Aristoteles Workshop anunţa numele primilor doi regizori care vor face parte din echipa de traineri pentru cea de-a opta ediţie a atelierului de film documentar care se va desfăşura la Vama (Bucovina, Suceava), în perioada 22 august - 22 septembrie. Aceştia sunt Rafi Pitts și John Appel, ca tutori.

Regizorii Rafi Pitts şi John AppelFoto: Aristoteles Workshop

Înscrierile au început deja la finele lui martie şi au ca dată limită 30 iunie. Potrivit organizatorilor, sunt aşteptaţi la înscriere atât regizori, cât şi operatori şi editori. Aristoteles Workshop se adresează tinerilor din Europa Centrală și de Est, cu experienţă anterioară în regie, imagine, montaj sau producţie de film şi/sau televiziune. Cei 12 studenţi participanţi vor forma echipe de tip regizor+operator+editor, formula regizor+regizor+regizor avînd mai puţine şanse de a da naştere unui film documentar remarcabil.

Rafi Pitts (tutore AW 2013) despre munca la Aristoteles Workshop:

“Ceea ce mă interesează pe mine în acest demers tutorial este să-mi dau seama ceea ce vor ei şi ceea ce le place lor, studenţilor, şi apoi cum exprimă asta. Încerc tot timpul să nu favorizez pe nici unul în mod special pentru că, sincer, îmi place să lucrez cu fiecare dintre ei. Oamenii sunt foarte diferiţi şi asta e bine. Nu există <> sau <>. Rolul meu este să încurajez viziunea personală a fiecăruia, să aibă propria amprentă în tot ceea ce fac.”

“Probabil e unul din puţinele locuri în care eşti liber cu adevărat, liber să exprimi felul în care vezi tu lucrurile. E un lux să te afli în această postură, chiar dacă eşti în poziţia celui care oferă - aceştia suntem noi, tutorii, fie că eşti în poziţia celui care primeşte, învaţă - iar aceştia ar fi studenţii. Nu beneficiezi de acest context favorabil de multe ori în cariera de realizator de film.”

Rafi Pitts face parte din noul val de cinematografie iraniană, a copilărit în Teheran, a fugit din ţară în 1981, din cauza războiului dintre Iran şi Irak. S-a stabilit la Berlin, apoi la Paris, unde a lucrat cu Leos Carax, Jacques Doillon şi Jean-Luc Godard.

Filmele lui Rafi Pitts au câştigat premii internaţionale. Primul său lungmetraj, Season Five (1997), a fost prima coproducţie franco-iraniană de la Revoluţia Iraniană din 1979 şi a avut premiera la Veneţia. Sanam (2000) a fost foarte aclamat de criticii francezi şi supranumit Cele patru sute de lovituri/Les quatre cents coups.

În 2003, a prezentat la Locarno un documentar foarte controversat, Abel Ferrara: Not Guilty, povestea scriitorului şi regizorului american omonim. It's Winter (2006) a avut premiera la Berlin, în competiţie, iar un an mai târziu, Festivalul Internaţional de la Seattle l-a onorat cu Premiul “Emerging Masters” pentru toată filmografia sa. Ultimul său film, The Hunter (2010), a fost selectat în competiţie, pentru Leul de Aur, la cea de-a 60-a ediţie a Festivalului Internaţional de la Berlin.

Ultimul său proiect datează din 2011, se numeşte 60 Seconds of Solitude in Year Zero şi este o colaborare a 21 de regizori. (Aici aveţi un review făcut de The Hollywood Reporter)

John Appel (tutore AW 2013) despre Aristoteles Workshop:

“Îmi place foarte mult conceptul acesta de a porni de la nimic pentru a avea un film după numai 5 săptămâni. Asta presupune că nu poţi să pleci în America, Africa sau cine ştie pe unde pentru asta. Eşti constrâns să rămâi aici, în preajma acestor sate mirifice, pentru a-ţi căuta subiectele. Ai doar două săptămâni la dispoziţie ca să-ţi găseşti un subiect şi să-l documentezi. Te ajută foarte mult să te familiarizezi cu celelalte aspecte ale realizării unui film... Chiar dacă îţi spui că vei lucra cu camera acum şi probabil că n-o vei mai face niciodată, tot e bine că faci asta, pentru că înveţi cum se manevrează o cameră, toate problemele tehnice care ţin de asta şi ce decizii să iei. Căci, indiferent ce filmezi, chiar şi acest scurt interviu, ai de luat decizii...”

John Appel lucrează ca director de imagine şi regizor din 1987. Ca regizor independent, a lucrat la mai mult de 30 de filme documentare pentru cinema şi televiziune, iar ca operator, pentru peste 50 de documentare.

În 2000 a fondat, împreună cu regizoarea Heddy Honigmann, o casă de producţie (VOF Appel&Honigmann).

John Appel este lector universitar invitat la Academia Olandeză de Film şi Televiziune (din 2000) şi trainer al multor workshop-uri naţionale şi internaţionale. Este commissioning editor pentru postul de televiziune HUMAN (din 2006), coach pentru tineri regizori etc.

În 1999, a câştigat Premiul Joris Ivens în cadrul IDFA pentru filmul Andre Hazes/ She Believes in Me, cel mai de succes documentar olandez din ultimii 40 de ani. Filmul său, The Last Victory (2004), a fost nominalizat la “Cel mai bun film documentar european al anului 2004” şi a câştigat multe premii internaţionale. În 2009, a câştigat Premiul IDFA pentru la “Cel mai bun film documentar olandez”, The Player, nominalizat şi ca cel mai bun film documentar de lungmetraj.