Asociatia Magistratilor din Romania (AMIR) declara, intr-un comunicat trimis pe adresa redactiei, ca revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Romaniei doar in urma propunerii Guvernului, ceea ce inseamna ca propunerea de revizuire are ca autor Guvernul, si nu Presedintia Romaniei.

"In consecinta, initiativa de revizuire a Constitutiei nu apartine Presedintelui Romaniei si nici institutiei prezidentiale, ci exercitarea acesteia este conditionata de existenta unui proiect de lege constitutionala emanat de la Guvern. Misiunea prezidentiala in materie de revizuire a Constitutiei se rezuma la inaintarea propunerii proiectului de revizuire a Constitutiei elaborat de Guvern, sau, in ipoteza implicarii sale directe, atributiile presedintelui statului se circumscriu functiei de mediere statuata prin art. 80 alin. 2 din Constitutia Romaniei (Rolul Presedintelui), sens in care poate negocia cu guvernul modificari ale propunerii de revizuire a Constitutiei, dar, in orice caz, proiectul final apartine in exclusivitate Guvernului." se arata in comunicat.

AMIR sustine ca se incalca grav art. 150 din Constitutie, nefiind posibil ca Presedintele Romaniei sa isi elaboreze propriul proiect de Constitutie, in conditiile dispozitiilor constitutionale in vigoare si ca din aceste considerente, sesizarea Curtii Constitutionale poarta in sine viciul nulitatii ei, Curtea Constitutionala neputandu-se pronunta asupra initiativei de revizuire a Constitutiei, fara a incalca ea insasi dispozitiile constitutionale privitoare la titularul proiectului de revizuire.

Un punct de vedere similar este exprimat si de Adrian Nastasepe blogul sau care considera ca "demersul Presedintelui nu intruneste conditiile procedurale si de forma"

"Din proiectul transmis Presedintelui de catre Guvern, din cele 53 de articole vizate ca fiind modificate, completate sau reprezentand texte noi, Presedintele a pastrat mai putin de jumatate, 24 fiind modificate, 13 reprezentand texte noi, elaborate de Presedinte" spune nastase care crede ca in aceste conditii, se pune problema daca demersul Presedintelui poate fi socotit constitutional sau daca nu ar trebui restituit pentru reluarea procedurilor prevazute in Actul nostru fundamental.

"Consider ca demersul Presedintelui nu intruneste conditiile procedurale si de forma stabilite prin art. 150 din Constitutie", mai adauga liderul PSD.