Partidele ecologiste au înregistrat un succes istoric la europene, în condițiile în care urgența climatică pare să se fi impus ca un subiect crucial pentru alegători, scrie AFP.

Schimbari climaticeFoto: Wikipedia

Avansul Grünen germani la 20,9% este emblematic: partidul și-a dublat scorul față de 2014. În Franța, ecologiștii sunt pe locul 3 cu 12%. În Austria, Irlanda sau Olanda, ecologiștii sunt peste 10% iar în Marea Britanie și Belgia sunt așteptate scoruri importante.

Verzii ar putea chiar să se regăsească în poziția de dealmaker în formarea Comisiei Europene și identitatea președintelui său, dacă nici centru-dreapta (PPE) și nici centru-stânga (PSE) nu reușește să obțină o majoritate absolută. Ar fi o premieră în parlamentul european.

Valul verde

Presa, observatorii și politicienii din Germania au o explicație pentru avest avans: amenințarea climatică a devenit o temă dominantă în societatea europeană și o sursă de îngrijorare în creștere.

"Este pentru prima oară când schimbarea climatică joacă un astfel de rol într-o alegere", a notat Robert Habeck, unul dintre liderii Grünnen.