In comuna Draganu din judetul Arges, gunoaiele stau ca la muzeu. Sunt aruncate la marginea DN 7, intr-un loc de maxima vizibilitate, dar incercuite in tarcuri special amenajate cu bani europeni. Situatia nu e singulara: in multe localitati din Romania au aparut astfel de tarcuri, chiar la marginea drumului. Foarte putine sunt camuflate, gunoaiele fiind astfel expuse ca in vitrina.

  • Semnaleaza-ne cazul din localitatea ta, sesizeaza autoritatile locale, trimite-ne  fotografii si filmulete si le vom publica in cadrul campaniei.
  • Cea mai buna contributie va fi premiata la sfarsitul campaniei cu o bicicleta

Locuitorii sunt multumiti ca nu vor mai arunca gunoiul pe camp, dar nu inteleg de ce trebuie sa stea cu deseurile "in fruntea satului" si se gandesc cu ingrijorare la mirosul pe care il va degaja centrul de colectare. Haosul de langa curtile oamenilor e cauzat de neintelegerile si nesfarsitele contestatii intre diferitele verigi de pe lantul deseurilor. Situatia e caracterizata succint de seful Garzii de Mediu: "Ideea a fost buna, dar noi suntem idioti ca nu gandim si ne trezim cu mormane de gunoi".

Povestea gunoiului din fata portii

Comuna Draganu - DN 7

FOTOGALERIE Gunoaie la marginea soselei

Tarcul din comuna Draganu a fost ridicat in urma cu jumatate de an, ca parte a proiectului "Managementul integrat al deseurilor solide in judetul Arges". Valoarea totala estimata a investitiei prin acest program este de aproximativ 60 de milioane de euro, iar prima etapa a programului este finantata de catre Comisia Europeana in procent de 75% prin Programul ISPA, potrivit Consiliului Judetean Arges.

  • Click pe fotografie pentru a accesa Fotogaleria

Locuitorii sunt multumiti, pe de o parte, ca in sfarsit exista un loc unde isi pot arunca gunoiul. Nu inteleg, insa, de ce trebuia plasat tarcul chiar la intrarea in sat, in fata unei case, si se gandesc cu ingrijorare la mirosul pe care il va degaja acest centru, la vara.

Primarul comunei Draganu, Maria Aurelian: Gunoiul va fi ridicat o data la doua saptamani

Contactat de HotNews.ro, primarul comunei Draganu, Maria Aurelian, a declarat ca proiectul inca nu functioneaza pentru a fost ridicat doar tarcul, dar nu s-au amplasat pubelele si nu a fost stabilit prin licitatie operatorul de salubrizare.

"Gunoiul va fi ridicat o data la doua saptamani, dar problema mirosului va fi partial rezolvata de faptul ca acele pubele sunt inchise, au capace, deci nu va sta gunoiul deschis", a explicat acesta.

Potrivit primarului, tarcurile au fost ridicate in urma cu jumatate de an, iar "in 2-3 luni avem promisiunea ca se va termina si cu licitatiile si vom avea si un operator stabilit prin licitatie, astfel ca vom putea pune pubelele". In momentul acesta, gunoiul este ridicat de firma de salubrizare cu care primaria are contract.

Inspectorul sef al Garzii de Mediu Arges, Ioan Ene: Ideea a fost buna, dar noi suntem idioti ca nu gandim si ne trezim cu mormane de gunoi

"Tarcul asta cu o platforma betonata si incercuita face parte din programul ISPA al Consiliului Judetean, care s-a impotmolit la licitatii in ce priveste stabilirea operatorului de salubritate care sa ridice acest gunoi. Se contesta unii pe altii si uitati ca nu demareaza programul", a explicat pentru HotNews.ro inspectorul sef al Garzii de Mediu Arges, Ioan Ene.

Acesta a declarat ca "in tarcul ala trebuia sa fie niste pubele de gunoi, de colectat selectiv, si nu au mai ajuns sa fie din cauza celor care se faulteaza intre ei. Cand castiga unul licitatia, fac contestatie ceilalti". "Am facut groapa de gunoi si ne-am impotmolit tocmai la colectarea gunoiului", a continuat acesta, precizand ca programul ISPA cuprinde tot judetul.

"Ideea a fost buna, dar noi suntem idioti ca nu gandim, ne faultam unii pe altii si ne trezim cu mormane de gunoi. Tarcul e facut, dar acum e vorba despre firmele de colectare a gunoiului", a explicat inspectorul sef al Garzii de Mediu Arges.

Seful Unitatii de Implementare a Proiectului - Consiliul Judetean Arges, Aurelian Gheorghe: In cateva luni o sa avem si pubele

"Acele platforme imprejmuite se doteaza cu eurocontainere de 1,9 metri cubi, pe tipuri de deseuri", a declarat pentru HotNews.ro Aurelian Gheorghe, seful Unitatii de Implementare a Proiectului - Consiliul Judetean Arges. Acesta a precizat ca toate containerele sunt deja achizitionate, ca parte a proiectului, si sunt date la primarii pentru a fi puse la dispozitia operatorului de salubritate ce urmeaza a fi ales in urma licitatiei.

"Din aceasta nesincronizare de pasi ati vazut vreo platforma care nu are inca containere pe ea si unde oamenii au aruncat, in virtutea bunelor maniere cu care suntem inzestrati, au aruncat gunoiul acolo ca si cum asta ar fi destinatia platformei", a explicat Aurelian Gheorghe.

In fiecare comuna a fost realizata cate o astfel de platforma. "Ele sunt dimensionate in functie de numarul populatiei si de configuratia comunei", a declarat seful Unitatii de Implementare a Proiectului, precizand ca au fost plasate astfel incat oamenii sa aiba de parcurs cel mult 200 de metri ca sa duca deseurile la platforma.

"Acesta este motivul pentru care au fost puse la strada, pentru ca o conditie era ca terenul sa apartina domeniului public, sa fie in zona populata si sa aiba acces mijloacele de colectare. Conditiile au fost prevazute prin memorandum, in documentatia de licitatie pe care am intocmit-o. Deci sunt norme valabile nu numai in Romania, sunt norme europene", sustine Aurelian Gheorghe.

Potrivit acestuia, "in cateva luni de zile - ca dureaza acuma, stiti cum e la noi cu licitatiile, cu contestatiile, cu solutionarile, cu toate nebuniile astea - speram sa intram in normalitate".

Platformele au fost ridicate de constructorul care a facut toate lucrarile prevazute in contract, inclusiv inchiderea vechilor depozite, realizarea centrului de management al deseurilor si un depozit ecologic. Este vorba despre consortiul Hidroconstructia Bucuresti S.A. - Iridex Group Constructii, "care a castigat o licitatie internationala, nu a fost desemnat de noi de aici", a declarat oficialul.

Ceea ce asteapta acum locuitorii satelor unde au fost ridicate platformele este finalizarea licitatiei cu firmele de salubrizare. Potrivit publicatiei ZiarulAncheta.ro, firmele care au participat la licitatie sunt Vivani Salubritate, Iridex Goup, Remondis Kft, Girexim-Eco Bihor-Keviep si Asocierea Arges Servicii pentru Mediu.

Campania HotNews.ro

HotNews.ro a demarat campania "Curăță Romania. Pune si autoritatile la treaba". Gunoaiele care sufoca Romania (pungi, PET-uri, resturi menajere) incep sa devina o problema majora. Vinovati sunt cei care arunca, dar in egala masura si autoritatile care, desi au parghii legale, nu-si fac treaba. Pot sa-i sanctioneze atat pe cei care arunca gunoaiele pe strada sau pe proprietatile altora, dar la fel de bine i-ar putea determina si pe proprietari sa-si curete pamanturile sufocate de pungi si PET-uri.

Legislatia privind protectia mediului

  • se sanctioneaza cu amenda de la 6500 lei (RON) la 7000 lei (RON) pentru persoane fizice, si de la 25000 lei (RON) la 30000 lei (RON) pentru persoane juridice, incalcarea urmatoarelor prevederi legale:
  • obligatia proprietarilor si detinatorilor de terenuri cu titlu sau fara titlu, de a lua masuri de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau functional, in special a celor situate de-a lungul cailor de comunicatie rutiere, feroviare si de navigatie;
  • obligatiile autoritatilor administratiei publice locale, precum si ale persoanelor fizice si juridice, dupa caz, sa adopte si/sau sa aplice masuri obligatorii cu privire la intretinerea si infrumusetarea cladirilor, a curtilor si imprejurimilor acestora, a spatiilor verzi din curti si dintre cladiri, a arborilor si arbustilor decorativi;
  • obligatia autoritatilor administratiei publice locale, precum si a persoanelor fizice si juridice, dupa caz, de a nu degrada mediul prin depozitari necontrolate de deseuri de orice fel;
  • se sanctioneaza cu amenda de la 10000 lei (RON) la 15000 lei (RON) pentru persoane fizice, si de la 35000 lei (RON) la 40000 lei (RON), pentru persoane juridice, incalcarea urmatoarelor prevederi legale:
  • obligatiile autoritatilor administratiei publice locale de a avea servicii specializate pentru protectia mediului si de a colabora in acest scop cu autoritatile pentru protectia mediului;
  • obligatiile autoritatilor administratiei publice locale de a asigura, prin serviciile publice si operatorii economici responsabili, salubrizarea stradala, a spatiilor verzi, pietelor si parcurilor publice, si intretinerea acestora;
  • obligatiile autoritatilor administratiei publice locale de a respecta prevederile din planurile de urbanism cu privire la amplasarea (...) depozitelor de deseuri menajere, stradale si industriale, si a altor obiective, fara a prejudicia ambientul, spatiile de odihna, tratament si recreere, starea de sanatate si de confort a populatiei.

Vezi aici Ordonanta de Urgenta 195/2005 privind protectia mediului

Or, nu voluntariatul de o zi rezolva problema curateniei, ci o actiune constanta din partea autoritatilor, care in multe locuri din tara n-au iesit din pasivitate. Doar presiunea publica i-ar putea determina sa o faca. HotNews.ro va publica pe tot parcursul lunii aprilie poze, filme, sesizari de la cititori si articole realizate in parteneriat cu mai multe publicatii locale. Cea mai buna si eficienta contributie de la cititori va fi premiata la sfarsitul campaniei cu o bicicleta.

  • Strada ta este plina de hartii si de gunoaie?
  • Treci zilnic pe langa gropi de deseuri care nu dispar?
  • Ai facut sesizari la Garda de Mediu si la Primarie si nimeni nu ti-a raspuns?
  • Semnaleaza-ne cazul din localitatea ta, sesizeaza autoritatile locale, trimite-ne  fotografii si filmulete si le vom publica in cadrul campaniei. 
  • Folositi formularul de la finalul articolului pentru a urca fotografii si filmulete