În cursul lunii ianuarie, în dimineţile de week-end, Cinemateca Română reia programul său intitulat „Minicinema”, la Sala Eforie (Jean Georgescu) de pe Strada Eforie nr. 2, şi la Sala Union (Paul Călinescu) de pe Strada Ion Câmpineanu nr. 21, cu cele mai populare serii de filme româneşti pentru copii şi adolescenţi, semnate de maeştrii Elisabeta Bostan şi Ion Popescu Gopo şi având în distribuţie nume mari ale scenei şi ecranului.

Astfel, cei mai mici spectatori au prilejul de a cunoaşte – sau de a revedea – personaje îndrăgite precum Veronica, familia de saltimbanci Buffone, surorile Maria şi Mirabela, precum şi toţi prietenii acestora.

Preţul biletului de intrare – atât pentru micii spectatori, cât şi pentru părinţii lor – este de 5 lei.

Programul spectacolelor:

Cinemateca Eforie (filme de Elisabeta Bostan)

VERONICA: sâmbătă, 5 ianuarie, orele 11:00 şi 13:00, şi sâmbătă, 12 ianuarie, orele 11:00 şi 13:00

VERONICA SE ÎNTOARCE: duminică, 6 ianuarie, orele 11:00 şi 13:00, şi duminică, 13 ianuarie, orele 11:00 şi 13:00

SALTIMBANCII: sâmbătă, 19 ianuarie, orele 11:00 şi 13:00, şi sâmbătă, 26 ianuarie, orele 11:00 şi 13:00

UN SALTIMBANC LA POLUL NORD: duminică, 20 ianuarie, orele 11:00 şi 13:00, şi duminică, 27 ianuarie, orele 11:00 şi 13:00

Cinemateca Union (filme de Ion Popescu Gopo)

MARIA MIRABELA: sâmbătă, 5 ianuarie, ora 12:00

MARIA ŞI MIRABELA ÎN TRANZISTORIA: duminică, 6 ianuarie, ora 12:00

Cateva date despre filmele prezentate puse la dispozitie de Cinemateca Romana:

VERONICA

România, 1973 / Feerie muzicală

R: Elisabeta Bostan

Cu: Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru, Dem Rădulescu, Vasilica Tastaman, Angela Moldovan, George Mihăiță

Neastâmpărata Veronica, o fetiță care crește la un cămin de copii, primește de ziua ei, în dar de la Zâna cea bună, o traistă vrăjită. Dar, atunci când fetița refuză să împartă această bucurie cu ceilalți copii, Zâna o pedepsește luându-i trăistuța. Tristă, Veronica pornește în căutarea ei și pătrunde în lumea magică a pădurii.

VERONICA SE ÎNTOARCE

România, 1973 / Feerie muzicală

R: Elisabeta Bostan

Cu: Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru, Florian Pittiș, Dem Rădulescu, Vasilica Tastaman, Violeta Andrei, Angela Moldovan, George Mihăiță

Plecând în căutarea bunei sale prietene Rățușca, Veronica ajunge din nou în pădurea fermecată, regăsește prieteni vechi și își face alții noi.

SALTIMBANCII

România-URSS, 1981 / Film pentru copii, adaptare după romanul „Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu

R: Elisabeta Bostan

Cu: Octavian Cotescu, Carmen Galin, Adrian Vâlcu, Gina Patrichi, Violeta Andrei, Dem Rădulescu, George Mihăiță, Aurel Giurumia

Filmul urmărește destinul unei familii de circari ambulanți. „Circul Buffone se reîntoarce la Iași, unde micul Geo, fiul patronului, se visează explorator arctic precum Nansen. Deși mama l-ar vrea medic, după moartea ei destinul îl împinge pe băiat în arena circului, unde mirajul înghețului etern va rămâne reprezentat de un ursuleț alb”. (Tudor Caranfil, „Dicționar de filme românești”, 2002)

UN SALTIMBANC LA POLUL NORD

România-URSS, 1982 / Film pentru copii, adaptare după romanul „Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu

R: Elisabeta Bostan

Cu: Octavian Cotescu, Carmen Galin, Adrian Vâlcu, Violeta Andrei, Dem Rădulescu, George Mihăiță, Aurel Giurumia

În continuarea filmului SALTIMBANCII, vestita familie de circari moldoveni, care își leagă existența de nemaipomenita dresură a ursului polar Fram, cunoaște mari succese în turnee internaționale, dar destinul ei fericit este întrerupt de îmbolnăvirea lui Marcelloni și a lui Geo, dar și de plecarea lui Fram în lumea ghețurilor.

MARIA MIRABELA

România-URSS, 1981 / Feerie muzicală cu momente de animație

R: Ion Popescu Gopo

Cu: Gilda Manolescu, Medeea Marinescu, Ingrid Cellia Popescu, Ion Popescu Gopo

Povestea unor aventuri petrecute în visul a două fetițe, una „bună”, Maria, cealaltă „rea”, Mirabela. O îmbinare ingenioasă a jocului actoricesc cu animația și cu trucajul cinematografic.

MARIA ȘI MIRABELA ÎN TRANZISTORIA

România-URSS, 1989 / Feerie muzicală cu momente de animație

R: Ion Popescu Gopo

Cu: Ioana Moraru, Adriana Crucinschi, Oana Pellea, Horațiu Mălăele, Stela Popescu

Povestea celor două fetițe, Maria și Mirabela, se continuă în Tranzistoria, o lume imaginară aflată în interiorul televizorului. Atunci când tatăl surorilor merge la un atelier pentru a repara televizorul, universul diurn este prelucrat de imaginația copiilor, iar desenele din dormitorul fetițelor se animă și pornesc în căutarea lor.