Guvernele din Romania si Ucraina pregatesc semnarea unui acord privind deschiderea a trei noi puncte vamale pentru tranzitul vehiculelor, la frontiera dintre cele doua state, anunta Serviciul vamal ucrainean, in urma unei intalniri la care au participat si oficiali romani, potrivit Mediafax.

Potrivit Serviciului vamal ucrainean, citat de ziarul Kyiv Post, noile puncte vamale ar urma sa fie construite la Diakivti-Rakovet, Krasnoilsk-Vicovu de Sus si Ruska-Ulma, intre regiunea ucraineana Cernauti si judetele romanesti Suceava si Botosani.

In cursul unei vizite pe teren, seful Serviciului vamal ucrainean, Ihor Kaletnik, si-a exprimat speranta ca cele trei puncte vamale vor fi inaugurate in curand, subliniind ca, pe termen lung, in aceasta zona vor exista 20 de puncte de tranzit. In prezent, doar cinci puncte vamale sunt deschise in aceasta regiune, a reamintit oficialul ucrainean.

"Aceasta zona are un mare potential si deschide numeroase posibilitati pentru cresterea volumului tranzitului de bunuri", subliniaza Kaletnik.

La reuniunea desfasurata la Cernauti au fost prezenti si seful Autoritatii Nationale a Vamilor din Romania, Viorel Comanita, seful Administratiei regionale din Cernauti, Mihailo Papiev, ambasadorul Romaniei in Ucraina, Cornel Ionescu, si reprezentanti ai autoritatilor locale din Romania.

Serviciul vamal ucrainean si Autoritatea Nationala a Vamilor din Romania au semnat cateva acorduri in cursul reuniunii.