Numit initial "Noul Val" (formula contestata tocmai de cineasti), curentul devenit "Noul Cinema Romanesc" e pus sub lupa tocmai de autorii sai intr-un serial ce debuteaza pe HotNews.ro. "E pericoloso sporgersi" de Nae Caranfil e puntea de trecere intre doua lumi - chiar daca autorul sau n-o recunoaste. Vorbind despre "Marfa si banii", Dragos Bucur isi aminteste "cum l-a alergat (Cristi- n.red.) Puiu pe producatorul Duloiu in jurul jeep-ului productiei cand acesta i-a zis ca e un regizor de doi lei pentru ca vine in bermude la filmare".
Inainte de a aparea "Marfa si banii", anul 2000 fusese cu adevarat Anul 0 al cinematografiei romane pentru ca nu se produsese niciun lungmetraj. Tabula rasa. Perspectivele nu erau incurajatoare si totusi Cristi Puiu, un tanar nascut in 1967 care studiase filmul la Geneva, revine acasa pentru a face primul sau lungmetraj.
Desi aproape toti cineastii inclusi - "cu voie sau fara de voie" - in Noul Cinema Romanesc se revendica de la Lucian Pintilie si de la "Reconstituirea" (1969), existase intre Lucian Pintilie si ei un regizor sortit sa nu apartina niciunei generatii si sa fie un caz singular - Nae Caranfil. Filmul acestuia de debut, aparut in primii ani de dupa 90, a usurat trecerea de la o placa turnanta la cealalta, chiar daca ce face Nae Caranfil in cinema e total opus curentului care a relansat cinematografia romana.
Nae Caranfil debutase in 1993 cu "E pericoloso sporgersi". Pe structura lui „Rashomon”, clasicul lui Akira Kurosawa, lungmetrajul urmareste povestile a trei tineri care spera sa evadeze din orasul de provincie unde se gasesc, spre sfarsitul anului 1989. De fapt, e vorba de una si aceeasi poveste urmarita din unghiul fiecaruia dintre cei trei eroi.
„E pericoloso sporgersi” e primul film postdecembrist care a reconstituit autentic, ingenios si cu umor Romania ultimului an de comunism. El a anuntat Noul Cinema Romanesc, prefigurandu-l prin dezinvoltura sa regizorala si prin naturaletea reconstituirii si a interpretarilor. Recent, Nae Caranfil si-a adus aminte ca unul dintre cele mai dificile lucruri la filmare a fost sa goleasca cadrul de Dacii.
Nae Caranfil pentru HotNews.ro, in nota mai grava:
Astazi, cand ma gandesc la „E pericoloso...”, ma apuca o tristete "iremediabila". Filmul e orfan, a incaput pe mana unor lichidatori judiciari dupa ce producatorul ce-i detinea drepturile a dat faliment. Negativul este prost pastrat la un laborator din Paris si se altereaza. Nu ma pot impiedica sa incerc sa-mi imaginez ce s-ar fi intamplat daca filmul asta ar fi luat Caméra d'Or la Cannes in 1993 si ar fi beneficiat apoi de o distributie corecta. (Stiu ce s-ar fi intamplat. As fi facut "Restul e tacere" in 1994.)
Cat despre pozitia sa de liant dintre doua lumi, Nae Caranfil e foarte transant:
Niciodata n-am fost de acord cu incadrarea cineastilor in curente, generatii, valuri. Vad filmul ca o aventura individuala. Din punctul acesta de vedere, Noul Cinema Romanesc mi se pare o formula simplificatoare. In interiorul ei sunt si succesuri, si esece (n.red.-sic). Exista cei care au creat aceasta estetica minimalista prin filme profund personale, dar si cei care o imita epigonic pentru a pune si ei mana pe trofeele predecesorilor. In fine, la orizont apar si unii care incearca timid sa mai diversifice peisajul.
Cineastii "noului val" nu se revendica de la mine si nici eu nu am impresia ca i-as fi influentat. Programul estetic e foarte diferit: eu caut structura, ei linearizeaza, eu imping situatiile la limita, ei dedramatizeaza deliberat, eu scriu un dialog stilizat, ei cauta naturalismul, eu folosesc muzica, ei nu. Eu caut seductia, ei violul, dar spre deosebire de codul penal, in "codul artistic" ambele abordari sunt legitime si nici una nu o anuleaza pe cealalta.
Clip din film:
Caseta "E pericoloso sporgersi"
Regie – Nae Caranfil
Scenariu – Nae Caranfil
Cu: Nathalie Bonnifay, George Constantin, Florin Calinescu
Selectionat in „Quinzaine des Realisateurs” – Cannes, 1993
Dragos Bucur: "L-am mintit pe Puiu"
Lungmetrajul de debut al lui Cristi Puiu a fost o noutate la vremea aparitiei si a deschis calea – tematic si stilistic – unui nou mod de a concepe cinematograful. Subiectul e simplu, aproape banal – un tanar afacerist din Constanta e platit de un personaj dubios sa aduca cu masina un pachet la Bucuresti. Tanarul pleaca insotit de un prieten de-al sau si de iubita acestuia, iar calatoria celor trei inocenti devine periculoasa cand constata ca sunt urmariti.
Revelatie a momentului – nu indeajuns de bine perceput la momentul respectiv ca atare – „Marfa si banii” e si un thriller cu suspans (care te trimite la „Duelul pe autostradă”/”Duel” de Steven Spielberg), si o autentica taietura in real (cu personaje si dialoguri ca-n strada, discutand adesea ca sa treaca timpul, ca in Jim Jarmusch), dar aducea deja si propriul ars poetica al cineastului devenit intre timp sef de generatie.
"Nu aveam constiinta unui nou gen de cinema care se nastea odata cu Marfa si banii", spune azi Dragos Bucur, descoperit de Cristi Puiu impreuna cu Alexandru Papadopol si Ioana Flora. Actorul a impartasit pentru HotNews.ro si alte amintiri de neuitat de la filmarea dificila care l-a opus pe regizor unor producatori concentrati numai pe cum sa-si umple buzunarele fara a ajuta productia. In timp, insa, doar amintirile frumoase au ramas.
Dragos Bucur pentru HotNews.ro:
Am amintiri foarte placute, dar nu sunt lucruri anume, ci e vorba despre intreaga filmare pentru ca atunci mi s-a revelat cum e cu filmul - in acele patru-cinci saptamani de filmare plus cele trei-patru de pregatire. Imi trebuie patru luni de actorie de film ca sa redau chestia asta. Nici n-aveam cu ce sa compar pentru ca mai filmasem o singura zi, la Lucian Pintilie. Nu aveam termen de comparatie. Eram virgin.
Marfa si banii - cadru din film
Foto: Hotnews
Am mers pe o incredere absoluta in omul asta. Am dat proba pentru rol in ultima zi a castingului. L-am mintit pe Puiu. Pentru ca ii elimina din start pe cei care spuneau ca nu au carnet de conducere, eu am spus ca am. Stiam sa conduc, dar n-aveam carnet.
I-am spus adevarul cu o saptamana inainte de filmari. Unul dintre producatori a fost de parere ca trebuia sa fiu schimbat, dar Puiu n-a vrut, ceea ce m-a facut sa ma simt foarte bine. Acum nimeni nu si-ar permite sa ia un actor care sa sofeze fara carnet pe autostrada, pe strazile din Constanta, cu o masina fara frane si cu remorca.
Mi se pare ciudat, am auzit pe urma multi actori spunand ca lucreaza tensionat cu Puiu, dar eu am lucrat foarte normal. E drept ca am repetat ca la teatru. Fiecare miscare a capului era stiuta.
Mai tin minte cum l-a alergat Puiu pe producatorul Duloiu in jurul jeep-ului productiei (pentru ca productia avea jeep-uri inchiriate) pentru ca acesta i-a spus ca e un regizor de doi lei pentru ca vine in bermude la filmare (filmam la 40 de grade.). La un moment dat am cerut o cafea si mi s-a ras in nas. "O platesc eu", "Dar benzina cine o plateste?". Pe urma a fost si un proces pentru ca producatorii ar fi luat din bani.
In general, insa, amintirile mele se leaga de lucrurile placute, pentru ca eram entuziasmati si chiar si noi, actorii, participam la tot procesul, de la repetitii pana la montaj. La rolul meu nu as schimba nici azi nimic. E singurul film la care n-as schimba nimic la mine. Pare putin trist - cel mai bun rol al meu sau unul dintre cele mai bune sa fie chiar la debut.
Ce m-a impresionat cand am mers cu filmul la Cannes a fost ca la conferinta de presa au venit patru jurnalisti, din care trei erau romani, si ca la vizionare au fost vreo 50 de jurnalisti. S-a scris destul de bine atunci despre film, dar noi nu eram constienti de cum va schimba el lucrurile."
Trailer Marfa si banii:
„Marfa si banii” a fost bine primit de criticii romani, desi nici cei mai entuziasti n-au putut sa prevada ecoul pe care il va avea. Pentru alti cineasti, cu mai multa experienta in campul muncii, filmul n-a fost (si poate ca asa a ramas) decat un sac de injuraturi si un prost exemplu pentru tanara generatie.
Caseta: „Marfa si banii”
Regie - Cristi Puiu
Scenariu – Cristi Puiu, Razvan Radulescu
Cu: Alexandru Papadopol, Dragos Bucur, Ioana Flora, Razvan Vasilescu
Selectionat „Quinzaine des Réalisateurs” – Cannes, 2001
Despre Dosarul 10 ani cu filmul romanesc:
- Dosarul „10 ani cu filmul romanesc” readuce selectiv in atentie filmele de fictiune care definesc miscarea de innoire a cinematografului romanesc. Alcatuirea listei de titluri n-a fost usoara. Am lasat la o parte filme ale unor cineasti consacrati care nu se integrau temei, cu atat mai mult daca nici nu erau de valoare. Am ignorat si titluri epigonice ale unor cineasti aflati la inceput de drum. Lista e, din orice punct de vedere ai lua-o, una contestabila. Ne asumam acest aspect.
- Mai e si regretul ca ideea dosarului nu a starnit interesul tocmai artizanilor celor mai importanti ai Noului Cinema Romanesc – Cristi Puiu si Cristian Mungiu. In locul amintirilor lor le-am folosit pe cele ale colaboratorilor. Poate ca si acesta e un semn ca ceea ce a fost perceput ca o miscare concertata, unitara si subsumata unui program nu e probabil decat o suma de individualitati care a beneficiat de o conjunctura favorabila.
9
0
