Eurodeputata ALDE Renate Weber spune că prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans a făcut "un gest nedemn" prin scrisoarea trimisă autorităților române, în care amenință autoritățile române cu declanșarea unui mecanism mai dur decât MCV dacă intră în vigoare modificarea Codurilor penale, ea apreciind că, pentru a ascunde problemele din alte țări, oficialii europeni au transformat România în oaia neagră a Europei.

Renate WeberFoto: Parlamentul European

În interviul pentru HotNews.ro, Renate Weber a spus că, deși admite că în România există corupție, țara noastră "a fost targhetată pentru a fi prezentată drept oaia neagră a Europei", aceasta fiind "opțiunea politică" pe care au ales-o oficialii europeni.

În opinia acesteia, Tudorel Toader a avut un mandat bun la Ministerul Justiției, "cu toate ezitările și cu lucrurile mai domol făcute" și nu trebuie pus semnul egal între proiectele care au plecat de la Guvern și ceea ce a ieșit apoi din Parlament.

Europarlamentarul a afirmat, de asemenea, că ALDE a reușit să își impună punctul de vedere și să oprească unele proiecte controversate, precum aministia și grațierea: "Aduceți-vă aminte cât se vorbea de amnistie și grațiere, iar Tăriceanu a spus <>".

Renate Weber a vorbit și despre Secția specială de anchetare a magistraților, apreciind că a fost bine că a fost făcută, dar că a fost o greșeală dosarul în care Kovesi a fost plasată sub control judiciar. În ceea ce o privește pe fosta șefă a DNA, Weber a apreciat că aceasta nu are șanse să ajungă șeful Parchetului european.

Interviul a fost transmis LIVE pe conturile de Facebook și Youtube ale HotNews.ro

Cele mai importante declarații, transmise livetext:

Despre scrisoarea trimisă prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, care amenință auroritățile române cu declanșarea unui mecanism mai dur decât MCV dacă intră în vigoare modificarea Codurilor penale:

  • Este un gest nedemn. Nu ar fi fost decent din partea lui ca în această perioadă să se suspende din calitățile avute în CE?

  • Așteptați să treacă aceste alegeri, să se calmeze spiritele, pentru că acum fiecare este disperat. În disperare, acești oameni până acum s-au legat de Polonia, de Ungaria și, brusc, domnul Manfred Weber a venit în plen să vorbească despre România, iar de atunci România a devenit o minge de ping-pong între acești oameni în campanie electorală.

  • Aș vrea să văd din partea liderilor europeni niște acțiuni. De ce am ajuns la BREXIT? Numai pentru că a existat o manipulare în Marea Britanie sau și din cauza unei birocrații excesive?

  • Aș vrea să aud de la domnii Timmermans și Weber care sunt ideile domnealor de reformare a Uniunii Europene. Chiar nu au nicio idee și asta este trist. Singurul care a ieșit cu o idee a fost Macron, care face o întărire a birocrației.

    Despre condiționarea acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept
    • În această formă nu sunt de acord. Trebuie găsite formule, dar nu prin sancționarea cetățenilor.

    • Deocamdată Uniunea Europeană nu face nimic. Discutăm despre Ungaria de mai bine de 7 ani.

    • Sunt de acord să existe un astfel de mecanism. De 10 ani de ne chinuim să o facem. Cunoscând care este starea de spirit în guvernele statelor membre, știu că ei se opun.

    • Cred că ceea ce s-a reușit după Brexit a fost ca exit-urile, cu care la un moment dat se jucau unii și alții, să fie înlăturate.

    • Și comisarii pe care îi vedeți acum fac jocuri politice.

    Despre posibila structură a PE după alegerile europarlamentare

    • Liderul ALDE, Guy Verhofstad, este atât de disperat încât îi pune pe tavă lui Macron grupul politic și partidele din acest grup. Știu că se lucrează intens la această construcție.

    • Aceste decizii nu trebuie luate așa simplist, ca să îi batem noi pe populari sau pe socialiști. Pe umeri poate.

    Despre posibila excludere a ALDE din ALDE european

    • Păi cine vrea asta? Verhofstad și Neos, care este posibil să nu treacă pragul.

    • Nu putem să transformăm Comisia de la Veneția în a treia cameră a Parlamentului. Hai să vedem cât din ce spun ei e adevărat și cât e spus pentru a fi folosit în campanie.

    • Nu spun că România nu are nicio problemă, dar e targhetată ca să fie prezentată ca oaia neagră, pentru că trebuie să ascunzi ce este în alte părți. Este o opțiune politică pe care au ales-o. Nu o să mă auziți că spun că în România nu e corupție.

    • Ba da, este corupție, dar nu îmi spuneți că în România nu s-au făcut abuzuri uriașe, care trebuie sancționate. Domnul Timmermans a spus, despre protocoalele secrete între instituțiile din justiție și SRI, că nu înțelege cum au interferat, iar eu îi spun - ori nu sunteți demn de această funcție, ori sunteți un mincinos. Un stat de drept funcționează cu reguli clare pentru toată lumea

    Despre reducerea unor pedepse, în urma modificărilor la Codurilor penale

    Trebuie să revenim și la ce am avut înainte. Trebuie să ne întoarcem la ideile mari, pentru că acum sunt și multe aberații. Nici nu poți să condamni la moarte pentru fapte de corupție, dar nici nu poți să le dai o bătaie pe umeri. Abuzul în serviciu ar trebui menținut, cu praguri.

    Despre dublul standard la produse alimentare

    • Știu inclusiv colegi de-ai noști care își cară din străinătate detergenți sau apă, pentru că au o altă calitate. Nu e normal să fie așa.

    Parteneriatul de guvernare ALDE cu PSD?

    • De când este în această guvernare, ALDE, dacă vă uitați la ce a făcut, a reușit să își impună punctul de vedere, să oprească niște teme. Aduceți-vă aminte cât se vorbea de amnistie și grațiere, iar Tărieanu a spus <>.

    • Cu toate ezitările, cu lucrurile mai domol făcute, cred că mandatul lui Tudorel Toader a fost unul bun și să nu punem semnul egal între ce a plecat de la Guvern și ce a ieșit apoi din Parlament.

    • Nimic din Constituția aceasta nu dădea dreptul președintelui României să spună că președintele se poate opune la numirea unui ministru.

    • Toate curțile constituționale își încalcă propriile deciziii. Ele sunt politico-jurisdicționale. La noi, la un moment dat, orice decizie politică era luată cineva o ataca la CCR. Acesta este un semn de debilitate democratică. O democrație puternică trebuie să apeleze cât mai rar la Curtea Constituțională.

    V-ați lovit de statul paralel de care vorbește Liviu Dragnea?

    • Eu, personal, nu, dar mă lovesc când văd numărul uriaș de mandate date pe siguranță națională, abuzurile care s-au produs. Dacă ai prea multă putere rișci să îți pierzi mințile, la un moment dat, și asta s-a întâmplat în sistemul din justiție.

    A fost Rodica Stănoiu un ministru bun?

    • Cred că glumiți. Rodica Săpnoiu a folosit toate prâfgiile pe care le-a avut ca să controleze justiția. Oribil

    Secția specială de anchetare a magistraților - A fost bine că au făcut-o. Despre acțiunea Secției speciale împotriva lui Kovesi - A fost o greșeală, o eroare. Ați văzut că instanța i-a ridicat acel control judiciar.

    Ce șanse are Kovesi să ajungă procuror european?

    • Personal, nu cred că are șanse. E adevărat că a fost votată de PE, dar a fost un vot la limită. Nu o văd pe doamna Kovesi să construiască o asemenea instituție, nu o văd în stare să facă asta la nivel european. Francezul are în spate construcția Eurojust, care astăzi funcționează bine. Nu sunt convinsă că va fi atât de simplu ca această instituție să devină funcțională. Doamna Kovesi, în primul rând, nu reprezintă acolo România, ea este acolo pe cont propriu.

    Pronostic pentru ALDE, la europarlamentare

    • Ne-am propus 15%. Dorința noastră este să avem cel puțin 4, sperăm și 5 mandate de europarlamentar.