimente speciale: ateliere de lucru, întâlniri cu cineaşti, concerte sau expoziţii, la care participă mai mult de 30.000 de spectatori.

Pelicula Rocker prezintă povestea lui Victor, un rocker în vârstă de 45 de ani, a cărui dragoste pentru fiul său, Florin, depăşeşte limitele a ceea ce e social şi moral acceptat. Viaţa de zi cu zi a tatălui orbitează în jurul fiului său, dependent de droguri. Disperat şi gata de a depăşi orice obstacol pentru a-i asigura fericirea, Victor ajunge să fure şi să se umilească. Pe lângă legătura de sânge, ceea ce îi uneşte şi mai mult pe cei doi este muzica rock. Din distribuţie fac parte actorii Dan Chiorean, Alin State, Ionuţ Nicolae, Ofelia Popii, Crina Semciuc şi mulţi alţii aflaţi la prima apariţie cinematografică. Filmul va fi proiectat luni, 8 iulie, ora 18.00, la cinematograful RichMix, iar actorul principal Alin State va participa la sesiunea de întrebări şi răspunsuri de după proiecţie.

Programul festivalului East End include şi ultima producţie a unuia dintre cei mai importanţi regizori români: Trois exercices de Cristi Puiu şi reprezintă trei filme bazate pe Trei conversaţii, de scriitorul şi filosoful rus Vladimir Solovyov. "Exerciţiile" actorilor se află la baza unei trilogii minimaliste despre cinema şi literatură, viaţa socială şi spirituală. Trilogia este rezultatul unui atelier al cunoscutului regizor Cristi Puiu găzduit de studioul Chantiers Nomades. Proiecţia va avea loc în data de 6 iulie, ora 14.00, la cinematograful Genesis.

Pentru a cincea oară consecutiv, Institutul Cultural Român din Londra este partener al festivalului, în calitate de consultant şi suporter al prezenţei cineaştilor români.