La Astra Film 2012 am discutat cu Dumitru Budrala, omul care in 1993 a pornit primul festival romanesc de film documentar. Despre cum a evoluat documentarul romanesc, cum a evoluat Astra Film, dar si despre interesul copiilor pentru filme documentare de buna calitate, cititi in interviul acordat HotNews.ro.

Dumitru BudralaFoto: Hotnews

R: Organizati festivalul de 19 ani. Cum vedeti evolutia lui? Cum a mers pana acum si ce planuri aveti pentru viitor?

Dumitru Budrala: In ’93, a trecut foarte mult timp de atunci, organizarea festivalului era cu totul diferita fata de ceea ce se intampla astazi. Cand trebuia sa inviti pe cineva, trebuia sa scrii la masina, sa trimiti invitatia prin posta, sa astepti o luna de zile un raspuns. Acum totul s-a schimbat, totul este in era internetului, Google ne ajuta foarte mult, dar in afara de asta, si calatoriile si schimburile pe care le facem cu alte festivaluri sunt diferite. Sper ca in viitor sa fie la o limita umana festivalul, sa il pastram la o scara umana, la care putem sa consumam tot ceea ce se prezinta la Astra Film.

R: Exista de mai multi ani un nou val in cinematografia artistica romaneasca. Credeti ca se poate spune acelasi lucru si despre cinematografia documentara din Romania?

Dumitru Budrala: Da, exista o productie care a crescut exponential in ultima perioada, in mare parte si datorita festivalului Astra. Foarte multi tineri, studenti care au participat de-a lungul anilor la festival, au venit cu filme in cadrul festivalului si asta in mod special din cauza faptului ca tehnica ii ajuta foarte mult. Este un boom, o explozie pe plan mondial. Niciodata documentarul nu a cunoscut o asemenea explozie si asta in primul rand pentru ca tehnica ne ajuta si ne permite si in al doila rand pentru ca foarte multi tineri participa la festivaluri usor, acced la posibilitatea de a produce un film documentar.

R: Care credeti ca este cea mai importanta caracteristica a documentarului romanesc, prin ce se diferentiaza el de cele europene si straine?

Dumitru Budrala: Nu as putea spune ca se diferentiaza foarte mult. Daca sunt tineri inteligenti, destepti care au subiecte interesante, pot sa faca un documentar care sa nu se diferentieze cu nimic de un documentar din alta parte. A trecut perioada in care eram izolati, in care eram inchisi in granite si nu aveam acces la ceea ce se intampla in lume. Acum nu mai sunt aceste diferente. Subiectul e diferenta.

R: Care este cea mai mare dificultate pentru documentaristii romani?

Dumitru Budrala: Cred ca finantarea este o problema, dar in general nu mai sunt mari dificultati, este suficient sa ai o camera care esta accesibila, sa ai idei si noroc de un subiect foarte bun. Si pasiune. Daca ai pasiune, subiecte in Romania gasesti peste tot.

R: Am vazut extrem de multi copii la Astra Film Junior. Spuneti-mi mai multe despre acest proiect.

Dumitru Budrala: Am organizat festivalul Astra mai ales pentru tineri, pentru studenti, sunt un public de baza. In urma cu 4 ani, am decis sa facem un festival exclusiv pentru copii. Copiii din Sibiu nu prea au sansa sa vada un documentar, un film de calitate, in afara de ce le ofera televiziunile si internetul. De aceea am decis sa producem acest festival, care a devenit un festival-in-festival. Anul acesta am avut peste 6000 de elevi la Astra Film Junior. Participa copii din Sibiu, din Judetul Sibiu, vin cu autobuzele, ba chiar s-a creat un curent in scolile din judet, abia asteapta sa vina Astra Film Junior. Am ales niste teme foarte interesante, anul acesta a fost ca tema principala apa. Sunt proiectate filme realizate de o casa de productie din Franta, Esperanto Copiii Apei, cu tematici din mai multe tari. Copiii sunt foarte fericiti ca pot sa vada aceste filme pe un limbaj care sa ii surprinda placut.

Dumitru Budrala

Fondatorul si directorul Festivalului Astra Film. Doctor in antropologie vizuala. Regizor, fotograf si director al Departamentului Astra Film, fondat in anul 1991. Presedinte al Fundatiei Astra Film. Autor de filme antropologice si documentare premiate (ultimul sau film documentar se numeste Blestemul ariciului), de carti si articole care au ca tema de baza cercetarea pe care o face in zona Transilvaniei.