​Șansele Laurei Codruța Kovesi de a ajunge procuror șef european vor fi mai mari după alegerile europarlamentare, a declarat Siegfried Mureșan, eurodeputat PNL, la HotNews.ro LIVE.

Laura Codruta KovesiFoto: Agerpres/EPA

El a afirmat că poziția Parlamentului European rămâne neschimbată, precizând însă că, din punctul său de vedere, poziția Franței se va schimba după 26 mai, Parisul fiind interesat de obținerea unor poziții în conducerea UE mai degrabă decât de adjudecarea postului de procuror șef pentru care a candidat Jean-Francois Bohnert. „Cred că vor fi dispuși să ajungă la un rezultat, să susțină candidatul român în schimbul obținerii de către Franța a unei alte poziții în conducerea Uniunii Europene”, a spus Mureșan.

  • Șansele lui Kovesi vor fi mai mari după alegerile europarlamentare decât au fost până acum. Șansele ei au fost întotdeauna bune, vor fi si mai bune după alegerile europarlamentare din următorul motiv: poziția Parlamentului European va fi neschimbată. Există parlamente în UE unde munca neîncheiată până la finalul unei legislaturi se reia de la zero și se stabilește o nouă poziție a parlamentului respectiv după un rând de alegeri. În Parlamentul European lucrurile nu stau așa.
  • În Parlamentul European fiecare proces continuă de unde s-a oprit în momentul alegerilor. Pe scurt, poziția PE în ceea ce privește desemnarea primului procuror șef al UE nu se va schimba după alegerile europarlamentare.
  • Poziția e clară, avem un singur candidat, acesta este Laura Codruța Kovesi, desemnată ca urmare a unei audieri publice și ca urmare a două rânduri de vot în comisii de specialitate. Eu anticipez că poziția Guvernelor statelor membre cu care am negociat și care nu au fost dispuse până acum să o susțină pe dna Kovesi, anticipez că poziția acestor guverne se va schimba.
  • Contracandidatul dnei Kovesi este francez și Franța l-a apărat până acum, dar anticipez că prioritățile Franței după alegerile europarlamentare vor fi altele decât poziția de procuror șef european.
  • Cred că vor fi dispuși să ajungă la un rezultat, să susțină candidatul român în schimbul obținerii de către Franța a unei alte poziții în conducerea Uniunii Europene.