In cadrul seriei Cinema-TEK, program permanent derulat de ICR Berlin, care prezintă cele mai importante creaţii româneşti de gen din toate timpurile, pentru publicul larg dar şi pentru diaspora din Berlin va fi proiectat filmul „Filantropica“ a regizorului Nae Caranfil.

Programul de film românesc isi propune prezentarea unor creaţii cinematografice de ficţiune sau documentare de dinainte de revoluţie ale unor mari regizori precum Tatos, Pintilie, Săucan, Gulea, Danieliuc sau Piţa, dar şi al unor documentare, care prezintă personalităţi ale vieţii culturale din România.

În cadrul seriei au fost proiectate deja cele mai recente două documentare regizate de Radu Gabrea, filmul ”Moromeții”, în regia lui Stere Gulea și „Secvențe“, în regia lui Alexandru Tatos.

Pe 15 și 16 mai, ICR Berlin prezintă pelicula „Filantropica“ a regizorului Nae Caranfil la cinematograful Schaubühne din Leipzig în colaborare cu Lectoratul de Limbă Română al Institutului de Romanistică din cadrul Universității Leipzig și mai apoi la sediul institutului din capitala germană, informeaza comunicatul remis Hotnews.ro.

„Filantropica“: în Bucureștiul secolului XXI, a ieși în oraș sâmbătă seara la brațul unei femei frumoase e o investiție financiară riscantă. Ovidiu (Mircea Diaconu), modest profesor de liceu, nu și-ar putea-o permite. Și totuși trebuie, căci s-a îndrăgostit până peste cap de Diana (Viorica Vodă), o mică sirenă de 20 de ani cu veleități de manechin. În căutarea unei surse de venit ceva mai consistente decât o biată leafă de profesor, Ovidiu plonjează într-o lume fabuloasă - mafia cerșetorilor. Unul din capii acesteia îl ia sub aripa sa. Pepe (regretatul Gheorghe Dinică) este jumătate artist, jumătate om de afaceri; "textier" oficial al cerșetorimii bucureștene, omul inventează biografii, replici și atitudini în funcție de personalitatea milogului său de clientela-țintă.

Nae Caranfil a terminat cursurile Universității de Teatru și Film din București în anul 1984. A regizat o serie de scurtmetraje, care s-au bucurat de selecții și premii la diverse festivaluri internaționale de film. Primul său lungmetraj „E pericoloso sporgersi“ a fost prezentat la Cannes în 1993, urmat de „Asfalt Tango” în 1996. „Dolce far niente” a fost selecționat în competitția oficială a Festivalului de Film de la Karlovy Vary în 1998 și a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu la Namur. Printre multe alte premii, „Filantropica“ a primit premiul publicului la Festivalul de Film de la Paris în 2002. Cel mai recent proiect al lui Nae Caranfil, „Restul este tăcere“, a fost prezentat ca film de închidere în 2007 la Festivalul de Film de la Locarno.

Filmul va fi prezentat cu subtitrare în limba engleză.