Gheorghe Marmureanu a fost schimbat de la conducerea Institutului de Fizica Pamantului, dar a ramas director onorific si membru in Consiliul de Administratie al institutiei. El a declarat sambata, pentru Mediafax, ca era normal sa fie inlocuit, pentru ca a depasit cu opt ani varsta de pensionare. Seismologul, in varsta de 71 de ani, a condus Institutul de Fizica a Pamantului timp de 11 ani.

Gheorghe MarmureanuFoto: Agerpres

"Mi se pare o decizie corecta, am depasit cu opt ani si jumatate varsta de pensionare, dar am ramas in Consiliul de Administratie si sunt director general onorific al Institutului National de Fizica Pamantului (INFP). In plus, sunt directorul a doua proiecte europene", a mai spus fostul director general al INFP, Gheorghe Marmureanu.

Contactat telefonic, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a declarat pentru Mediafax ca eliberarea lui Gheorghe Marmureanu din functia de director general al INFP a fost semnata de presedintele Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica (ANCS), Dragos Ciuparu.

"Potrivit informatiilor transmise de catre presedintele ANCS, Dragos Ciuparu, directorului Magureanu i-a incetat contractul, in cazul lui fiind semnat un ordin in acest sens", a spus Daniel Funeriu.

Ministrul Educatiei a adaugat ca mai sunt alti cinci directori pentru care actele sunt in curs de semnare. Potrivit ministrului Daniel Funeriu, printre cei ale caror contracte vor inceta sunt profesorul universitar Dan Dascalu, directorul general al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT Bucuresti, si Emilia Visileanu, director general al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile si Pielarie - INCDTP Bucuresti.

Potrivit Jurnalul.ro, noul director al Institutului va fi Constantin Ionescu (49 de ani), fost director tehnic in INFP.