Guvernul va amana cu doi ani, pana in 2014, termenul impus prin lege de la care trebuie sa asigure finantarea sistemului educational cu minimum 6% din PIB, justificand ca alocarea fondurilor la acest nivel impune un efort bugetar total suplimentar de peste 46 miliarde lei in anii 2012 si 2013. Amanarea termenului este prevazuta in Strategia fiscal-bugetara a Guvernului pentru perioada 2012-2014, document aprobat miercuri de Executiv si obtinut de agentia Mediafax.

Noua lege a educatiei nationale, publicata in Monitorul Oficial la inceputul acestui an, stabileste ca pentru finantarea educatiei nationale trebuie alocat anual din bugetul de stat si din bugetele autoritatilor publice locale minimum 6% din Produsul Intern Brut al anului respectiv. In acelasi timp, pentru activitatea de cercetare stiintifica trebuie alocat anual de la bugetul de stat minimum 1% din Produsul Intern Brut al anului respectiv. Aceeasi lege stabileste ca aceste prevederi trebuie sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2012.

Strategia Guvernului releva insa ca termenul va fi amanat cu doi ani, pana in 2014, cu argumentul cheltuielilor bugetare ridicate: "Aplicarea acestor masuri ar presupune un efort bugetar suplimentar in anul 2012 de 22,4 miliarde lei si de 23,7 miliarde lei in anul 2013".