Deputatul UDMR Peter Lakatos este acuzat ca a exercitat presiuni aupra insprectorilor de integritate care ii verificau averea. Secretarul general al Agentiei Nationale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat vineri, la emisiunea Actual de pe B1 TV, ca au existat situatii in care deputatul "a pus presiune pe inspectorul de integritate sau l-a contactat pe directorul inspectiei de integritate".

"Au fost niste situatii prin care a pus presiune pe inspectorul de integritate si o situatie in care a fost contactat si directorul inspectiei de integritate (directorul general ANI, Ilie Ene n.r.), asupra carora periodic s-au facut presiuni", a declarat Georgescu.

Secretarul general ANI spune ca se poate vorbi de presiuni venite din partea lui Lakatos, "atata timp cat inspectorul de integritate a formulat o cerere de abtinere, in scris, pe care si-a motivat-o avand la baza presiunile prin scrisorile care au fost primite in adresa agentiei".

Horia Georgescu a mentionat, de asemenea, si faptul ca bugetul ANI a fost taiat anul trecut dupa ce a fost votat un amendament propus de deputatul Peter Lakatos.