Ministrul Sanatatii, Cseke Atilla, le-a cerut, miercuri, celor care au scos oameni in strada sa protesteze fata de inchiderea spitalelor sa inceteze aceste manifestari, precizand ca masura inchiderii unitatilor sanitare trebuia luata chiar daca nu este populara, transmite Mediafax.

"Ii rog pe cei care au scos oamenii in strada sa inceteze aceste manifestari. Cseke poate fi ministru azi, maine sau poate sa nu mai fie ministru, dar toti vom fi pacientii acestui sistem. Nu este o masura populara, dar trebuia luata", a declarat ministrul Sanatatii.

Pentru a demonstra ca era necesar ca 67 de unitati sanitare sa fie inchise, Cseke Atilla a prezentat, miercuri, imagini cu o pacienta de la Centrul de Sanatate Baneasa, din judetul Constanta, care avusese un accident vascular cerebral si prezenta escare profunde, pana la os.

Ministrul a precizat ca femeia era internata de 32 de luni in unitatea sanitara, iar rani de o asemenea gravitate puteau fi facute in patru - sase luni de imobilizare.

"Astazi nu va prezint indicatori sau cifre. Vreau sa va arat imagini pentru a va arata si demonstra cum erau tratati pacientii in spitale. (...) Sase luni a fost imobilizata fara sa-i pese cuiva. Ca bolnav cronic, trebuia internata 50 de zile. Nu doar ca au tinut-o degeaba, dar au imbolnavit-o si de altceva", a declarat ministrul Cseke Atilla.

Dupa prezentarea imaginilor cu ranile femeii internate in Centrul de Sanatate de la Baneasa, demnitarul i-a intrebat pe cei care au criticat masura de inchidere a unitatilor medicale daca ar fi fost mai bine ca astfel de pacienti sa ramana intr-o institutie care nu poate fi spital.

"Ce ar trebui sa facem cu acest sistem? Sa luam masuri radicale sau sa pastram asemenea cazuri? Oamenii mor cu zile, macinati de rani. (...) Cine isi asuma suferinta acestei femei? Un om responsabil trebuie sa ia masuri", a mai spus Cseke Atilla, adaugand ca in acest caz va fi sesizat Colegiul Medicilor si toate institutiile abilitate.

Ministrul Sanatatii a anuntat, in acest context, ca a cerut directiilor de sanatate publica sa inceapa un control in toate spitalele, indiferent de reteaua in care se afla, pentru a verifica daca mai exista cazuri similare celui din Centrul de Sanatate de la Baneasa.

Seful Directiei de Sanatate Publica (DSP) din Constanta, Constantin Dina, a spus ca daca femeia nu ar fi fost transferata la Spitalul Judetean de Urgenta Constanta, nu s-ar fi aflat niciodata de modul in care era asistata.

Pe de alta parte, el a precizat ca exista semne de intrebare si in privinta diagnosticului stabilit in acest caz, deoarece centrul respectiv avea profil psihiatric, iar femeia nu pare a avea astfel de probleme.

Dina a declarat ca in centrul respectiv au fost inregistrati 80 de pacienti in trei luni, dar se dorea pastrarea Sectiei de psihiatrie pentru a se incasa 4,8 miliarde de lei.

"Erau 61 de oameni angajati si la un moment dat erau 63 de pacienti. Vom verifica la Casa Judeteana de Sanatate sa vedem cate cazuri au decontat", a mai spus seful DSP Constanta.

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate nu mai plateste din 1 aprilie servicii medicale celor 67 de spitale reprofilate in camine de batrani, functionarea lor in noua structura fiind asigurata de catre Ministerul Muncii, chiar daca un timp nu vor fi internati varstnici.