China inaugureaza luna aceasta linia de mare viteza Beijing - Shanghai care va face ca cei 1.300 km dintre cele doua metropole sa poata fi parcursi in mai putin de cinci ore, preturile pornind de la 85 de dolari. Vor exista si trenuri ceva mai lente care vor parcurge distanta in circa opt ore, preturile fiind mai mici. Pe aceasta linie vor circula zilnic 90 de trenuri de mare viteza, iar timpul de parcurs s-a redus la jumatate.

Tren iesind din gara Hongqiao, ShanghaiFoto: Agerpres/Xinhua

Zilnic vor circula intre cele doua orase 63 trenuri cu viteza maxima de 300 km/h, cel mai ieftin bilet fiind 85 dolari, iar cel mai scump, peste 250 dolari. Cea mai rapida categorie de trenuri va face 4 ore si 48 de minute intre cele doua orase, scrie agentia Xinhua.

Vor mai fi alte 27 de perechi de trenuri la care cel mai ieftin bilet e circa 60 de dolari, iar cel mai scump, circa 100 dolari. Acestea vor face opt ore si vor merge cu maxim 250 km/h. In prezent trenurile fac zece ore intre orase, iar cele peste 130 de trenuri vor ramane in folosinta.

Trenurile de mare viteza vor deveni o alternativa extrem de buna la avioanele care parcurg distanta Beijing - Shanghai intr-o ora si 40 de minute, dar cu peste 150 de dolari.

China are o retea de peste 8.500 km de cale ferata de mare viteza, iar in 2020 vrea sa ajunga la 16.000 km.