Teodor Meleșcanu a declarat duminică seară, la Antena 3, că și el a stat la coadă la New York și a așteptat 55 de minute să voteze și niciuna dintre persoanele care era înainte lui la vot nu s-a simțit umilită. Referitor la o posibilă demisie, Ministrul de Externe a precizat că nu are ce să își reproșeze, potrivit Mediafax.

Teodor MelescanuFoto: Agerpres

„Am stat la coadă la New York la consulat timp de 55 de minute ca să votez, vă rog să mă credeți că nimeni nu s-a simțit umilit din cei care au fost înaintea mea, am stat de vorbă foarte deschis, a fost și un reprezentant al USR care m-a rugat să sprijin proiectul USR de lege privind votul electronic sau prin corespondență oricare ar fi, ideea de a crede că cineva este umilit pentru că stă o oră sau două ore ca să voteze nu ni se potrivește deloc, dimpotrivă înseamnă că într-adevăr spiritul civic și cel puțin în condițiile actuale s-a exprimat foarte clar de către oamenii care au mers la vot indiferent de dificultățile pe care le-au avut”, a afirmat Teodor Meleșcanu, la Antena 3.

Ministrul a adăugat că din punct de vedere al instituției pe care o conduce MAE și-a atins limitele în materie de asigurarea votului în străinătate.

„Din punctul meu de vedere, eu cred că ne-am atins limitele pe care putem noi să le facem, să le asigurăm în materie de voturi în străinătate. Sigur sunt și țări, mă uitam am trecut pe lângă ambasada Poloniei, s-a stat patru ore și jumătate la coadă dar în mod evident în zonele unde sunt grupați foarte mulți români nu poți să faci față prin consulate și doi sau trei circumspecții să satisfaci cererile tuturor, de aceea din punctul meu de vedere este cinstit nevoie de o nouă legislație pentru votul în străinătate și de ce nu și pentru românii din țară. Indiferent în ce formă. Că e vorba de format electronic sau de vot prin corespondență este nevoie pentru că noi nu avem nici resursele materiale, nici umane pentru a acoperi zonele în care există majorități compacte de români”, a explicat Meleșcanu.

Acesta a mai spus că nu poate fi vorba de umilință când în mare parte din secțiile din Diaspora votul s-a desfășurat în condiții bune.

„Deci nu puteți vorbi de umilință când în marea majoritate a locurilor s-au desfășurat în condiții bune, repet cu o presiune foarte mare din cauza participării foarte largi. Deci din punctul meu de vedre acestea sunt lucrurile pe care vreau să le spun, cât despre demisie nu prea am ce să îmi reproșez, văd însă nevoia de a găsi o soluție pentru ca aceste lucruri să nu se mai pună în cârca Ministerului de Externe și a miniștrilor de Externe pentru că este total incorect și nejust”, a conchis Teodor Meleșcanu.

MAE a solicitat în scris Biroului Electoral Central prelungirea programului de vot, după ora 21.00, pentru ca cetățenii români din Diaspora să apuce să voteze, însă BEC a respins solicitarea.

Președintele Biroului Electoral pentru Secțiile de Vot din Străinătate (BESVS) Florentina Vasilățeanu a anunțat că a cerut BEC central prelungirea programului de votare, în urma mai multor solicitări în acest sens.

La mai multe secții de votare din străinătate, precum cele din Roma, Londra, Dublin, Roma sau Offenbach s-au format cozi, sute de români așteptând să-și exercite dreptul la vot. Cozi s-au format și în fața secțiilor de votare din Bruxelles, Roma, Verona, Offenbach, Dublin, Londra, Antwerp, Amsterdam, Lille, Berlin și Regensburg, românii declarându-se nemulțumiți, pe rețelele de socializare, că așteaptă ore bune la coadă din cauza organizării slabe a autorităților române.