Ministerul Afacerilor Externe atentioneaza cetatenii romani care doresc sa calatoreasca in strainatate ca, incepand cu 1 iulie, se vor aplica noile norme juridice referitoare la circulatia pe drumurile publice in Ungaria.

Potrivit unui comunicat transmis marti de MAE, noile dispozitii legale privesc cuantumul amenzilor pentru nepurtarea centurii de siguranta, depasirea vitezei legale si conducerea sub influenta bauturilor alcoolice. Amenzile pot fi aplicate pe loc, valoarea acestora fiind cuprinsa intre 10.000 si 300.000 HUF.

MAE atrage atentia asupra faptului ca autovehiculul poate fi retinut fara alta hotarare scrisa pana la momentul efectuarii platii amenzii aplicate.

"Daca in momentul efectuarii unui control rutier se stabileste ca soferul sau detinatorul vehiculului are o amenda administrativa neachitata, organele de politie vor dispune retinerea vehiculului. Reprezentantul autoritatii va prezenta in scris in limbile maghiara, engleza, germana si rusa detaliile referitoare la amenda contraventionala, locul stabilit pentru stationarea vehiculului si ruta prin care se poate ajunge acolo", precizeaza MAE.

Cetatenii romani sunt sfatuiti sa se informeze asupra situatiei din zona inainte sa plece la drum si sa respecte reglementarile mentionate, pentru a evita situatiile neplacute care pot aparea pe parcursul calatoriei.