Ministerul Educatiei a elaborat, in premiera, dupa discutii cu reprezentantii organizatiilor studentesti, un proiect al Statutului Studentului, document ce isi propune sa stabileasca drepturile, dar si obligatiile tuturor celor care invata in universitatile romanesti. Documentul, care a fost publicat luni pe site-ul Ministerului Educatiei, prevede, printre altele, ca studentii vor avea dreptul sa cunoasca "mecanismele prin care se stabilesc taxele de studiu precum si alte taxe percepute de universitate studentilor", dar si sa evalueze "prestatia cadrelor didactice".

  • "Evaluarea de catre studenti a prestatiei cadrelor didactice este obligatorie, conform legii. Universitatea va publica rezultatele evaluarii pe site-ul propriu. Rezultatele vor contine centralizarea tuturor evaluarilor pentru fiecare profesor in parte", se arata in document.

O alta noutate importanta pe care o aduce proiectul Statutului Studentului este aceea ca studentii vor putea beneficia de subventii si pentru alta forma de cazare decat cea la camin. Potrivit proiectului, studentii pot beneficia de:

  • "cazare/subventie de cazare, cu exceptia cazului in care studiaza in localitatea de domiciliu, in conditiile legii (...) studentii au dreptul la subventie pentru regia de camin, ce se va aloca individual, cu exceptia cazului in care acestia studiaza in localitatea de domiciliu. Aceste subventii vor fi acordate si studentilor care aleg alta forma de cazare decat caminele institutiilor de invatamant superior, in conditiile legii".

Organizatiile studentesti si reprezentantii Ministerului Educatiei au lucrat mai bine de 5 ani la elaborarea proiectului Statutului Studentului. Organizatiile de studenti sperau ca documentul sa fie adoptat si sa poata intra in vigoare incepand din urmatorul an universitar.

Statutul Studentului poate fi adoptat prin ordin al ministrului Educatiei. Statutul, denumit "Codul studentului" in noua Lege a educatiei, ar fi trebuit adoptat in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a acestei legi.