Perioada de inscriere a elevilor de clasa a VIII-a pentru Evaluarea Nationala incep luni si se va incheia la 15 iunie. Conform Ministerului Educatiei, inscrierea candidatilor se face la secretariatele unitatilor de invatamant pe care elevii claselor a VIII-a le-au absolvit.

Calendarul de examene este urmatorul:

20 iunie - Limba si literatura romana - proba scrisa

21 iunie - Limba si literatura materna - proba scrisa

22 iunie - Matematica - proba scrisa

24 iunie - Afisarea rezultatelor (pana la ora 14)

24 iunie - Depunerea contestatiilor (orele 14-18)

25-26 iunie - Rezolvarea contestatiilor

27 iunie - Afisarea rezultatelor finale dupa contestatii

Atat cei scolarizati in invatamantul de stat, cat si cei din invatamantul particular, au dreptul sa sustina acest examen fara taxa.

La acest examen national se pot inscrie absolventii clasei a VIII-a din seria curenta, dar si cei din seriile anterioare. Elevii proveniti din promotiile de pana in 1998 nu participa la evaluarea nationala, pentru ca pot solicita echivalarea examenului de capacitate.

Evaluarea nationala consta in sustinerea unor probe scrise, fiecare cu durata de 120 de minute. Evaluarea nationala se defasoara anual intr-o singura sesiune si reprezinta modalitatea de evaluare a competentelor dobandite pe parcursul invatamantului gimnazial. Fara sustinerea acestui examen, elevii nu se pot inscrie in clasa a IX-a.