Patru pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Dambovita au fost raniti, luni dimineata, dupa ce masina cu care se deplasau la o interventie s-a rasturnat intr-o curba, in localitatea prahoveana Ditesti, la granita dintre judetele Prahova si Dambovita.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Prahova, Radu Dan, autospeciala de pompieri din Dambovita se deplasa pentru a stinge un incendiu izbucnit la un autoturism care a luat foc, iar intr-o curba masina s-a rasturnat, scrie Mediafax.

Conform directorului Serviciului Judetean de Ambulanta Prahova, medicul Daniel Nicolae, patru pompieri au fost raniti, suferind diverse traumatisme de coloana sau toracice.

"Niciunul dintre raniti nu are leziuni care sa fie incompatibile cu viata", a spus medicul Daniel Nicolae.

La locul accidentului s-au deplasat mai multe echipaje medicale ale serviciilor de ambulanta Dambovita si Prahova, iar in cele din urma pompierii au fost transportati catre Spitalul Judetean de Urgenta din Dambovita, a precizat seful Serviciului de Ambulanta Prahova.

Conform unor surse din cadrul Politiei, din primele informatii detinute de politisti, pompierii care s-au accidentat se deplasau pentru a lichida un incendiu la o masina care se pare ca fusese incendiata, autoturismul fiind furat. Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Dambovita, maiorul Eduard Telea, autospeciala de pompieri apartinea Detasamentului Moreni.