Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica și-a premiat câștigătorii duminică seara, la Cinema Studio din Capitală, în prezența a câtorva sute de spectatori și invitați. Ceremonia, prezentată de directorul festivalului, Copel Moscu, a fost urmată de premiera celui mai recent film al lui Robert Redford, „The Company You Keep”.

Trofeele Cinepolitica- foto Ionut DobreFoto: Cinepolitica

Trofeul Cinepolitica i-a revenit filmului „Rock the Casbah”, o co-producție Israel-Franța regizată de Yariv Horowitz, despre niște tineri soldați care încearcă să-și găsească puncte de sprijin în haosul care-i înconjoară, în Teritoriile Ocupate, în 1989. Juriul competiției a apreciat „realismul prezentării relațiilor israeliano-palestiniene din Fâșia Gaza, ce subliniază dramatismul unor atitudini individuale și colective, precum și absurditatea conflictelor din acest teritoriu”, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro.

Cel mai bun film politic a fost desemnat „Lagărul 14: Zonă de control total”/ „Camp 14: Total Control Zone” (Germania - Coreea de Sud), în regia lui Marc Wiese, un uluitor documentar despre un tânăr născut și crescut într-un lagăr de deținuți politici din Coreea de Nord. Distincția i-a fost acordată „pentru realismul și răbdarea cu care pătrunde în universul mental al unui tânăr născut într-un lagăr nord-coreean”.

O Mențiune specială i-a fost oferită documentarului „Cerberii”/ „The Gatekeepers”, în regia lui Dror Moreh (Israel-Franța-Germania-Belgia), „pentru caracterul cu totul special al mărturiilor inedite despre lupta împotriva terorismului”, potrivit juriului. Nominalizat anul acesta la Oscar, documentarul îi aduce în fața camerei de filmat, pentru prima dată, pe șase dintre conducătorii Shin Bet, agenția de securitate internă a Israelului, care fac mărturisiri fără precedent despre conflictul israelo-palestinian.

Juriul Cinepolitica a fost format din Artan Minarolli, directorul Centrului Național al Cinematografiei din Albania, Dieter Wieczorek, critic de film și director artistic al Signes de Nuit: Festival of Audiovisual and Cinematographic Creation and Documentary Art, Massimiliano Nardulli, selecționer, director artistic al Brest European Short Film Festival, Vintilă Mihăilescu, antropolog și profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Bogdan Teodorescu, profesor de marketing politic și electoral la SNSPA, membru al Asociației Internaționale a Consultanților Politici, și academicianul Răzvan Theodorescu.

Timp de 6 zile, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu, Cinepolitica a adus câteva dintre cele mai apreciate filme recente cu tematică politică, în premieră națională, a generat dezbateri și discuții pe teme ca papalitatea sau propagandă și manipulare în filmul românesc.

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este sprijinit de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).