Duminică, 26 mai 2019, alegătorii români sunt chemați la urne pentru alegerile europarlamentare și pentru referendumul pe justiție convocat de președintele României. De subliniat este că în secția de votare vor fi instalate 3 urne de vot, câte una pentru fiecare buletin de vot, unul pentru europarlamentare și câte unul pentru fiecare dintre întrebările referendumului. Autoritatea Electorală Permanentă a făcut public un îndrumar pentru scrutinul de duminică.

AlegeriFoto: Agerpres

Două tipuri de scrutin în aceeași zi. Cum procedăm la vot?

  • Alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în același interval de timp, între orele 7:00 și 21:00, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea „VOTAT”, pe buletine de vot separate – unul pentru alegerile europarlamentare și câte unul pentru fiecare întrebare a referendumului.
  • În secția de votare sunt instalate 3 urne de vot, câte una pentru fiecare buletin de vot. Introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea specifică nu atrage după sine nulitatea votului.
  • Alegătorul poate să voteze pentru un singur tip de scrutin sau pentru amândouă.
  • Prezentați operatorului de calculator actul de identitate și precizați pentru ce tip de scrutin doriți să votați.
  • Prezenţa la vot va fi consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin.
  • Pe actul de identitate vi se va aplica o singură dată ştampila cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului sau, după caz, un singur timbru autocolant cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului.




Vezi aici specimen buletin de vot Europarlamentare 2019

Alegerile pentru Parlamentul European

Informații generale

În data de 26 mai 2019, alegem 33 de membri din România pentru Parlamentul European, unul în plus față de alegerile din 2014, conform Deciziei (UE) 2018/937 a Consiliului European din 28 iunie 2018 de stabilire a componenței Parlamentului European).

Mandatul membrilor din România în Parlamentul European este de 5 ani.

Membrii din România în Parlamentul European se aleg pe bază de scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale, şi pe bază de candidaturi independente.

Pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, teritoriul României constituie o singură circumscripţie electorală.

Cine are drept de vot?

Cetăţenii români care au vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua de referinţă inclusiv, au dreptul de a alege membrii din România în Parlamentul European.

Au drept de vot și cetățenii comunitari care s-au înscris în listele speciale pentru a vota reprezentanții României în Parlamentul European.

Numărul total de alegători cu drept de vot este de 18.968.840 de persoane, iar 700.843 de români cu drept de vot au domiciliul sau reședința în străinătate, fiind posesori de pașaport CRDS, informează Autoritatea Electorală Permanentă.

Unde puteți vota?

  • Alegătorii votează la secțiile de votare la care sunt arondați cu domiciliul sau reședința, conform listelor electorale permanente.
  • Alegătorii arondați la o secție de votare NU își pot exercita dreptul de vot la o altă secție de votare din aceeași unitate administrativ-teritorială. Președintele biroului electoral al secției de votare va îndruma alegătorul să voteze la secția de votare la care este arondat.
  • Cetățeanul care, în ziua alegerilor, se află într-o altă localitate decât cea în care este înscris în lista electorală poate să își exercite dreptul de vot în localitatea respectivă, la orice secție de votare, urmând a fi înscris într-o listă suplimentară de către președintele biroului electoral al secției de votare, pe baza actului de identitate.
  • Alegătorii care se află în străinătate în ziua votării pot vota în secțiile de votare organizate de Ministerul Afacerilor Externe pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare, secțiile consulare și institutele culturale din străinătate. MAE poate organiza, cu acordul autorităților străine, secții de votare și în afara secțiilor de votare menționate mai sus.



Citește și Ghidul alegătorului român la europarlamentare și la referendum 2019, în România și în străinătate