Primarul localitatii Deveselu (Olt), Gheorghe Beciu, afirma ca a fost sunat, miercuri dimineata, de catre presedintele Traian Basescu, iar acesta i-a cerut sa ii informeze pe localnici cu privire la scutul antiracheta si a glumit cu el, spunandu-i ca "l-a luat presa in tarbaca", scrie Mediafax.

Primarul comunei Deveselu a declarat, miercuri, pentru Mediafax, ca a fost sunat de seful statului, Traian Basescu, pentru a-i cere sa informeze oamenii cu privire la amplasarea scutului antiracheta la fosta unitate militara din localitate.

"Azi de dimineata (miercuri - n. r.) m-a sunat domnul presedinte. Am vorbit despre sistemul antiracheta si mi-a spus, ceea ce vorbisem si luni seara cu dumnealui, sa informam lumea si sa spunem ca acest scut nu ii va afecta cu nimic. Nu va afecta nici populatia si nici activitatea pe care o desfasoara ei", a declarat Gheorghe Beciu.

Primarul din Deveselu spune ca seful statului a glumit cu el, spunandu-i: "Am vazut ca te-a luat lumea in tarbaca. Adica presa".

Beciu mai spune ca a glumit si el cu seful statului si ca i-ar fi spus ca, indiferent de culoarea politica a unuia sau altuia, este vorba "despre interesul national si siguranta nationala, nu de siguranta locala".

Presedintele Traian Basescu a anuntat marti decizia luata de CSAT privind amplasarea sistemului american antiracheta in fosta baza aeriana de la Deveselu din judetul Olt, seful statului mentionand ca baza ramane sub comanda romaneasca.

Secretarul de stat in MAE Bogdan Aurescu si subsecretarul de stat al SUA Ellen Tauscher, care conduc delegatiile Romaniei si SUA ce negociaza Acordul privind amplasarea, in Romania, a unor elemente ale sistemului american antiracheta au mers, marti, in Olt, pentru a discuta cu autoritatile locale implicatiile deciziei de amplasare a acestui sistem in fosta baza aeriana de la Deveselu.

Secretarul de stat in MAE Bogdan Aurescu a declarat, la Slatina, ca SUA vor instala in orizontul anului 2015 la Deveselu un sistem strict defensiv de interceptari care nu va avea niciun fel de efecte negative asupra populatiei, mediului si culturilor agricole.

El a spus ca amplasarea acestui sistem implica instalarea in fosta baza aeriana a unui numar redus de persoane, respectiv 150-200, numar care va putea creste in anumite situatii.

Secretarul de stat in MAE a mai afirmat ca sistemul a fost construit astfel incat sa nu aiba niciun fel de efecte negative asupra populatiei si sa nu ii afecteze pe oameni, care "vor putea sa munceasca si sa traiasca normal" in acea zona.

"In relatia cu SUA aceasta participare a Romaniei va contribui la consolidarea relatiilor bilaterale", a spus secretarul de stat in MAE, care a precizat ca acest sistem este unul "strict defensiv".