Geraldine Chaplin, invitata speciala a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF), a declarat, sambata la o conferinta de presa, ca in prezent crede ca filmul poate schimba doar modul in care oamenii gandesc, nu si lumea. Actrita a vorbit, la conferinta de la Cluj Napoca, din cadrul celei de-a 11-a editii TIFF (care se incheie duminica), despre faptul ca isi adora meseria, cat de "misto" este orasul transilvanean si despre filmul de groaza "oribil, cu canibali", pe care il va filma in Spania, potrivit Mediafax.

Geraldine ChaplinFoto: TIFF

"Numele meu magic a deschis orice usa. A fost mereu un avantaj", a spus actrita, care a povestit ca, atunci cand era mica, se imprietenea cu cea mai buna eleva din clasa si ii promitea ca, daca ii face lucrarea la latina, o va invita acasa la ea, sa il cunoasca pe Charlie Chaplin. "Am fost putin tarfa cu numele meu", a glumit aceasta.

Pentru ea, Charlie Chaplin a fost un tata minunat care nu si-a dorit nicio clipa ca fiica lui sa fie actrita, pentru ca stia "capcanele meseriei". "Cand am inceput, tata a devenit cel mai mare fan al meu. (...) Am dorit sa aud critici constructive, dar tot ce imi spunea era: 'Tu esti cea mai buna din filmul asta'", a spus ea.

Pentru Geraldine Chaplin nu a existat niciodata o diferenta intre tatal ei de pe ecran si cel din filme. "Stiam ca ala era tata", a spus aceasta. "Una dintre cele mai proaste zile din viata mea a fost aceea in care eu si fratele meu am fugit din curte si, afara, si am inceput sa strigam la o femeie care trecea pe acolo: "Noi suntem copiii lui Charlie Chaplin, noi suntem copiii lui Charlie Chaplin!", iar ea ne-a intrebat: "Si cine e asta?". Am fugit repede in casa, spunandu-ne "Nu e adevarat... poate totul este o minciuna si tata nu este cel mai grozav om din lume".

Actrita a mai spus ca obiectele cele mai dragi pe care le are de la Charlie Chaplin sunt o jacheta cumparata in Tokyo, in 1931 si o vesta roz, pe care le poarta cu drag.

Geraldine Chaplin descrie Clujul ca fiind un loc "misto", folosind chiar cuvantul romanesc pe care l-a invatat in timpul sederii. "Am fost atat de rasfatata aici in trei zile... nu pot sa cred", a spus ea.

Actrita a mai spus ca a fost absolut miscata de filmul lui Tudor Giurgiu, "Despre oamenni si melci". "M-a facut sa ma gandesc la filmul tatalui meu, 'The Kid'. Pana la 'The Kid', lumea ii spunea tatalui meu ca nu poate fi combinata comedia bufa cu drama si el a aratat ca se poate", a povestit ea, adaugand ca nu s-ar gandi de doua ori daca Tudor Giurgiu i-ar propune sa joace intr-un film al lui.

Chaplin a mai vorbit despre cat de fericita era in prima zi pe platoul de filmare al primului ei film, "Luminile rampei". "Eram foarte fericita ca nu trebuia sa ma duc la scoala, tata era pe platou, se prefacea ca e beat ... dupa aceea ne-am dat seama ca daca erai copil si filmai, trebuia sa faci scoala la studiouri", si-a amintit ea.

Despre perioada in care a lucrat impreuna cu Carlos Saura, in Spania lui Franco, Geraldine Chaplin a spus ca a fost "minunata". "Atunci am dansat un dans macabru cu cenzura. Inca credeam ca filmul poate sa schimbe lumea. Acum cred ca filmul poate sa iti schimbe felul in care gandesti", a marturisit actrita.

"Imi ador meseria", a mai spus Geraldine Chaplin, adaugand ca, pentru ea, momentele dificile sunt cele in care nu lucreaza. "De obicei, cand nu lucrez, stau langa telefon", a spus ea.

Actrita a mai mentionat ca unul dintre cele mai noi proiecte ale sale este un film de groaza "cu adevarat oribil", cu canibali, filmat in Spania, cu un buget de doar 400.000 de euro.

Celebra actrita Geraldine Chaplin va primi premiul pentru intreaga cariera oferit unei personalitati din cinematografia mondiala, la gala de inchidere a TIFF de sambata seara.

Geraldine Chaplin s-a nascut pe 31 iulie 1944, fiind al patrulea copil al lui Charlie Chaplin si primul dintre cei opt pe care legendarul actor i-a avut cu cea de-a patra sotie, Oona O'Neill, fiica dramaturgului Eugene O'Neill. De-a lungul vietii, asemanarea izbitoare cu tatal ei si numele Chaplin au atras o atentie considerabila asupra lui Geraldine.

Cel care a adus-o pentru prima data in fata camerei de filmat, intr-un rol minor din "Luminile rampei/ Limelight" (1952), a fost chiar tatal ei. De atunci, au trecut 60 de ani si peste 100 de filme.