​Despre dr. Mihai Ciochinaru, putem spune că a început să se pregătească pentru cariera de medic încă din ultimele clase ale școlii generale, după ce a descoperit biologia și și-a dat seama că vrea să știe mai mult despre natură și corpul uman decât se învăța la clasă. A participat și s-a calificat la fazele naționale ale olimpiadelor de botanică, zoologie și anatomie. Așa a început totul. După trei specializări medicale – medicină internă, hematologie și oncologie, după ce a înființat și condus prima secție de Hematologie și Oncologie Clinică din Spitalul Militar Central din București, după ce a ocupat funcția de director medical la mai multe unități medicale private, dr. Mihai Ciochinaru, în prezent director medical al Hyperclinicii MedLife Floreasca, încă învață. Învață în permanență, pentru că doar rămânând conectat la noile terapii, la noile resurse de investigație, le poate oferi pacienților lui un diagnostic corect și soluții terapeutice adaptate, care pot conduce chiar la vindecare. Despre empatie nu a trebuit să învețe, de altfel, nici nu se învață la Medicină, însă i-a venit natural să răspundă nevoilor emoționale ale pacienților săi și să le devină, într-un fel, și psiholog.

Dr. Ciochinaru Mihai, Hyperclinica MedLife FloreascaFoto: MedLife

„Am cazuri la care mă gândesc și noaptea, cazuri în curs de diagnostic sau în curs de tratament“, spune dr. Mihai Ciochinaru, medic cu o experiență de peste 35 de ani. Toate specialitățile medicale pe care le are presupun un consum emoțional din partea lui. Chiar dacă s-a mai „călit“, adică a învățat să separe trăirile profesionale de cele personale, știe că doar prin implicare totală, răbdare, empatie și comunicare cu pacientul și familia acestuia poate obține succesul terapeutic și satisfacția personală. De fapt, ce însemnă succesul într-o astfel de profesie? „A vedea pacientul pe care l-am tratat cu ani în urmă că este bine, poate, și datorită suportului meu profesional“.

Medic de unitate la Deveselu

Cariera medicală a doctorului Mihai Ciochinaru începe în 1984, după finalizarea studiilor Facultății de Medicină Generală, la Universitatea „Carol Davila“, pe locurile de medicină militară.

După absolvire, în medicina militară urma un stagiu la unitate, iar dr. Cochinaru a fost repartizat la Caracal, în cadrul unității de aviație de la Deveselu. „O unitate stilată, unde avantajul a fost că, în perioada aceea săracă și cu lipsuri materiale și alimentare, piloții aveau o normă caloric ridicată. Iar medicul de unitate, care controla starea de sănătate, dar și ceea ce mâncau piloții, mânca tot pe numărul de calorii al piloților.“

Șase luni a durat stagiul de la Deveselu, după care a urmat examenul de secundariat, care acum se numește rezidențiat. În cadrul medicinei militare, numărul de posturi scoase la concurs era incomparabil mai mic decât la stat. Dr. Ciochinaru, care și-a ales specialitatea de medicină internă, a concurat pentru patru posturi în toată țara. A ieșit al doilea și a optat pentru un post de la Policlinica Caracal. „Am avut norocul să încep secundariatul pe medicină internă la Spitalul Universitar din București, iar în intervalul de trei ani cât a durat secundariatul, s-a scos la concurs un post la Spitalul Militar Central, la una dintre cele trei secții de medicină internă. Așa că la Caracal n-am mai ajuns, pentru că am concurat pe postul de la Militar, l-am luat și am devenit medic specialist la terminarea secundariatului.“

De la medicină internă la hematologie: a doua specializare

Una dintre întâlnirile care și-au pus amprenta puternic asupra modului în care s-a dezvoltat dr. Ciochinaru ca medic a fost cea cu șeful său de secție de la vremea aceea: profesorul Bogdan Marinescu. „Profesorului Bogdan Marinescu îi port o stimă deosebită, am intrat ulterior, spre finalul activității domniei sale, și într-o relație apropiată personală. El își făcuse specializarea pe hematologie la o clinică reputată din Franța, și secția unde am lucrat coagula toate cazurile de hematologie care veneau în Spitalul Militar. De altfel, el m-a îndrumat, cred că după vreo trei ani de medicină internă, către profesorul Berceanu, de la Fundeni, să învăț hematologie. M-am dus un an, în fiecare joi, eu fiind în continuare angajat al Spitalului Militar Central. După care a venit ideea: dar ce-ar fi să faci a doua specialitate hematologie? La vremea aceea, nu exista medic cu specialitate de hematologie în rețeaua militară.“

Așa se face că, după trei ani de specializare, a devenit medic specialist hematolog și a început să preia toată patologia hematologică din Spitalul Militar Central.

Ulterior, a coordonat laboratorul de radiobiologie din cadrul Centrului de Cercetări Științifice Medico-Militare, o instituție care există și acum și ține de Institutul „Victor Babeș“. În acest laborator erau tratați pacienți hematologici și oncologici cu afecțiuni legate de accidente nucleare.

Bursă în Franța: „Diferențele erau colosale“. De ce nu a rămas

În perioada în care a condus laboratorul de radiobiologie, a urmat o bursă de studii în Franța, cu sprijinul Fundației bioMérieux, la Spitalul Universitar din Grenoble, la secția de oncologie, compartimentul de Reanimare hematologică și Transplant de Măduvă. „Acolo am învățat ce înseamnă transplantul de măduvă și tot ce e legat de el. La vremea aceea, diferențele față de ceea ce era în România erau colosale în ceea ce privește hematologia – ca dotări și resurse de laborator. La întoacere, am încercat să dezvoltăm o unitate de transplant medular în România. Din păcate, nu s-a materializat din motive administrative.“

De ce nu a rămas în Franța sau în altă țară europeană? „Mi s-a propus să rămân, dar, din considerente de familie, n-am rămas. În plus, m-am simțit confortabil cu ceea ce am făcut și unde am fost și nu am fost tentat să plec din țară. Aș fi fost, poate, tentat, dacă aș fi fost mai tânăr și aș fi dorit să merg în străinătate ca să mă specializez pe o zonă de nișă, care nu este încă bine structurată în România și pe care să o pot exploata și căreia să mă dedic în totalitate.“

A înființat Secția de Hematologie Clinică și Oncologie la Spitalul Militar Central

După 5 ani la conducerea laboratorului de radiobiologie, s-a reîntors la Spitalul Militar Central, în 1996, unde a înființat Secția de Hematologie Clinică și Oncologie. Din această secție, la început făcea parte un singur specialist: dr. Mihai Ciochinaru, care a organizat totul de la zero: de la clădire, dezvoltare de personal, instruire a personalului.

A fost cel mai tânăr șef de secție la vremea aceea, avea 38 de ani. De acolo a și trecut în rezervă, așa cum prevedeau normativele în 2010, la 55 de ani. „Dar la 55 de ani ești în plină formă, așa că nu am stat prea mult pe gânduri, pentru că mi s-a propus mai întâi o colaborare, apoi funcția de director medical al MedLife.“

Trecerea de la stat la privat: avantaje și dezavantaje

În materie de dotare, de ambient, de finanțare, diferențele între stat și privat erau nete în 2010, când a făcut trecerea dr. Ciochinaru.

„Erau diferențe evidente, dar s-au mai estompat în ultima perioadă, în sensul dezvoltării spitalelor de stat. Totuși, în zona privată există în continuare o rigoare mai mare, există proceduri operaționale, care nu sunt numai pe hârtie, sunt puse și în practică. Structurarea activității pe diverse zone este mult mai bună. Eu zic că și pacientul, vorbind și din perspectiva unui beneficiar de asistență medicală – m-am operat de două ori într-un spital privat – se simte mai în siguranță din toate punctele de vedere.“

În plus, în sistemul de stat, medicul este obligat să se ocupe de un număr foarte mare de pacienți, iar planificarea timpului este deficitară de multe ori. „Și medicul se simte hăituit, și pacientul e în continuă alergare pentru a prinde ochii sau mintea respectivului medic. E o problemă și de mentalitate, dar mai ales de organizare și de sistem care ar trebui să ordoneze structurile medicale de stat pe un șablon, să se facă o asistență medicală mai structurată care să nu mai genereze îmbulzeală la consultații, neplanificare, aspecte care perturbă și creează disconfort și pentru medic, care lucrează sub presiune, și pentru pacient, care stă să aștepte uneori o zi întreagă pentru ca medicul să poată să se ocupe de el.“

Există, totuși, și aspecte unde mai este loc de îmbunătățire în mediul privat: „vor rămâne, în continuare, patologii care nu pot fi rezolvate într-un spital privat, câtă vreme nu există asigurări private de sănătate care să poată rambursa costurile. Un exemplu: o leucemie acută, care necesită o durată lungă de spitalizare, resurse cheltuite foarte mari.“

Un proiect ambițios, dezamăgiri și un burnout

Dr. Ciochinaru nu a ezitat niciodată să accepte o provocare profesională. Astfel, după doi ani în care a ocupat funcția de director medical al MedLife, dr. Ciochinaru s-a mutat la Săcele și a dat curs unui proiect ambițios.

„Visul oricărui specialist din acest domeniu e să poată rezolva pacientul în același loc. Să nu fie obligat să-l trimită de aici dincolo: pentru radioterapie într-un loc, pentru chirurgie în alt loc. Iar acesta era un proiect pentru un spital destinat doar pacienților cu patologie hematologică și oncologică. Acest proiect – OncoCard – a fost tentant, pentru că era un centru care putea rezolva un caz oncologic și hematologic de la început și până la sfârșit, adică de la diagnostic și până la finalizarea terapiei. Proiectul acela era structurat perfect, dar erau unele minusuri pe partea managerială.“

Între timp, OncoCard fost preluat de MedLife și este în curs de dezvoltare.

Aceste experiențe și-au pus amprenta asupra medicului, pentru că, după numai un an și jumătate ca șef de secție de oncologie într-o altă companie privată, Neolife – parte acum din Grupul MedLife, interval în care a obținut și specialitatea de oncologie, pur și simplu nu a mai vrut să lucreze.

„Intrasem într-un burnout și mi-am zis că nu mai vreau să profesez, am pensie, pot să trăiesc, să stau liniștit, să citesc.“ Practic, puțin mai mult de un an, dr. Ciochinaru a avut un an sabatic, în care s-a retras din activitate și s-a ocupat de hobby-urile lui. „Am citit foarte multă literatură – scriitorul meu preferat este José Saramago – și am grădinărit – îmi plac amenajările peisagistice. Am citit și Medicină, pentru că nu poți să te rupi de Medicină, fie online, fie revistele la care eram abonat.“

De altfel, ruptura nu a fost definitivă, pentru că a păstrat legătura cu un număr mare de pacienți pe care nu-i mai putea trata, dar îi ajuta, totuși, cu diverse opinii privind parcursul medical.

Reîntoarcerea în cabinet

După perioada de detașare, dr. Mihai Ciochinaru a închis cercul parcursului său profesional și s-a întors la MedLife, ca director medical al clinicii MedLife Floreasca, în 2019. Păstrează și activitatea de consultație la cabinet, majoritar pe partea de hematologie, apoi pe oncologie și mai rar, pe medicină internă.

Aici poate vorbi despre satisfacție și victorii profesionale: „O victorie înseamnă un diagnostic corect, în primul rând, o vindecare a pacientului, dacă este posibilă, sau asigurarea unei speranțe de viață cât se poate de lungă pentru diagnosticul respectiv“.

Medicul bun e și cel mai bun psiholog

Dacă, în urmă cu 30 de ani, noțiunea de empatie față de pacient era total străină pentru mulți medici, pentru că nu se punea accentul pe latura emoțională a bolii, medicului Mihai Ciochinaru apropierea de pacient i-a venit natural. „Fără empatie față de pacient, fără a avea o comunicare clară, corectă și suficient de bine structurată cu pacientul, nu poți să-ți îndeplinești într-o manieră de calitate activitatea medicală de cabinet sau de spital. Pentru pacientul cu cancer, medicul oncolog este și un bun psiholog, pentru că îi cunoaște cel mai bine nevoile și știe să se plieze pe ceea ce are nevoie pacientul oncologic în diversele etape ale tratamentului și ale evoluției bolii.De altfel,eu spun că cel mai bun psiholog pentru pacientul oncologic este oncologul.“

„Nu încerc să coafez, să camuflez diagnosticul“

Unul dintre principiile de bază ale medicului Ciochinaru este sinceritatea în relația cu pacientul. „Principiul meu este de a nu-i ascunde pacientului boala pe care o are. Nu încerc să coafez, să camuflez diagnosticul, chiar la solicitarea expresă a aparținătorilor. Pentru că plec de la principiul că un pacient care știe ce boală are e mult mai cooperant și înțelege care sunt eforturile pe care trebuie să le facă personalul medical.“

De altfel, dr. Ciochinaru pune foarte mult accentul pe „personalul medical“ atunci când vine vorba de tratarea unui om. În viziunea sa, pacientul nu trebuie decât să accepte și să înțeleagă necesitatea unor investigații și a tratamentelor care se impun, nu e nevoie să lupte. „Îi spun pacientului: «Nu, nu dumneavoastră trebuie să luptați, medicii trebuie să lupte pentru dumneavoastră! Ei trebuie să facă exact ce este necesar, conform ghidurilor, conform experienței, pentru confortul pacientului».“

Cazurile cele mai rare și cele mai memorabile

Într-o carieră de peste 35 de ani, este dificil pentru dr. Ciochinaru să povestească despre un singur caz marcant, mai ales că și în prezent îl preocupă cazurile pe care le tratează. Însă cele care i-au oferit, poate, cea mai mare satisfacție profesională, au fost cazurile rare.

„Au fost foarte multe cazuri rare și pot să mă mândresc că au fost cazuri de graniță între hematologie și oncologie, pe care niciuna dintre discipline nu era complet confortabilă în a le prelua, a le diagnostica. Am reușit să îi pun pe acei pacienți pe direcția corespunzătoare. La noi nu există centre specializate pe anumite boli de nișă, de graniță. De aceea, experiența și expertiza medicilor sunt mai reduse. Făcând și hematologie, și oncologie, și medicină internă, cred că am reușit să descâlcesc multe cazuri care au trecut pe la diverși specialiști fără să se ajungă la o concluzie corectă sau definitivă.“

Cum resimte un medic oncolog pierderea

Când vorbim despre o boală necruțătoare de multe ori, cum este cancerul, inevitabil discutăm și despre pierdere. Însă dr. Ciochinaru spune că nu doar pierderea fizică îl afectează în mod deosebit, ci și pierderea printre degete a unor pacienți care își pierd încrederea în medicina bazată pe dovezi și se orientează către terapii alternative.

„În afară de pierderea fizică, resimt destul de mult ca o pierdere atunci când pacientul nu are încredere în ceea ce-i spun, în soluțiile pe care i le ofer și recurge fie la a nu face nimic, fie la a găsi terapii alternative, care nu și-au dovedit eficiența. Sau, când aleg un alt specialist ca asistență de specialitate și care, poate, nu a gândit în aceeași manieră în care am gândit eu, ceea ce se dovedește a fi în defavoarea pacientului.“

Totuși, anii mulți de experiență în hematologie și oncologie își spun cuvântul, astfel că dr. Ciochinaru a învățat că e nevoie să se încarce, în viața personală, pentru a putea performa în viața profesională.

Drumeții montane și grădinărit

După ce pleacă de la clinică, dr. Mihai Ciochinaru se ocupă de cealaltă parte de viață a sa. Are o parteneră de viață, medic oncolog și ea, și o fiică, medic stomatolog, dar în decizia căreia el nu a avut vreun cuvânt de spus.

Are și mulți prieteni, nu numai medici, și iubește pisicile. Acum are trei, pe care le vede la final de săptămână la casa de la Săcele.

„Ca să mă deconectez, citesc ce-mi place, literatură de calitate. Din păcate, la ora actuală e multă literatură de maculatură, nu mai sunt scriitori, nu mai sunt romane care să spună ceva cu care să rămâi. În afară de citit, umblu foarte mult pe munte, fac drumeții și lucrez în grădină în fiecare weekend.“

***

Articolul face parte din campania “Știi un medic bun”, un demers MedLife care își propune să portretizeze medicii care fac zi de zi România bine, construind un mâine mai bun. Sunt mii sau poate zeci de mii de medici buni în România, care, dincolo de talent, vocație, experiență, intuiție și abilități, sunt în primul rând OAMENI.

Medicii MedLife nu sunt doar buni profesioniști, ci și oameni buni, cărora le pasă și care iubesc, la rândul lor, oamenii. Medici pentru care îngrijirea sănătății tale e mai mult decât o profesie, e o chemare.

„Știi un medic bun?”, o campanie MedLife de redescoperire a Încrederii în România.

Articol susținut de MedLife