​“Cea mai mare provocare în chirurgia peretelui abdominal o reprezintă reconstrucția de perete abdominal”, conform spuselor Dr. Victor Radu, medic primar Chirurgie Generală cu supraspecializare în Chirurgia Reconstructivă a Peretelui Abdominal. Printr-o astfel de intervenție a trecut, săptămână trecută, domnul Victor G., un pacient în vârstă de 72 de ani, de meserie speolog, care și-a dorit foarte mult să revină la o viață normală și să facă din nou lucrurile care îl bucură: “Eu urc pe munte, fac alpinism, car tot felul de lucruri care îmi sunt necesare. Cu eventrația pe care o am nu am mai putut să fac lucrul acesta. Chiar s-a agravat cu orice încercare”, ne-a povestit pacientul înainte de operație. Intervenția prin care a trecut acesta a fost o premieră datorită unui dispozitiv nou, utilizat pentru prima dată în România, iar inventatorul acestuia, un medic chirurg din Germania, a asistat la operația realizată de Dr. Victor Radu în cadrul Centrului de Excelență în Chirurgia Herniilor MedLife.

Dr. Victor Radu în timpul operațieiFoto: Adi Iacob / HotNews

(Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional)

Reconstrucția peretelui abdominal înseamnă, propriu-zis, reintroducerea organelor herniate în cavitatea abdominală. “O astfel de operație implică așa-numita separare a componentelor, fiind, de altfel, cea mai complexă intervenție chirurgicală parietală abdominală. Operația se poate realiza atât pe cale deschisă, cât și prin abord endoscopic”, a explicat Dr. Victor Radu.

Diagnosticul pacientului Victor G. a fost hernie incizională recidivată. A apărut după o operație efectuată pentru peritonită apendiculară și a dus la hernierea organelor intraabdominale. Evoluția naturală a dus spre lărgirea defectului de perete abdominal și creșterea volumului herniei. “Afecțiunea a avut impact asupra calității vieții pacientului - un om activ, de profesie speolog - prin imposibilitatea de a efectua eforturi fizice și prin limitarea activității profesionale”, ne-a spus chirurgul.

Înainte de operație, pacientul ne-a mărturisit că este foarte optimist în ceea ce privește rezultatul intervenției și ne-a explicat cât de mult își dorește să continue să realizeze deplăsările de 40-50 de zile în țară și în străinătate.

Intervenția de reconstrucție a peretelui abdominal a avut ca scop atât redarea calității vieții pacientului, cât și evitarea unor complicații cu potențial ridicat de apariție, precum strangularea organelor herniate sau ocluzia intestinală.

Operația prin care a trecut domnul G. a fost o premieră întrucât eventrația voluminoasă a pacientului a fost rezolvată pe cale laparoscopică cu ajutorul unui dispozitiv utilizat pentru prima dată în România: “Am utilizat o tehnologie nouă, de curând inventată în Germania, un dispozitiv care în timpul operației alungește fasciile, alungește straturile musculare, prin aplicarea unei tensiuni progresive, de-a lungul a 30 de minute, în felul acesta reușind să restabilim continuitatea peretului abdominal”.

Fiind vorba de o hernie incizională gigant, cu diametru de 15 cm, principalul risc intra și postoperator era reprezentat de afectarea funcției respiratorii. De altfel, este știut faptul că reintroducerea în cavitatea abodominală a conținutului sacului de hernie poate determina insuficiență cardio-respiratorie din cauza presiunii create în cavitatea abdominală. Însă, atât riscurile intraoperatorii, cât și pregătirea preoperatorie au fost diminuate prin folosirea dispozitivului Fasciotens.

“În absența acestui dispozitiv ar fi fost necesară o pregătire preoperatorie mult mai laborioasă: injectare de toxină botulinică în musculatura abdominală cu o lună înainte și eventual realizarea unui pneumoperitoneu progresiv preoperator cu minim 2 săptămâni înainte. Aceste manevre prezintă riscuri, disconfort și costuri asociate”, a explicat medicul chirurg.

La intervenția desfășurată în cadrul Life Memorial Hospital, Dr. Victor Radu a fost asistat de Dr. Gereon Lill, medic de chirurgie vasculară din Germania, inventatorul dispozitivului Fasciotens: “A fost o premieră atât pentru mine, prin prisma noii tehnologii folosite, cât și pentru Dr. Gereon Lill, care în practica curentă nu operează hernii, iar acum a asistat pentru prima dată la această tehnică chirurgicală revoluționară de reconstrucție a peretelui abdominal prin abord endoscopic retro-muscular”.

Inventatorul Fasciotens ne-a povestit despre cum a apărut ideea de a dezvolta o astfel de tehnologie: “În 2013 am avut, în vară, patru cazuri de abdomene deschise la noi în clinică; una dintre paciente a murit pentru că nu i-am putut închide abdomenul. Așadar, ideea noastră a fost să plasăm un sistem de tracțiune verticală de la început, pe abdomenul deschis al pacientului, ca să-l putem închide cât mai rapid posibil și să reducem complicațiile. E o metodă foarte sigură și ușoară de închidere a defectelor mari de perete abdominal”.

Întrebat despre posibilitatea utilizării acestui dispozitiv la scară largă, Dr. Victor Radu a explicat că nu sunt foarte frecvente cazurile care necesită această tehnică, însă atunci când indicația este corectă va prezenta pacienților săi și această oportunitate.

În urma acestei intervenții efectuate cu dispozitivul Fasciotens, pacientul își va putea relua viața și pasiunea și va putea “să trăiască bine”, exact cum ne povestea înainte de intervenție.

„Pacientul a fost externat a doua zi postoperator. Deși are peste 70 de ani și are și alte comorbidități (obezitate, diabet), a fost externat în siguranță, în condiții de autonomie totală, fără să necesite asistență la domiciliu. În perioada imediată postoperatorie, pacientul poate efectua activități casnice obișnuite, precum și reluarea muncii, dacă aceasta presupune activitate de birou. Până la recuperarea definitivă, este recomandată evitarea eforturilor fizice intense timp de 3 luni”, a menționat Dr. Victor Radu.

Dr. Victor Radu este medic primar Chirurgie Generală cu supraspecializare în Chirurgia Reconstructivă a Peretelui Abdominal și competență în Chirurgie Laparoscopică Avansată. Acreditat ca Surgeon of Excellence și ulterior ca Master Surgeon de societatea americană Surgical Review Corporation, Dr. Victor Radu a fost pionier în domeniul chirurgiei peretelui abdominal la nivel european și autor a numeroase premiere chirurgicale în cadrul Centrului de Excelență în Chirurgia Herniilor MedLife.