Premiile Gopo 2012 - Din dragoste pentru Cristi Puiu, cu cele mai bune intentii sau Daca tu nu ne vrei, noi te vrem

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Marţi, 27 martie 2012, 0:50


Cristi Puiu, "Aurora"
Foto: Mandragora
A sasea editie a Galei Gopo, desfasurate la Platinum Business and Convention Center, a dat cele mai importante premii - Cel mai bun film, regie si scenariu filmului lui Cristi Puiu, "Aurora", desi producatorul acestuia, Anca Puiu (Mandragora), il retrasese de la preselectie. Nici un cuvant nu s-a pomenit pe scena, gazda Andi Moisescu repetand obsesiv ca "echipa filmului n-a putut ajunge". Intrati in material pentru a vedea lista completa a premiantilor.

Situatia e fara precedent. Premiile Gopo pentru cel mai bun film, regizor si  scenariu  i-au fost acordate lui Cristi Puiu pentru "Aurora", desi producatorul acestuia retrasese filmul de la preselectie, dupa cum retrasese si celelalte filme produse de compania Mandragora -  "Metrobranding" si "Burta balenei". Confruntat cu o situatie fara precedent in istoria de sase editii a galei, juriul de preselectie a decis sa ia totusi aceste filme in calcul si sa le supuna votului daca sunt nominalizate. (Actrita Ozana Oancea spusese pe covorul rosu ca juriul a deliberat 10 ore.).

Aparentele au fost  aparate pe scena de gazda spectacolului, Andi Moisescu. Acesta a explicat absenta echipei filmului "Aurora" prin faptul  ca "n-a putut sa ajunga in aceasta seara" , la fel cum la inceputul spectacolului a spus ca au votat peste 400 de profesionisti din industria filmului, in vreme ce Razvan Penescu de la PriceWaterhouseCoopers, firma care s-a ocupat de numararea voturilor, spusese pe covorul rosu ca a fost vorba de 300 de votanti.

N-a fost doar seara aparentelor, dar si seara nemultumirilor exprimate direct pe scena. Anca Damian, producatorul si regizorul lui "Crulic - Drumul spre dincolo", a spus pe drept cuvant atunci cand a ridicat in locul colegilor polonezi premiile pentru sunet si coloana sonora ca si romanii care facusera animatia filmului ar fi trebuit macar nominalizati:  "Partea vizuala ramane pentru prieteni. Cei care au facut animatia sunt prea buni pentru un premiu Gopo". (Andi Moisescu a spus: "Multumim, trecem mai departe.").

Atunci cand a prezentat Premiul de regie, Eugen Serbanescu, directorul general al CNC, s-a delimitat pentru prima oara pe scena de Premiile Gopo (pe care APFR le acorda impreuna cu CNC) spunand: "Nu intotdeauna ne raliem cu premiile care se acorda aici. Vreau sa ii salut si pe premiantii din aceasta seara si pe cei valorosi care au ramas pe dinafara". Nu a spus si la cine s-a referit. Oare la "Aurora"?

Tot Eugen Serbanescu a mai spus:  "Daca voi ajunge in rai, ceea ce nu cred, il voi ruga pe Sfantul Petru sa faca in asa fel incat toti aplicantii, oricat de buni sau oricat de buni s-ar considera ca sunt, sa ia finantare". N-a ras nimeni.

Iar despre filmele aflate acum in productie - "E o productie record, cea mai mare de la evenimentele din decembrie '89 incoace. Dar asta nu inseamna ca lucrurile vor merge mereu la fel pentru ca e evident ca resursa umana a luat-o inaintea celei financiare."

Pe covorul rosu, Tudor Giurgiu, care conduce Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc (AFPR), organizatorul Galei Gopo, fusese aproape cinic atunci cand spusese: "Totul e sa mai avem la anul filme pentru gala, altfel o sa fie destul de penibil. Sunt destul de pesimist in momentul asta. Banii se vor termina si vor fi tot mai putini pentru cei tot mai multi care vor sa faca film."

Deja se discuta in breasla ca nu sunt bani pentru a finanta noile proiecte si ca un nou concurs organizat de CNC ar putea avea loc, daca va avea loc, de-abia in luna octombrie. Fondul Cinematografic e saracit, TVR e in urma cu banii pe care ii datoreaza, firmele de publicitate au venituri mici pentru ca e criza, deci si procentul lor e mic, Loteria Romana a fost prin lege scutita de a mai contribui samd. samd.

Dincolo de aceste nemultumiri, seara a avut si partile ei luminoase, cum a fost recompensarea Tamarei Buciuceanu-Botez cu Premiul pentru intreaga cariera si a lui Iurie Darie cu Premiul pentru intreaga activitate, momente care au ridicat publicul in picioare si l-au facut sa fluiere admirativ si sa ovationeze.

Directorul francez de la Apa Nova a fost extrem de simpatic atunci cand, cu melonul pe cap in chip de Musiu Charles, a vorbit intr-o romano-franceza decupata din "Coana Chirita" despre faptul ca Tamara Buciuceanu Botez, fiind "tambour d'instruction" a dorit toata cariera sa sa-si depaseasca limitele , dovada si severitatea ei in postura profesoarei Isoscel.

Un alt castigator al serii a fost "Periferic", de Bogdan George Apetri, distins cu Premiul de interpretare feminina - Ana Ularu, Actrita rol secundar - Ioana Flora, Premiul de montaj - Eugen Kelemen, Premiul de imagine - Marius Panduru si pentru Cel mai bun film de debut.

"Din dragoste, cu cele mai bune intentii" de Adrian Sitaru, a fost premiat doar pentru actor in rol principal - Bogdan Dumitrache si actor rol secundar - Adrian Titieni, in vreme ce "Crulic - Drumul spre dincolo" de Anca Damian a fost premiat numai pentru coloana sonora si sunet.

"Buna! Ce faci?" a fost premiat pentru costume si machiaj &coafura, precum si cu Premiul Asociatiei Operatorilor din Romania (RSC) - pentru  Radu Aldea, in vreme ce "Daca bobul nu moare" a fost premiat pentru scenografie - Dan Toader. "Loverboy", de Catalin Mitulescu, a plecat acasa fara niciun premiu.

"Vorbitor", de Radu Muntean si Alex Baciu, a fost distins cu Premiul de documentar, iar "Apele tac", realizat de regizoarea germana de origine romana Anca Miruna Lazarescu, a fost premiat si la categoriile scurtmetraj, si la Tanara Speranta.

Cristian Tudor Popescu, care a acordat si, probabil, decis Premiul Pro Cinema (gala a fost transmisa in direct pe Pro Cinema si voyo.ro, ca si pe premiilegopo.ro), a spus ca  "ar trebui instituit un premiu al marilor nedreptatiti". Premiul Pro Cinema este in acest an un astfel de premiu pentru ca i-a fost acordat Ioanei Flora, care n-a fost  nominalizata pentru "Pescuit sportiv" acum doi ani. Cum Cristian Tudor Popescu a spus pe covorul rosu ca nedreptatitul de anul trecut a fost "Morgen", e de asteptat ca anul viitor Premiul Pro Cinema sa-i fie acordat lui Marian Crisan.

"In viata oamenii vin, dar mai si pleaca", a prezentat Andi Moisescu rubrica "In Memoriam". Doua montaje separate au omagiat doua personalitati care au marcat cinematografia si care au decedat in 2011 - regizorul Liviu Ciulei si criticul de film Alex Leo Serban.

La categoria momente picante poate fi retinut cel in care Monica Barladeanu, prezentand Premiul pentru scenariu, si-a scos piciorul prin rochie asemeni Angelinei Jolie, fara sa stie ca Mircea Solcanu, care fusese impreuna cu Amalia Enache gazda covorului rosu, i-o luase inainte, aratandu-si piciorul din spatele pantalonilor de samurai.

Au fost prezentate si filmele anului 2012: "Visul lui Adalbert" de Gabriel Achim, "Brancusi pentru eternitate" de Adrian Popovici, "Cernozaurii" de Radu Dinulescu, "Deja vu" de Dan Chisu, "Domestic" de Adrian Sitaru, "Diaz - Don't Clean Up This Blood" de Daniele Vicari, "Domnisoara Christina" de Alex Maftei, "It Takes two to Fence" de Gheorghe Andrei, "Se cauta o mama" de Adrian Popovici, "Si caii sunt verzi pe pereti" de Dan Chisu", "Tatal fantoma" de Lucian Georgescu, "Killing Time" de Florin Piersic Jr., "Toata lumea din familia noastra" de Radu Jude, "Despre oameni si melci" de Tudor Giurgiu, "Ultimul corupt din Romania" de Sergiu Nicolaescu, "Youtube Bazaar" de Dan Chisu, "Undeva la Palilula" de Silviu Purcarete, "Minte-ma frumos" de Iura Luncasu si "S-a furat mireasa" de Jesus del Cero.

Printre prezentatorii galei s-au numarat: Corina Vintan, Didier Dutour (directorul Institului Francez), Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Irina Saulescu, Bogdan Stanoevici, Florin Mihailescu, Ioana Anton, Alin State, Ioana Flora, Andreea Esca, Catalina Grama (Jojo), Ana Ularu, Alina Berzunteanu, Andrei Mateiu, Rodica Lazar, Lucian Iftime, Roxana Condurache, Viorica Petrovici, Monica Barladeanu, Andi Vasluianu, Raluca Aprodu, Alina Grigore, Bogdan Albulescu, Florin Piersic Jr., Mirela Oprisor, Irina Petrescu, Florin Serban.


PALMARES PREMIILE GOPO 2012

Cel mai bun lungmetraj: "Aurora" de Cristi Puiu, produs de Anca Puiu
Nominalizari: "Aurora"
                         "Crulic - Drumul spre dincolo"
                         "Din dragoste, cu cele mai bune intentii"
                         "Loverboy"
                          "Periferic"

Cel mai bun regizor - Cristi Puiu - "Aurora"
Nominalizari: Cristi Puiu - "Aurora
                        Adrian Sitaru - "Din dragoste, cu cele mai bune intentii"
                        Bogdan George Apetri - "Periferic"
                        Catalin Mitulescu - "Loverboy"
                      
Cel mai bun actor in rol principal: Bogdan Dumitrache - "Din dragoste, cu cele mai bune intentii"
Nominalizari: Bogdan Dumitrache - "Din dragoste, cu cele mai bune intentii"
                       Cristi Puiu - "Aurora"
                       Vlad Ivanov - "Principii de viata"    

Cea mai buna actrita in rol principal: Ana Ularu - "Periferic"
Nominalizari: Ada Condeescu - "Loverboy"
                       Ana Ularu - "Periferic"
                       Natasa Raab - "Din dragoste, cu cele mai bune intentii"      

Cel mai bun actor in rol secundar: Adrian Titieni - "Din dragoste, cu cele mai bune intentii"
Nominalizari: Adrian Titieni - "Din dragoste, cu cele mai bune intentii"
                        Marian Ralea  - "Din dragoste, cu cele mai bune intentii"
                        Mimi Branescu - "Periferic"
                        Udo Schenk - "Manusi rosii"
                        Valentin Popescu - "Aurora"

Cea mai buna actrita in rol secundar: Ioana Flora - "Periferic"
Nominalizari: Catrinel Dumitrescu - "Aurora"
                         Gabriela Popescu - "Din dragoste, cu cele mai bune intentii"
                        Ioana Flora - "Periferic"
                        Simona Stoicescu - "Daca bobul nu moare"
                        Valeria Seciu - "Aurora"

Cel mai bun scenariu: Cristi Puiu - "Aurora"
Nominalizari: Cristi Puiu - "Aurora"
                        Adrian Sitaru - "Din dragoste, cu cele mai bune intentii"
                        Razvan Radulescu, Alexandru Baciu - "Principii de viata"

Cea mai buna imagine: Marius Panduru (RSC) - "Periferic"
Nominalizari: Dan Alexandru (RSC) - "Ceva bun de la viata"
                         Dusan Joksimovic - "Daca bobul nu moare"
                        Marius Panduru (RSC) - "Periferic"
                        Radu Aldea - "Buna! Ce faci?"
                        Viorel Sergovici - "Aurora"

Cel mai bun montaj: Eugen Kelemen - "Periferic"
Nominalizari: Eugen Kelemen - "Periferic"
                         Mihai Codleanu - "Buna! Ce faci?"
                         Roxana Szel, Ioachim Stroe - "Metrobranding"
                         Cristina Ionescu, Stefan Ioan Tatu - "Loverboy"

Cel mai bun sunet:  Piotr Witkowski, Sebastian Wlodarczyk - "Crulic - Drumul spre dincolo"
Nominalizari: Andre Rigaut, Francois Musy, Gabriel Hafner, Cristian Tarnovetchi - "Aurora"
                       Bruno Pisek, Birgit Obkircher, Florin Tabacaru, Marius Leftarache - "Periferic"
                         Piotr Witkowski, Sebastian Wlodarczyk - "Crulic - Drumul spre dincolo"
                        Thomas Huhn, Florin Tabacaru, Marius Leftarache, Alexandru Dragomir, Sebastian Zsemlye - "Loverboy"

Cea mai buna muzica originala: Piotr Dziubek  - "Crulic - Drumul spre dincolo"
Nominalizari: Chello - "Tanti"
                         Dragos Alexandru - "Buna! Ce faci?"
                          Pablo Malaurie Cabanillas - "Loverboy"
                          Piotr Dziubek  - "Crulic - Drumul spre dincolo"
                          The Young Gods - "Copilaria lui Icar"

Cele mai bune decoruri: Dan Toader - "Daca bobul nu moare"
Nominalizari: Dan Toader - "Daca bobul nu moare"
                        Daniel Raduta - "Loverboy"
                         Simona Paduretu - "Periferic"
                        Vali Ighigheanu, Andreea Popa - "Aurora"

Cele mai bune costume: Nicoleta Carnu - "Buna! Ce faci?"
Nominalizari: Brandusa Ioan - "Periferic"
                        Chinyere Eze, Augustina Stanciu - "Loverboy"
                        Costin Voicu - "Daca bobul nu moare"
                         Doina Levintza - "Ceva bun de la viata"
                         Nicoleta Carnu - "Buna! Ce faci?"

Cel mai bun machiaj si cea mai buna coafura: Dana Roseanu, Domnica Bogdan - "Buna! Ce faci?"
Nominalizari: Andreea Dumitrescu, Bianca Boeroiu - "Loverboy"
                       Dana Roseanu, Domnica Bogdan - "Buna! Ce faci?"
                       Stefan Enache, Corina Brailescu - "Periferic"
                       Andreea Tudose, Cristina Temelie - "Daca bobul nu moare"

Cel mai bun film de debut (lungmetraj): "Periferic" de Bogdan George Apetri
Nominalizari: "Burta balenei" de Ana Lungu, Ana Szel
                         "Metrobranding" de Ana Vlad si Adi Voicu
                         "Periferic" de Bogdan George Apetri

Cel mai bun documentar: "Vorbitor" de Radu Muntean, Alexandru Baciu
Nominalizari: "Dupa revolutie" de Laurentiu Calciu
                          "Metrobranding" de Ana Vlad si Adi Voicu
                          "Pacatoasa Teodora" de Anca Hirte
                          "Scoala noastra" de Mona Nicoara si Miruna Coca-Cozma
                          "Vorbitor" de Radu Muntean, Alexandru Baciu

Cel mai bun scurtmetraj: "Apele tac" de Anca Miruna Lazarescu
Nominalizari: "Apele tac" de Anca Miruna Lazarescu
                        "Film pentru prieteni" de Radu Jude
                         "Gutuiul japonez" de Mara Trifu
                         "Hello Kitty" de Millo Simulov
                          "Stremt 89" de Dragos Dulea, Anca Puscas

Premiul "Tanara speranta": Anca Miruna Lazarescu - pentru regia filmului "Apele tac"
Nominalizari: Anca Miruna Lazarescu - pentru regia filmului "Apele tac"
                         Corneliu Ulici - pentru rolul Mateo din "Ceva bun de la viata"
                         Luiza Parvu - pentru regia filmului "Draft 7"
                         Millo Simulov - pentru imaginea filmului "Hello Kitty"
                          Sarra Tsorakidis - pentru regia filmului "1000 de lucruri in comun"

Cel mai bun film european: "Melancholia", distribuit de Independenta Film
Nominalizari: "In turneu"/"Tournee"
                        "Melancolia"/"Melancholia"
                        "Pielea in care traiesc"/"La piel que habito"
                        "Un an din viata"/Another Year
                        "In patru timpi"/"Le quattro volte"


Premiul publicului (pentru filmul romanesc cu cel mai mare succes la box office in 2011): "Nasa"  de Jesus del Cerro, Virgil Nicolaescu  - 26.765 bilete vandute

Premiul pentru intreaga activitate: Tamara Buciuceanu Botez

Premiul pentru intreaga cariera: Iurie Darie

Premiu Special: creatoarea de costume Lidia Luludis

Premiu Special: asistentul de imagine Dumitru Gaita

Premiul Asociatiei Operatorilor din Romania (RSC) - Radu Aldea pentru "Buna! Ce faci?"

Premiu Special acordat de Pro Cinema: Ioana Flora


Citeste mai multe despre   
















6750 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    CRULIC!!!!!! (Marţi, 27 martie 2012, 1:10)

    esse [anonim]

    CRULIC!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
  • +1 (1 vot)    
    Aurora cel mai bun film (Marţi, 27 martie 2012, 1:30)

    paul barbu [anonim]

    Filmul AURORA este o comunicare unica prin limbajul filmului in istoria cinematografiei. Ca atare este ciudat sa apara la partyul Gopo unde "industria filmului romanesc:" , cei "400 de profesionisti" voteaza, valideaza, legitimeaza cea ce este un film bun. Citi sunt din acei 400 care cunosc intr/adevarat limbajul filmului, comunicarea prin acest limbaj atit de incarcat cu traditii si conventii si in acelas timp atit de neexploatat? Puiu si nimeni altcineva din tara care se numeste Romania nu si/a asumat aceasta pozitie unica de a aventura sa comunice prin aceasta limba la fiecare scena al acestui film. Astfel AURORA devine o aventura profesionala, o incercare unica in cinema. Filmul lui nu se poate compara din start cu altele din "industria filmului romanesc". Firma? Institutia? cine stie ce se numeste Premiile Gopo 2012 a cistigat prin faptul, ca a dat premiul pentru cel mai bun film pentru filmul AURORA. Cine a dat premiul? si cine a luat acest premiu de fapt?
    • +1 (1 vot)    
      Aurora, cel mai bun film romanesc (Marţi, 27 martie 2012, 10:14)

      Desprefilme.blogspot.com [anonim] i-a raspuns lui paul barbu

      Tocmai de aceea nu au aparut la Gala Gopo. Cu toate acestea valoarea filmului a fost recunoscuta. Incontestabil.
  • 0 (0 voturi)    
    BD (Marţi, 27 martie 2012, 3:14)

    theo [anonim]

    bogdan dumitrache... singurul actor modern roman. Probabil si singurul bun.
  • +1 (1 vot)    
    pacat (Marţi, 27 martie 2012, 9:46)

    break a leg [utilizator]

    Felicitari castigatorilor!

    Un maaaare minus organizatorilor. o sala mai nepotrivita, mai meschina, nu cred ca puteau gasi. oamenii aproape cadeau de pe scena aia minuscula, dar asta doar daca reuseau sa ajunga acolo strecurandu-se printre sutele de oameni asezati la mesele prea inghesuite. poate mesenii le-ar fi facut loc castigatorilor, dar unii erau ocupati sa-si infunde in gura aperitive in timp ce altii erau deja intepeniti de spate din cauza pozitiei in care trebuiau sa stea, ei fiind asezati cu spatele la scena.

    PENIBIL si jenant pentru efortul atator oameni de a face ca cinematografia romana sa isi poata gasi locul printre cei buni. mi s-a parut prea dezolant ca sa pot urmari ceremonia de decernare a premiilor :(
    • 0 (0 voturi)    
      adevart (Miercuri, 28 martie 2012, 9:46)

      alina [anonim] i-a raspuns lui break a leg

      A fost de toata jena organizarea.O sala neincapatoare, mese bagate una in alta.Accesul pe scena s-a facut exact prin centrul salii,iar premiantii isi faceau cu greu intrarea, impiedicandu-se de fotografii si cameramanii postati in fata scenei.Un alt minus din punctul meu de vedere, a fost ca s-a mixat festivitatea de decernare a premiilor cu ''masa'' invitatilor.Mereu erau surprinsi de catre camere cu cascavalul in gura!Trebuiau sa organizeze separat un party pt invitati.As mai adauga faptul ca, daca tot organizam o Gala, ar trebui sa fie tinuta obligatorie.Doamnele, majoritar, erau foarte frumos imbracate, dar domnii au lasat mult de dorit.Era asa o mixtura in sala, unii la smoking, altii casual, altii de-a dreptul pestrit imbracati.
      Ma bucur sa vad ca cinematografia romana inca produce filme de calitate, iar actorii sunt foarte profesionisti.Felicitari tuturor.
      PS. Momentul in care Dna Stela Popescu a intrat in scena, m-a facut sa ma gandesc la Liz Taylor.Doamna draga, sa ne traiti 1000 de ani!!!
  • 0 (0 voturi)    
    aurora (Marţi, 27 martie 2012, 12:42)

    lazar [anonim]

    filmat la începutul lui 2009, premieră la Cannes în 2010, premieră in Ro. la începutul lui 2011, premii Gopo la începutul lui 2012...
    cam mult timp tre' să mai treacă...
  • +1 (1 vot)    
    Aurora (Marţi, 27 martie 2012, 20:47)

    Cinefil [anonim]

    Exact asta mi a venit si mie in minte, Daca tu nu ne vrei, noi te vrem!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version