Filmul polonez Pawel evreul - castigatorul Competitiei de Film Documentar din cadrul Festivalului Filmului Evreiesc Bucuresti
Trofeul festivalului, realizat de artistul plastic Diana Laufer, a fost înmânat de Laurenţiu Damian (regizor, scenarist, profesor universitar UNATC, membru al juriului) doamnei Natalia Mosor, director adjunct al Institutului Polonez din Bucureşti, care l-a acceptat în numele realizatorilor documentarului. De asemenea, regizorul Andrei Călăraşu a primit o distincţie onorifică pentru întreaga activitate.
Festivitatea de premiere a fost urmată de proiecţia filmului israelian Notă de subsol (Footnote, r: Joseph Cedar), nominalizat anul acesta la Oscar, la categoria „Cel mai bun film străin”, şi câştigător al premiului pentru „Cel mai bun scenariu” la Cannes, anul trecut.
Aflat la a doua ediţie, Festivalul Filmului Evreiesc Bucureşti (Bucharest Jewish Film Festival - BJFF) a prezentat publicului o bogată selecţie de peste 50 de filme, majoritatea în premieră în România, proiectate în perioada 27 aprilie - 3 mai, la Cinema Studio şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român. În Competiţia de Film Documentar, o premieră a acestei ediţii, au participat zece pelicule din Israel, România, Polonia, SUA şi Germania. Juriul competiţiei a fost format din: Oded Guy – directorul Jewish Film Festival, Ashkelon, Israel; Laurenţiu Damian – regizor, scenarist, profesor universitar la UNATC şi Magda Mihăilescu – critic de film.
Festivalul Filmului Evreiesc Bucureşti se înscrie într-o reţea ce include peste 130 de evenimente organizate în întreaga lume sub brand-ul Jewish Film Festival si se adresează cinefililor pasionaţi de excelenţă şi inedit în arta cinematografică, publicului de orice vârstă, doritor să se informeze despre bogata moştenire culturală evreiască la nivel mondial, cu accent pe Estul Europei şi România.
Programul ediţiei de anul acesta a festivalului, disponibil online la www.bjff.ro, a inclus lungmetraje, scurtmetraje, documentare, opere de ficţiune şi filme de animaţie, de la cele mai noi producţii, majoritatea în premieră în România, până la pelicule de cinematecă, precum şi expoziţii de artă, workshop-uri şi dezbateri cu tematică iudaică. Accesul la proiecţii a fost liber, în limita locurilor disponibile.

Ce fac cetățenii din Sectorul 2 cu gunoiul menajer de la 1 martie, cu cine încheie contracte, cât plătesc / Primarul Radu Mihaiu: Licență teritorială la nivelul Sectorului 2 nu are niciun operator
1.205 de doze de vaccin antiCOVID-19 pierdute, cele mai multe în Cluj / Între motive: spargerea flacoanelor sau temperatura inadecvată
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite