"Sustinerea unei initiative ca a domnului Giurgiu ar putea sa arunce in aer coalitia, va spun sincer". Declaratia a fost facuta de vicepremierul Marko Bela, care a precizat pentru Mediafax ca "faptul ca a trecut o astfel de initiativa demagogica si ultranationalista prin Camera Deputatilor in mod tacit dovedeste insa defectiunile coalitiei, si anume ca nu reusim sa avem majoritate nici pentru adoptarea unei legi, nici pentru respingerea unor proiecte proaste".

Marko BelaFoto: AGERPRES

"Este o problema extrem de sensibila pentru noi, dar nu am cunostinta ca majoritatea guvernamentala sau cineva din majoritate ar sustine aceasta initiativa. Putem ridica problema daca apare o suspiciune ca lucrurile nu sunt in ordine, dar in afara de ideile extrem de proaste ale domnului Giurgiu eu nu am cunostinta ca in coalitie ar exista probleme in legatura cu istoria sau geografia", a continuat Marko Bela.

Fostul presedinte UDMR a precizat ca stie, in baza unei discutii cu premierul, ca seful Guvernului se delimiteaza de initiativele si proiectele lui Mircia Giurgiu, care zilnic propune "cate o prostie" in Camera Deputatilor.

Update: Vicepresedintele PDL Sever Voinescu a declarat, marti, ca a existat o disfunctiune la nivelul grupurilor deputatilor coalitiei la adoptarea tacita a abrogarii a studierii Istoriei si Geografiei in limba materna, mentionand ca PDL este convins ca aceasta lege nu va trece de Senat., potrivit Mediafax.

Voinescu a precizat că, din punctul de vedere al PDL, acest proiect de lege al deputatului Mircia Giurgiu, care nu mai este membru PDL, este "nefericită şi cu totul neavenită". El a spus că deputaţii PDL din Comisia de învăţământ au votat pentru un raport de respingere a acestei iniţiative legislative, iar proiectul a ajuns în această formă în plen.

Reactia vine dupa ce Camera Deputatilor a adoptat, marti, tacit, propunerea legislativa a deputatului Mircia Giurgiu potrivit careia se elimina din legea educatiei prevederea privind obligativitatea predarii Istoriei si Geografiei in limbile minoritatilor nationale. Initiativa legislativa a fost adoptata tacit deoarece termenul stabilit pentru dezbatere si vot final, 1 mai 2011, a fost depasit. Camera Deputatilor este primul for sesizat cu acest proiect, Senatul fiind camera decizionala.

In expunerea de motive care insoteste propunerea legislativa, initiatorul Mircia Giurgiu sustine ca, "in conditiile in care exista unitati de invatamant particulare in limba minoritatilor nationale, nu vedem sensul ca in scolile de stat Istoria si Geografia sa fie predate in limba materna a popoarelor conlocuitoare, mai ales ca acestea au posibilitatea de a studia in limba materna". In cadrul dezbaterilor din Parlament, deputatul PDL Mircia Giurgiu a declarat ca nu are nimic "cu nicio minoritate nationala". "O sa fiu de acord cu predarea istoriei si geografiei in limba maghiara atunci cand si romanii care traiesc in Ungaria vor invata in limba romana", a sustinut acesta.