Lungmetrajul mut alb-negru "The Artist" a obtinut 6 trofee la premiile Cesar 2012, inclusiv cele pentru cel mai bun film si cea mai buna actrita, confirmand astfel asteptarile pentru un succes francez la premiile Oscar de duminica, relateaza Reuters.

Regizorul Michel Hazanavicius si actrita Berenico Bejo, laureati CesarFoto: Agerpres/Xinhua

Productia franceza, care aduce un omagiu cintematografiei de la finalul anilor 1920 de la Hollywood, castigase 7 premii BAFTA la inceputul lunii, precum si un Glob de Aur.

Desi nu rosteste niciun cuvant in film, actrita Berenice Bejo a fost recompensata cu un trofeu pentru rolul actritei tinere Peppy Miller care debuteaza in filmul mut aflat la trecerea inspre filmele vorbite, trecere care ii aduce succes.

Si regizorul Michel Hazanavicius a primit un trofeu la cea de-a 37a editie a premiilor, considerate echivalentul francez al Oscarurilor.

"The Artist" este favorit la premiile Oscar de duminica, unde este nominilzat la 10 categorii.

Jean Dujardin, principalul actor din The Artist, care a castigat deja premiul pentru cel mai bun actor la Cannes, BAFTA, Globurile de Aur si o nominalizare la Oscar, a ratat trofeul in favoarea lui Omar Sy, unul dintre cei mai populari actori de culoare din Franta, pentru rolul sau din "Intouchables".

Sy joaca rolul unui fost delincvent de culoare, dur dar simpatic, care ajunge din greseala sa aiba grija de un artisocrat bogat, care a suferit un accident de parapanta si este paraplegic. Scenariul a fost inspirat de o poveste reala.