Acordarea titlului de cetatean de onoare al municipiului Vulcan ministrului Elena Udrea a fost respinsa, joi, de consilierii locali, care au reluat votul in acest caz, dupa ce o hotarare aprobata in acest sens a fost atacata de un consilier liberal, iar Prefectura Hunedoara a invalidat-o, relateaza Mediafax.

Consilierii locali din Vulcan au reluat, joi, procedura de vot privind acordarea titlului de cetatean de onoare al municipiului ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, dupa ce proiectul de hotarare aprobat in 19 iulie de Consiliu Local privind oferirea titlului a fost atacat in contencios administrativ de consilierul liberal Alina Cirstoiu.

Cirstoiu a invocat faptul ca nu a fost respectata procedura la votul precedent, sustinand ca acesta nu a fost secret in cazul celor 34 de persoane propuse pentru a primi acest titlu, intre care si Elena Udrea. "Am solicitat inca din sedinta precedenta respectarea procedurii. Nu au vrut sa respecte legea (sa voteze secret - n.r.) si am atacat hotararea, iar Prefectura mi-a dat dreptate", a declarat, joi, corespondentului Mediafax, consilierul liberal Alina Cirstoiu.

Astfel, proiectul a fost repus pe ordinea de zi a sedintei de joi a Consiliului Local Vulcan si a fost respins.

Consilierii locali din Vulcan, judetul Hunedoara, au aprobat, in 19 iulie, un proiect de hotarare initiat de primarul PDL al localitatii privind oferirea titlului de cetatean de onoare al municipiului ministrului Turismului, Elena Udrea, proiectul fiind adoptat dupa dezbateri aprinse.

Proiectul privind acordarea titlului de cetatean de onoare al municipiului Vulcan din Valea Jiului Elenei Udrea a fost initiat de primarul Gheorghe Ile (PDL), fiind aprobat de 11 consilieri locali.

Proiectul a primit votul consilierilor PDL si PSD din legislativul local, dar numai dupa discutii aprinse privind oportunitatea acestei decizii.

Consilierul local PRM Dorel Schiopu sustinea ca prin acest proiect de hotarare se duce in derizoriu titlul de cetatean de onoare, alaturi de Elena Udrea fiind propuse pentru a primi aceasta distinctie alte 33 de persoane.

"Legea spune ca titlul de cetatean de onoare se acorda celor care se evidentiaza cu merite deosebite, fiind cea mai inalta distinctie civica. Va propun sa nu o transformam intr-o campanie electorala. Riscam, daca aprobam aceasta lista, sa ducem titlul de cetatean de onoare in derizoriu, in banalitate", spunea Dorel Schiopu, in cadrul sedintei CL.

Si Alina Cirstoiu, consilier PNL, a vorbit despre politica in acordarea titlului de cetatean de onoare ministrului Turismului.

"Motivatia privind acordarea titlului de cetatean de onoare Elenei Udrea este ca a acordat bani pentru localitatea noastra. Nu cred ca este de ajuns aceasta conditie, daca iti faci datoria intr-un post nu este un merit deosebit. Este viziunea dumneavoastra, domnule primar, care aveti aceeasi culoare politica precum ministrul", afirma consilierul PNL.

In replica, primarul Gheorghe Ile a sustinea ca nu este nimic politic si ca acordarea celor 34 de distinctii nu duce titlul de cetatean de onoare in derizoriu.

"Nu cred ca oamenii din municipiul Vulcan ii dam in derizoriu daca ii numim cetateni de onoare. Nu este nimic politic. Elena Udrea este propusa cetatean de onoare nu ca a adus bani. A luat taurul de coarne pentru Valea Jiului si face ceva in domeniul turismului. Pana acum niciun alt ministru al Turismului nu a facut ceva pentru Valea Jiului. Nu introduceti politica, sunt propusi pentru ceea ce au facut pentru municipiul Vulcan", spunea primarul Gheorghe Ile (PDL).

Dupa lungi dezbateri, in favoarea proiectului de hotarare au votat 11 consilieri - opt de la PDL si trei de la PSD. Consilierul PRM a votat impotriva, iar cei de la PNL, patru la numar, s-au abtinut. De la sedinta au lipsit doi consilieri de la PSD si unul de la PDL.

La finalul sedintei, consilierul PNL Alina Cirstoiu a invocat faptul ca va ataca hotararea in contencios administrativ. "Desi am atras atentia consilierilor ca trebuie vot secret, pentru ca e vorba de persoane, nu s-a tinut cont de acest aspect. Eu personal voi ataca in contencios administrativ aceasta hotarare si sper ca prefectul sa imi dea dreptate si sa o anuleze", spunea Alina Cirstoiu.