Guvernul regional andaluz (La Junta de Andalucia) a inceput procedurile de adoptie pentru minori romani aflati in situatie de abandon in pofida moratoriului impus incepand cu anul 2005 de Romania si care interzice adoptiile internationale ale copiilor de nationalitate romana, scrie in editia de duminica ziarul spaniol El Pais, citat de Agerpres.

Procedurile declansate de executivul regional andaluz se fac la solicitarea Procuraturii, care considera inadmisibila situatia a circa 40 de copii de origine romana din Andalucia. Este vorba despre copii ale caror familii nu au putut fi localizate si care, in virtutea moratoriului, sunt condamnati sa traiasca intr-un mediu familial instabil.

Autoritatile andaluze au decis sa inceapa cu cele mai urgente cazuri, in speta trei sau patru cazuri de bebelusi abandonati imediat dupa nastere, care, daca sunt dati temporar in grija unor familii, nu pot sta cu acestea mai mult de sase luni, potrivit prevederilor moratoriului. Procurorul andaluz care gestioneaza situatia minorilor din regiune, Jose Rogelio Munoz, declara ca este bine ca incep sa se prefigureze 'cai de solutionare' ale unei probleme care exista de peste cinci ani si care preocupa toate tribunalele pentru minori din Spania.

Directia Generala pentru Copii si Familie din cadrul guvernului regional andaluz a studiat propunerile Procuraturii si, de la inceputul anului, a dat startul procesarii acestui tip de solicitari de adoptie. Fiind vorba despre minori neinsotiti, responsabilitatea propunerii acestor adoptii ii revine executivului regional andaluz, iar judecatorii din tribunalele de minori trebuie sa dea unda verde acestei propuneri. Procedurile de adoptie se desfasoara pe baza unor recomandari elaborate de procurori specializati in acest domeniu din intreaga Spanie in urma unei reuniuni care a avut loc in 2009.

Astfel, adoptiile au in vedere doar minorii cu varste foarte mici neinsotiti si cazurile in care nu s-a putut intra in contact cu familia, iar minorii nu au putut fi repatriati. Potrivit El Pais, care citeaza din recomandari, in aceste cazuri urgente si exceptionale, procedurile de adoptie sunt declansate abia dupa ce autoritatile au asteptat suficient de mult timp si 'in conformitate cu interesul superior al minorului'.

Potrivit cotidianului spaniol, la incheierea procedurilor, minorul roman ramane in Spania, sub protectia guvernului regional, iar aceste cazuri intra sub incidenta articolului 4 din Acordul dintre Romania si Spania privind cooperarea in domeniul protectiei minorilor neinsotiti in Spania, repatrierea si lupta impotriva exploatarii minorilor, semnat la Madrid la 15 decembrie 2005.

El Pais mai scrie ca procurorii intentioneaza sa tina la curent in mod punctual reprezentantele diplomatice ale Romaniei, informandu-le pas cu pas despre toate procedurile de adoptie care sunt declansate si oferindu-le posibilitatea de a furniza documentatie.

In sistemul de asistenta pentru minori din Andalucia sunt luati in evidenta 119 minori de nationalitate romana. Acesti copii au ramas sub tutela andaluza din motive foarte diferite, precum abandonul, abuzul sau cersitul. In toate situatiile, guvernul regional andaluz cauta rudele minorilor in Spania si in Romania si ii redau pe minori familiilor, in cazul in care acest lucru este posibil. Problema apare cand reintoarcerea in cadrul familiei nu mai este posibila.