VIDEO Corespondenta de la Cannes: Daca Michael Douglas a rupt inima targului, Robert Redford a lipit-o la loc

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Joi, 23 mai 2013, 9:38


Redford in All is lost
Foto: Hotnews
Jurnalistii nu s-au inghesuit, inexplicabil, sa-l vada pe Robert Redford in rolul singurului personaj din "All Is Lost", de J.C. Chandor. Poate pentru ca au iesit cu capul explodat de la "Only God Forgives", noua creatie a lui Nicolas Winding Refn. In corespondenta de azi livram si un interviu cu scriitorul Florin Lazarescu, co-scenarist la scurtmetrajul lui Radu Jude "Ca o umbra de nor", si constatam ca echipa acestui film a readus ploaia pe Croazeta.

Tocmai am plecat de la cocktailul romanesc in timpul caruia iarasi a dat o draguta de ploaie ("Nice Matin" a avut azi un articol de jumatate de pagina despre ce se intampla cu vremea asta, domnule, de ce e frig dimineata si ploua asa mult?). Lume multa la standul romanesc, din pacate fara noul director interimar al Centrului National al Cinematografiei, Mihai Ioan Kogalniceanu, care am inteles ca a si plecat din Cannes pentru ca trebuie sa se insoare.

Radu Jude nu a vrut sa dea interviu video (pe motiv ca mi-a dat deja doua scrise), regizorul de teatru Alexandru Dabija, care are rol principal in filmul lui Jude, nu a dorit nici el (mi-a spus "off the record" ca il suna prietenii din tara sa ii spuna ce suparati sunt pe el!...); noroc cu Florin Lazarescu, limbarita lui fiind sporita de primele impresii absolut pozitive din Cannes. Imi pare rau ca nu l-am inregistrat cand vorbea despre noua lui carte (pe care o va lansa in 1 iunie la Bookfest) pentru ca ii spunea "dansa", ca orice moldovean & scriitor care se respecta.

"Ca o umbra de nor", care mai e reprezentat pe Croazeta de producatorul Ada Solomon, va avea prima proiectie din cadrul sectiunii Quinzaine des Réalisateurs joi de la ora 14. Tot azi va fi prezentat si celalalt scurtmetraj romanesc, "In acvariu", de Tudor Cristian Jurgiu, in sectiunea Cinéfondation.

Interviu Florin Lazarescu:



"Behind the Candelabra" a impresionat in mod aparte jurnalistii nu atat pentru ultimii 10 ani din viata pianistului si entertainer-ului Liberace, care nu a putut face public la vremea sa faptul ca era gay (filmul e "entertaining" si ingrijit, chiar daca nu e de Palme d'Or), cat mai ales pentru revenirea lui Michael Douglas cu un rol dificil si curajos pentru care n-are cum rata premiul de interpretare masculina.

Actorul a plans putin la conferinta de presa cand si-a adus aminte ca a fost diagnosticat cu cancer chiar in perioada cand Steven Soderbergh ii propunea rolul. Michael Douglas, care arata ieri foarte bine, s-a bucurat de o primire extrem de calda din partea jurnalistilor care l-au aplaudat la conferinta de presa, emotionati de emotia lui.

Emotionata o fi fost si Valeria Bruni Tedeschi la premiera cu al treilea film regizat de ea "Un chateau en Italie", atat pentru ca e la prima prezenta in competitie, dar si pentru ca filmul e semi-autobiografic, facand referire si la fratele mort de SIDA, si la relatia ei cu un actor mai tanar (Louis Garell, care isi joaca, cum ar veni, propriul rol), si la conditia ei sociala. Exceptie face faptul ca a scos-o complet din poveste pe sora ei, fosta prima doamna a Frantei, Carla Bruni-Sarkozy. Daca in presa franceza filmul e privit cu bunavointa, presa straina, care nu cunoaste poate aceste amanunte biografice, e mai putin ingaduitoare.

„La grande bellezza” de Paolo Sorrentino, are cronici foarte bune, poate mai bune decat a avut „Il Divo” in 2008. Si filmul e mai bun decat „Il Divo” si cu sanse mai mari de a ajunge la spectatori. Nu mai e un singur personaj in scena, alter ego-ul lui Silvio Berlusconi, ci Roma, societatea moderna, viata/moartea, cinemaul (lui Fellini, Ettore Scola sau Bunuel).

E putin cam prea incarcata, cam prea cautata aceasta frumusete stilistica in toate filmele lui Sorrentino, dar aparitia unei Maica Tereza cu alt nume, la finalul acestei „La dolce vita” moderne , degaja cu tot kitsch-ul de rigoare un abur care ramane dupa ce filmul s-a terminat si il coloreaza altfel pentru cei carora nu le-a placut pas cu pas.

Un model uman

Ne intrebam ieri, impreuna cu criticul Magda Mihailescu, cine a avut ideea anuntului care ii ruga pe jurnalisti sa vina la proiectia cu "All Is Lost" intr-o tinuta decenta. Nu era spectacol de gala, iar Grand Théâtre Lumière nu e biserica sa nu poti intra in pantaloni scurti. N-am reusit sa ne lamurim, dar eu, una, am fost placut surprinsa de filmul lui J.C. Chandor ("Margin Call") si, mai ales, de Robert Redford.

Iarasi o necunoscuta: de ce nu s-au inghesuit jurnalistii la proiectie? Poate ca i-a indepartat sinopsisul: filmul are un singur personaj, un barbat al carui iaht e avariat si care esueaza in mijlocul Oceanului Indian. Avand, probabil in cap, "Naufragiatul" lui Robert Zemeckis si "Viata lui Pi",  jurnalistii si-au imaginat ca nu poate iesi nimic interesant si, in orice caz, nimic nou din acest subiect.

Gresit! Am stat cu sufletul la gura o ora si 45 de minute. Filmul e temerar; nu ai cum sa-l arunci in multiplexuri. Redford nu are replici - nu ca n-ar avea cu cine vorbi, dar nici singur nu vorbeste, si singura data cand ii auzi vocea e cand rosteste la inceput, din off, un mesaj de adio, pe la mijloc cand incearca sa se faca auzit prin radio si undeva spre sfarsit cand, ostenit de atata lupta, urla un "Fuck!" spre inaltul cerului.

Cu un alt actor in locul lui Redford te-ai fi plictisit dupa cinci minute, iar in urmatoarele 20 ai fi iesit din sala. Dar Redford are o liniste numai a lui, atenta, concentrata, matura. A imbatranit frumos, asta se vede dincolo de riduri. Gesturile lui si, implicit, ale personajului sunt mereu calme.

Nimic isteric, nimic grabit in nicio decizie, lucru care ii modifica si spectatorului pulsul. Si nu e linistea personajului care stie ca scenaristul il tine in viata chiar daca e neverosimil, ci cea a omului obisnuit sa infrunte cu demnitate greul.

De la acoperirea unei sparturi in iaht pana la obiectele pe care le ia cand trebuie sa paraseasca iahtul in trei secunde, scenariul acopera veridic fiecare moment, facandu-te sa intelegi ca eroul poate muri de nu stiu cate ori si ca, daca n-o face cand crezi, e pentru ca a luat de fiecare data decizia corecta.

Fireste, n-ai cum sa nu vezi dincolo de poveste o metafora a lumii de azi, chiar Robert Redford a spus-o la conferinta de presa, unde a stat modest si demn in fata jurnalistilor, ascultand intrebarile cu atentie si raspunzand fara sa braveze. Vazandu-l in carne si oase pe acest barbat altfel mult mai scund decat ai crede, ai aceeasi senzatie ca in sala de cinema - ca e atat de bine structurat interior incat consistenta lui interioara e vizibila sub piele.

Actorul a vorbit despre cum a lucrat personajul ("you have to be true to yourself"), despre asemanarea pe care a gasit-o intre acest film si "Jeremiah Johnson", despre cum trebuie sa facem fiecare ceva pentru natura, despre cum poti razbi cu un film independent ("daca faci un film personal care bifeaza trei niveluri - poveste, personaje, emotie -, si in care oamenii se regasesc, ai sanse la un mare festival") sau despre cum a reusit sa supravietuiasca la Hollywood ducandu-se in munti si construindu-si singur o casa, dar cel mai mult mi-a placut ca a remarcat ca in societatea de azi, oamenii tind sa vorbeasca tot mai mult si mai repede.

Aici e Robert Redford iesind de la conferinta de presa:




Numai Dumnezeu poate sa il inteleaga pe Refn

Ryan Gosling, "Only God Forgives"
Foto: Hotnews
In schimb, „Only God Forgives” e un pas inapoi pentru Nicolas Winding Refn si o nefericita tentativa de a face o combinatie de arte martiale cu accente gore si cu un filon existentialist de consistenta unui fir de par intr-un film care aminteste de David Lynch (prin interioarele rosii ale barurilor de striptease din Bangkok) si, vag, de „Antichrist”-ul lui Von Trier, dar care n-are nici atmosfera, nici existentialism, nici poveste.

Un film esuat, poate de aceea Ryan Gosling nu a mai venit la Cannes ! (cel putin la conferinta de presa nu ajunsese.). Refn spunea ca inca inainte de „Drive” dorea sa faca un film despre un om care vrea sa se bata cu Dumnezeu si ca aceasta idee i s-a accentuat cand sotia sa, gravida cu al doilea copil, se confrunta cu o sarcina dificila (?) Trebuie sa vedeti filmul ca sa sesizati legatura, daca exista vreuna.

Povestea e pe cat de simpla, simplista chiar: Ryan Gosling e un american care tine un club de box in Bangkok impreuna cu fratele sau, care ucide cu bestialitate o adolescenta thailandeza. Mama baietilor (Kristin Scott Thomas intr-un rol parca scris pentru Toni Collette) soseste pentru a-si razbune fiul preferat, in vreme ce un politist thailandez, manat de necunoscute porniri justitiare care fac din el un fel de Dumnezeu, ucide cu la fel de multa bestialitate pe oricine considera el vinovat.

Filmul e hiper-violent, pretentios, gaunos si, de aceea, greu de urmarit. O va formati propria opinie cand o sa il vedeti in Romania pentru ca Independenta Film l-a achizionat deja.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6356 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by