​MedLife a inaugurat Hyperclinica MedLife Târgu Mureș, unde, în cadrul unei investiții de 2 milioane de euro, sunt reunite peste 16 specialități medicale și chirurgicale, ce vor oferi pacienților condițiile necesare pentru investigarea, diagnosticarea și tratarea afecțiunilor cu care se confruntă.

Hyperclinica MedLife Targu Mures Foto: MedLife

Printre specialitățile medicale disponibile în Hyperclinica MedLife Târgu Mureș se numără: medicină internă, cardiologie, gastroenterologie, neurologie, endocrinologie, dermatovenerologie, dermatocosmetică, alergologie, pneumologie și reumatologie.

Pe zona de chirurgie, pacienții au la dispoziție specialiști în ortopedie – traumatologie, chirurgie generală, chirurgie estetică și microchirurgie reconstructivă, neurochirurgie, ORL și obstetrică – ginecologie pentru intervenții minore.

"Târgu Mureș este un obiectiv pentru orice furnizor național de servicii medicale. Este un oraș universitar de mare valoare și de prestigiu", a declarat Dr. Nicolae Marcu, Director Sănătate şi Operaţiuni MedLife Group.

"Pentru piața de servicii medicale din Târgu Mureș aducem conceptul nostru integrativ, totul sub același acoperiș, unde avem toate specialitățile importante”, a adăugat acesta.

Clinica din Târgu Mureș este dotată cu un RMN și 6 ecografe moderne și dispune și de un cabinet de explorări funcționale.

"Știm sa facem medicina de calitate și cu respect fata de corpul medical și fata de pacienți de peste 25 de ani", a spus Dr. Nicolae Marcu.