Endometrioza, o boală care afectează una din zece femei, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, este de multe ori greu diagnosticată și greșit tratată. Multe femei suferă ani la rând din cauza durerilor severe din timpul menstruației și, frecvent, atunci când se adresează medicului, primesc soluții parțiale, temporare sau ineficiente, care le fac să se resemneze și să considere că durerea e normală. Însă boala avansează, poate afecta și organele din jur, cu complicații severe.

Echipa MedLife BECFoto: MedLife

Vestea bună este că există o soluție, iar aceasta este chirurgia, recomandată atunci când simptomele afectează profund calitatea vieții, când există riscul unor complicații, ca obstrucția intestinală, hidronefroza sau pneumotoraxul, precum și atunci când, din cauza acestei afecțiuni, femeia nu poate rămâne însărcinată.

Există o serie de temeri și de mituri asociate cu tratamentul chirurgical al endometriozei, așa că, pentru a obține informații corecte și relevante, am stat de vorbă cu un medic de top în acest domeniu - dr. Gabriel Mitroi, medic primar ginecologie, specializat în chirurgia endometriozei și coordonatorul Bucharest Endometriosis Center din cadrul MedLife.

Excizie versus ablație în endometrioză

În cazul femeilor afectate de această boală, țesutul similar celui din cavitatea uterină (endometrul) se dezvoltă în afara uterului. Endometrioza afectează adesea ovarele, trompele uterine, vaginul, iar în cazuri rare, poate migra în afara zonei pelvine. O teorie greșită conform căreia țesutul care se dezvoltă în endometrioză este același cu endometrul face ca în multe cazuri să fie încă recomandată în mod eronat histerectomia, adică îndepărtarea uterului.

Totuși, „endometrioza nu este identică cu endometrul care căptușește uterul, astfel încât îndepărtarea acestuia nu va avea niciun efect asupra leziunilor de endometrioză deja existente“, subliniază dr. Gabriel Mitroi.

Procedurile chirurgicale diferă în funcție de specificul bolii și de stadiul acesteia. „Pentru un stadiu mai puțin avansat, nu se practică gesturi chirurgicale complexe. Se excizează leziunile de endometrioză și se inspectează cu rigurozitate întreaga cavitate abdominală pentru alte focare. În cazul în care boala este avansată, se realizează în primul rând adezioliza - îndepărtarea aderențelor specifice endometriozei profunde - apoi se reface anatomia pelvină, care este distorsionată în majoritatea cazurilor de endometrioză stadiul 3-4”, precizează dr. Mitroi.

Specialistul explică și diferența între tratamentul chirurgical bazat pe excizie versus ablație. „Chirurgia excizională este considerată gold standard în tratamentul endometriozei. Tehnica exciziei presupune îndepărtarea leziunilor în profunzime. Spre deosebire de tehnica ablației, care îndepărtează doar superficial leziunile, ale căror «rădăcini» rămân în țesuturi, excizia s-a dovedit a fi extrem de eficientă atât în redarea calității vieții, cât și în reducerea semnificativă a riscului de recidivă.”

Recuperarea și atenuarea semnificativă a durerilor

În funcție de complexitate, intervențiile chirurgicale pot dura de la 2 la 8 ore. Când endometrioza se regăsește în afara sistemului reproducător, e nevoie ca în sala de operații să se afle o echipă multidisciplinară, care să poată îndepărta toate leziunile într-o singură intervenție, indiferent de localizare, pentru a nu expune pacienta la intervenții incomplete sau repetate.

Recuperarea depinde de tipul intervenției și de toleranța pacientei la durere. Dr. Gabriel Mitroi spune că perioada post-operație este puternic influențată și de starea psihică a pacientei, dat fiind faptul că, de multe ori, ea a suferit ani mulți dureri cronice care au sensibilizat-o și chiar traumatizat-o. „Este important ca pacientele să știe că recuperarea este un proces îndelungat și profund subiectiv, iar rolul echipei medicale este de a fi alături de pacientă chiar și după externare, astfel că, odată ce se simt susținute și în siguranță, recuperarea este mai facilă.

Când intervenția chirurgicală este corect realizată, durerile asociate menstruației se reduc semnificativ. De multe ori, însă, endometrioza se asociază și cu alte patologii, precum bolile autoimune, boli digestive, ovare polichistice, adenomioză. „Atunci când durerea persistă post-operator, deși leziunile de endometrioză au fost îndepărtate temeinic, «din rădăcini», folosind metoda exciziei, nu a ablației, trebuie investigați alți stimuli dureroși. Adenomioza și nevralgia pudendală reprezintă două dintre cele mai frecvente asocieri cu endometrioza. Aceasta din urmă reprezintă o patologie foarte greu de diagnosticat, însă cu o prevalență foarte mare în rândul femeilor cu dureri pelvine cronice. Realizăm frecvent intervenții chirurgicale pentru decompresia nervului pudendal (n.r. – principalul nerv al perineului și inervează zona din jurul anusului și rectului, vulva, labiile și clitorisul, perineul și sfincterii vezicii urinare și ai rectului), pe lângă excizia țesuturilor endometriozice”, adaugă dr. Mitroi.

Medicul mai spune că, în acest moment, intervenția chirurgicală este singurul tratament eficient pentru endometrioză, toate celelalte terapii acționând exclusiv asupra simptomelor. Riscul de recidivă este, conform studiilor, sub 20%, însă anii de experiență ai doctorului Mitroi i-au arătat că, de fapt, rata este chiar mai mică de atât.

Endometrioza și fertilitatea

Unul dintre miturile care le fac pe femei să fie reticente în privința tratamentului chirurgical este asocierea acestuia cu riscul de infertilitate. Este o teamă nejustificată, spune medicul, iar lucrurile stau exact invers: îndepărtarea țesuturilor endometriozice, care formează un mediu ostil pentru obținerea unei sarcini, promovând inflamația, poate îmbunătăți semnificativ rata de succes a obținerii unei sarcini.

Avem multe cazuri ale pacientelor care au reușit să obțină o sarcină în mod natural după intervenția chirurgicală. În cadrul operației nu se îndepărtează doar chisturile, ci se excizează toate leziunile de endometrioză, cavitatea pelviană fiind inspectată riguros. Într-adevăr, atunci când se acționează asupra ovarelor, rezerva ovariană va fi afectată, în cele mai multe cazuri. Însă, trebuie puse în balanță mai multe lucruri: în ce măsură este afectată calitatea vieții? Dacă simptomatologia este severă, atunci fertilitatea devine considerent secundar, căci pacienta nu va mai fi funcțională în absența intervenției chirurgicale; deși se poate avea o scădere a AMH-ului, per total operația poate crea un mediu «curat», propice obținerii unei sarcini viabile”, explică medicul.

Cazuri complexe rezolvate în cadrul MedLife Bucharest Endometriosis Center

Multe femei apelează târziu la medici sau sunt puse pe piste greșite de către aceștia, ceea ce face ca boala lor să se agraveze. Dr. Mitroi spune că în centrul pe care îl coordonează ajung din ce în ce mai multe paciente cu formă avansată de boală, fie din cauza diagnosticării tardive, fie a intervențiilor chirurgicale repetate. La fel de surprinzător este faptul că boala nu ocolește fetele tinere. Echipa doctorului Mitroi, formată din medici cu o vastă experiență în tratarea endometriozei, a avut o pacientă de 14 ani, cu o formă gravă de boală, pe care medicii au ezitat inițial să o diagnosticheze cu endometrioză din cauza vârstei fragede.

Un alt caz complex este cel al unei paciente din Canada, multiplu operată în alt centru chirurgical. „Una dintre intervenții a necesitat rezecție intestinală (colo-rectală) cu anastomoză. Ulterior, pacienta a dezvoltat o fistulă digestivă în urma careia a necesitat o nouă intervenție chirurgicala de urgență - ileostomie. O nouă intervenție chirurgicală a fost cea de repunere în tranzit. La aproximativ 3 ani de la acest istoric chirurgical complex, pacienta s-a prezentat în cadrul centrului nostru pentru apariția unor leziuni endometriozice extinse la nivel pelvin. Examenul RMN efectuat în cadrul centrului nostru, de către Dr. Stanciulescu Livia, a pus în evidență distorsionarea accentuată a anatomiei pelvine, nodul voluminous endometriozic retrorectal, în spațiul presacrat (50/40/55 mm), ce se extindea la nivelul parametrului profund, la nivelul rădăcinilor sacrate S3-S4-S5, la nivelul mușchiului paraspinos drept, leziune endometriozică voluminoasă, la nivelul intervenției chirurgicale anterioare. Pacienta a avut ileostomă temporară, pentru o lună. Ulterior, s-a realizat repunerea în tranzit. A fost o provocare și pentru noi, și pentru pacientă, deoarece aceasta avea cetățenie canadiană și a ales să rămână în România timp de aproximativ 6 săptămâni pentru efectuarea și celei de-a doua intervenții”, povestește medicul.

Bucharest Endometriosis Center din cadrul MedLife este recunoscut atât la nivel național, cât și internațional pentru soluțiile de diagnostic și tratament complete. Echipa multidisciplinară este formată din medici cu vastă experiență în tratarea endometriozei, a căror expertiză medicală este completată de latura umană, suportul moral fiind extrem de important în procesul de recuperare a pacientelor operate.

​Articol susținut de MedLife