"Visul lui Adalbert", primul lung metraj al lui Gabriel Achim, va rula in cadrul TIFF Sibiu, miercuri, 13 iunie, ora 18.00, la Teatrul Gong.

afis Visul lui AdalbertFoto: Hotnews

"Visul lui Adalbert" este o comedie neagra bazata pe o intamplare petrecuta intr-o uzina comunista din anii `80. E 8 mai 1986, ziua aniversara a Partidului Comunist Roman. Au trecut mai putin de doua saptamani de la explozia de la Cernobal si o noapte de cand Steaua Bucuresti a castigat Cupa Campionilor la Sevilla. In acesta atmosfera festiva, Iulica Ploscaru (Gabriel Spahiu), un sub-inginer responsabil cu protectia muncii, incearca sa-si etaleze veleitatile artistice, experimentand pe nervii si resursele partidului noi tehnici de filmare a materialelor de protectie a muncii.

Actul artistic al tovarasului Ploscaru este intrerupt de o veste proasta: unul dintre muncitori tocmai isi pierde o mana la strung in timp ce facea pe sest cutite artizanale.

Din distributie fac parte: Gabriel Spahiu, Doru Ana, Ozana Oancea, Anca Androne, Paul Ipate, Alina Berzunteanu, Mimi Branescu, Adrian Vancica, Coca Bloos, Mircea Rusu, Viorel Comanici, Adrian Ciglenean, Violeta Haret-Popa, Ana Maria Moldovan, Cristi Balint, Dan Ivanesei, Vitalie Bichir si Bogdan Marhodin.

Scenariul filmului este semnat de Gabriel Achim si Cosmin Manolache, director de imagine este George Chiper-Lillemark, scenografia ii apartine lui Vali Ighigheanu, costumele Luminitei Mihai, montajul lui Cristian Nicolescu si Ioan Stefan Tatu si sunetul lui Dan-Stefan Rucareanu, Filip Muresan si Vlad Voinescu.

"Visul lui Adalbert" este o productie Green Film si 4 Proof Film, realizata cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, al UniCredit Tiriac Bank, Loteriei romane, Romaqua Group, MEC Romania, Media Tour, Drill Media, Digital Cube si al Asociatiei Romane de Film Independent (ARFI).

Distribuitor: Bright Film