Centrul Infotrafic al Politiei Romane informeaza ca in judetul Brasov, incepand cu ora 13.05, a fost luata masura devierii traficului rutier de pe DN1, dinspre Brasov catre Valea Prahovei, pe DN1A Sacele - Cheia - Ploiesti, in vederea evitarii ambuteiajelor pe raza statiunilor montane. De asemenea, nu se mai permite accesul pe DN73A Rasnov - Predeal, intrucat la intersectia acestui drum cu DN1 (de la Predeal) traficul se desfasoara ingreunat.

Politistii rutieri recomanda conducatorilor auto care pornesc din zona Bran-Moieciu sa se indrepte catre Pitesti pe DN73 Brasov - Pitesti, apoi catre Bucuresti pe autostrada A1 Pitesti - Bucuresti, pentru a nu fi nevoiti sa ocoleasca prin Brasov, respectiv Cheia.